Jurnal din ţara lui Maramu’
Duminică după-amiază; aproape toate bagajele sunt gata! O ultimă strigare: cortul, sacul, folia, mâncarea… prezent! Sunt plină de curiozitate! Merg pentru prima dată în Maramureş. Prietenii îmi spun că munţii Rodnei sunt de o frumuseţe rară. Nu cred până nu văd, îmi tot repet: …ce ar putea fi deosebit de ceea ce am văzut până acum?!
Acceleratul pleacă. Drumul din Bucureşti pană în Săcel îl suport uşor… 11 ore trec repede, dacă mergi noaptea. La patru dimineaţa poposesc în haltă. Întunericul beznă nu-mi permite să văd nimic din peisajul mult lăudat. Până în Moisei, locul în care încerc să ajung, aleg să iau un microbuz.
Cobor la Izvorul lui Dragoş, undeva în inima Moiseiului şi mă îndrept spre locul în care ştiu că mă aşteaptă prietenii mei. Ei sunt acolo de două zile şi deja mi-au povestit de frumuseţea zonei, de cât de plăcute sunt dimineţile şi cât de bună este apa de la izvorul din apropierea taberei… Zâmbesc… mie ceaţa nu-mi dă voie să văd nimic.
Ajung în tabără în jur de ora şapte dimineaţa… soarele este din ce în ce mai vizibil, iar ceaţa se ridică! Minunat… vârfurile încep să se întrezărească… deal după deal, creastă după creastă se ivesc din ceaţa densă construind parcă o atmosferă de basm. Observ că sunt la limita rezervaţiei… deja zâmbesc gândindu-mă la traseele pe care urmează să le fac. La o primă vedere, munţii Rodnei îmi par uşor de abordat.
Primul traseu: o scurtă excursie la Cascada Cailor. Plecăm din Moisei spre Borşa. La cascadă, apa adunată dintr-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros, în mai multe trepte, cu căderi succesive de 40 de metri, apoi de 20 de metri şi din nou de 40 de metri, rezultând o minunată cascadă. Locul este accesibil din mai multe direcţii: dinspre Borşa-Complex cu telescaunul sau pe jos, ori dinspre zonele mai înalte ale munţilor Rodnei. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute.
Al doilea traseu important: cucerirea vârfului Pietrosu. O mare încumetare pentru mulţi dintre cei prezenţi în tabără! Traseul dus-întors durează aproximativ 10 ore. Pornim din Moisei conduşi de un ghid. Nu pleca singur pe acest traseu, pentru că şansele de a te rătăci sunt foarte mari, dacă nu cunoşti zona. Până la primul popas urcăm prin zmeuriş, izvoare, şi de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, poteca este din ce în ce mai abruptă. Un drum forestier de o oră i-a determinat pe mulţi să renunţe şi să se întoarcă în tabără. Parcă pentru a le face în ciudă, lucrurile încep de acum să se simplifice. Urcuşul este mai drept, însă nu se mai găseşte apă. Am fost instruiţi dinainte în privinţa acestui aspect, astfel că suntem pregătiţi. Până la etajul alpin al munţilor Rodnei, drumul este simplu şi „gustos”, s-ar putea spune. Afinele sunt la tot pasul, oferindu-ţi o gustare delicioasă. Au un puternic efect energizant, de aceea nu strică să iei câteva cu tine.
Ultima parte a traseului a făcut diferenţa la nivelul pregătirii fizice a temerarilor. Dacă în munţii Bucegi găseam lanţuri ajutătoare pe porţiunile periculoase, pe drumul spre Pietrosu acestea lipsesc cu desăvârşire. Traseele din această zonă nu sunt marcate. De aceea ai nevoie de un localnic pentru a ajunge la punctul terminus. După aproximativ şase ore de urcat, ajung în vârf. Greu, dar minunat traseu! Coborârea a fost uşoară. Am ales să coborâm prin Borşa, pentru a vizita pe drum şi lacul Iezer. În patru ore am ajuns în oraş, unde un microbuz ne aştepta pentru a ne duce în Moisei.
După o zi de odihnă, m-am simţit din nou în putere pentru a continua explorarea ţării Maramureşului. În fiecare dimineaţă, trecea prin sat autobuzul spre Sighetul Marmaţiei. Dacă ajungi aici, nu ocoli Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Un muzeu excepţional, care reuşeşte să îţi transmită suspansul şi durerea timpurilor în care clădirea de acum era închisoarea în care erau ţinuţi departe de ochii lumi cei care nu susţineau principiile şi valorile comuniste. Numai pentru el şi tot merită să mergi în Sighet! După câteva ore de vizită, ne-am îndreptat spre Săpânţa, localitatea în care se află celebrul cimitir vesel. Imagini viu colorate, mesaje haioase, dar şi un gust puţin amar. Săpânţa rămâne un loc care merită văzut.
După aproape o săptămână de stat în Maramureş, m-am întors acasă cu o nouă atitudine vizavi de modul în care ar trebui trăită viaţa. Departe de agitaţia din Bucureşti, am reuşit să mă bucur de un răsărit de soare, de o picătură de ploaie, de o floare sau de cântecul păsărilor. Oraşele din Maramureş nu sunt spectaculoase prin arhitectură modernă sau prin clădiri impunătoare, dar ceea ce m-a impresionat a fost conservarea tradiţiilor, a porturilor, a caselor împodobite cu ornamente din lemn. Poate cel mai impresionant aspect arhitectural este poarta. Fiecare are ceva din specificul familiei care o deţine.
În Maramureş, oamenii se salută spunând: „Lăudăm pe Isus!”, iar cel salutat răspunde: „În veci, AMIN!”. Aici am redescoperit credinţa, frumuseţea şi bunătatea, de aceea te invit şi pe tine să îl străbaţi pas cu pas, în speranţa că le vei regăsi şi tu.
Citește mai departe - articole relaționate
excursie, maramures, micu mihaela, tabără, traseu, Travel
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...