Ieri mi-am dat seama că până la ora actuală am văzut toate filmele.

E simplu. Dacă filmul începe frumos, cu peisaje deosebite sau cu o dragoste perfectă…, sigur va urma o tragedie…, un criminal…, un accident sau altceva care strică armonia. În cele din urmă însă, adevărul va ieşi la iveală. Sau nu…
Dacă filmul începe trist, sumbru, atunci are un final glorios, încununat de succes şi probabil lacrimogen…

Toate filmele au un personaj principal – eroul magnific care suportă durerea, căldura, frigul, şapte gloanţe inel, parcurge kilometri fără să mănânce… Ce mai! O maşină care până la urmă îl aranjează pe “ăla rău” şi totul se termină bine. Sau nu. Uneori mai şi moare împreună cu “cel rău”. › citește în continuare

Viaţa presupune un mare risc. Dacă ne luăm timp pentru a analiza fiecare moment al zilei, ne putem da seama că la tot pasul există riscul de a ni se întâmpla ceva sau chiar de a muri. Ultimele statistici arată chiar că oamenii au dezvoltat o obsesie aproape schizofrenică vizavi de risc. În ţările mai dezvoltate, au fost adoptate tot felul de măsuri de prevenire a posibilităţilor de accidentare, astfel ca cetăţenii să se simtă în siguranţă oriunde s-ar afla. Însă, pe de altă parte, oamenii se uită cu satisfacţie la emisiuni care surprind practicarea de sporturi extreme sau alte situaţii periculoase, idolatrizându-i oarecum pe protagonişti.

Totuşi, în fiecare zi trebuie să luăm hotărâri de o importanţă mai mare sau mai mică, cu efect pe termen lung sau scurt. Şi fiecare decizie presupune asumarea unui risc.

Cum trebuie să reacţionăm?

Ben Carson nu oferă în cartea sa o reţetă magică, dar sugerează patru întrebări pe care ţi le poţi pune când te afli într-un impas decizional. El povesteşte situaţii concrete din viaţa personală sau profesională, în care aceste întrebări l-au ajutat mai mult decât ne-am putea imagina, uneori asumarea riscului extrem salvând vieţi. › citește în continuare

Mi-am dorit să scriu un articol „interesant”, aparent neinteligibil pentru a-l face să pară şi mai aparte şi mai greu de surprins în înţelesurile-i adânci, dar tocmai am primit un mesaj care m-a îndemnat să-mi reformulez ideea şi să mă îndrept spre un subiect pentru mulţi epuizat, mult prea filozofat şi probabil mult prea comercializat pentru a-i mai putea pătrunde adevăratul şi propriul înţeles – PRIETENIA.

E un gând care m-a măcinat mult în ultimul timp: de ce şi când avem nevoie de prieteni? Sunt clipe când ne simţim la o răscruce de drumuri, când sfatul părintelui sau al iubitului se transformă în nişte cuvinte înşiruite – şi nu spun de prisos, ci doar şifonate de infinita lor repetare şi atunci simţim nevoia unei licăriri din exterior care să ne îndrume spre noi înşine. › citește în continuare

Se pare că primul ,,Cezar’’ al lumii a fost Nimrod, marele viteaz care a condus oamenii în construirea turnului Babel. De-atunci, lumea nu a încetat să fie condusă de cezari care şi-au impus mai mult sau mai puţin punctul de vedere, ceilalţi oamenii fiind de cele mai multe ori nevoiţi să le fie supuşi.

Este greu de spus dacă acest lucru a însemnat întotdeauna un mare rău pentru oameni, ţinând cont de faptul că uneori este nevoie de o organizare şi de un lider care să poată orândui societatea şi să ia decizii importante care nu pot fi luate în mod colectiv. Desigur că acesta nu este scopul absolut al lui Dumnezeu, ca puterea supremă să fie în mâna unui om, însă Biblia evidenţiază faptul că orice om are puterea de a conduce tocmai pentru că i-a fost dată de sus, şi fiecare „Cezar” este în aceea poziţie doar pentru că i-a fost îngăduit de către Dumnezeu. › citește în continuare