Totuşi în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. – Romani 8,37

Alexandru cel Mare a trăit cam cu trei sute de ani înainte de Hristos. El a cucerit lumea antică, din Grecia până în India. Faima lui, ca general, s-a răspândit în lung şi-n lat. Oamenii l-au adorat ca pe un zeu.

El era în vârstă de 32 de ani şi avea mari planuri pentru viitor. Cu toate acestea, ideile lui n-au fost niciodată realizate, pentru că în anul 323 î.Hr. a dat o mare petrecere. Nimeni n-a mâncat şi n-a băut mai mult decât el. El a băut o noapte întreagă şi toată ziua următoare. În timp ce stătea culcat în camera lui în stare de beţie, a răcit, răceală care s-a transformat în malarie.

În a zecea zi a lunii iunie, a căzut în comă şi oamenii lui ştiau că era pe moarte. Un lung şir de soldaţi au mărşăluit pe lângă patul lui. El s-a trezit îndeajuns, pentru ca cineva să-l poată întreba cui să-i revină împărăţia. El a murmurat slab: „Celui mai tare.” La 13 iunie a murit.

Alexandru cel Mare a cucerit aproape lumea întreagă, dar el n-a fost în stare să se cucerească pe sine însuşi. El a stăpânit milioane de oameni, dar el nu şi-a stăpânit propriile pofte şi pasiuni. El a fost victorios în o sută de campanii, dar a pierdut cea mai importantă luptă din toate.

Războiul împotriva propriului eu este cea mai mare luptă pe care o avem de dus.

Ai observat că această luptă are loc în clasa ta? Johnny este mânios, din cauza a ceea ce a spus cineva. El încearcă să aranjeze lucrurile. Poate să iasă cu bătaie. El poate chiar să câştige, dar el a pierdut lupta cu eul personal.

Ai observat această luptă acasă? Betty n-a obţinut ceva ce îşi dorea. Ei i se pare că fiecare o înţeapă. Bombănind şi jelindu-se, ea face ca viaţa să fie neplăcută pentru familia întreagă. Ea se bosumflă şi se tânguieşte până ce reuşeşte. Betty obţine ceea ce doreşte, dar ea pierde lupta cu eul personal. › citește în continuare

Voi sunteţi martorii Mei – zice Domnul – voi şi Robul Meu pe care l-am ales. - Isaia 43,10

Luther Warren, în vârstă de 14 ani a dorit să dea mărturie pentru Isus. El se gândea ce minunat avea să fie dacă toţi prietenii lui ar putea să lucreze împreună la răspândirea soliei despre revenirea pe curând a lui Isus.

Într-o zi, el a împărtăşit aceste idei prietenului lui, Harry Fenner, în vârstă de 17 ani. Ei mergeau de-a lungul unui drum de ţară din Michigan şi Luther i-a sugerat: „Harry, să mergem dincolo de gard şi să ne rugăm pentru aceasta”.

Cei doi băieţi au escaladat gardul şi au găsit un loc retras în spatele unui tufiş unde au putut să se roage. Ei s-au consacrat pentru lucrarea de a duce Evanghelia în lume şi I-au cerut lui Dumnezeu să-i ajute să recruteze tineri pentru acest plan.

„Veniţi şi uniţi-vă cu Societatea noastră, a tineretului, îi îndemnau Luther şi Harry pe prietenii lor. În curând, nouă băieţi, nouă adolescenţi, se adunau în fiecare săptămână pentru rugăciune şi mărturie. Ei făceau comisioane pen­tru cei bolnavi, dădeau broşuri şi scriau scrisori misionare.

Luther Warren a crescut şi a devenit un pastor adventist de ziua a şaptea. În această calitate, el încă mai simţea sarcina că tineretul ar trebui să aibă o parte în lucrarea lui Dumnezeu. În aceasta, el a fost încurajat de Ellen White, care a scris în 1892:

„Tineri şi tinere, nu puteţi forma grupe şi, ca ostaşi ai lui Hristos, să vă înrolaţi în slujirea Maestrului vostru, punând tot tactul, priceperea şi talentul vostru în slujba Lui, spre a putea salva suflete de la ruină? Să se organizeze grupe în fiecare biserică spre a face această lucrare.” (Christian Service, p. 34) › citește în continuare

Referindu-mă la o viitoare parteneră, pot pleca de la premisa că frumuseţea trece şi credincioasă poate deveni. Apare atunci întrebarea: cum aş alege să fie prietena mea: frumoasă sau credincioasă?

Frumuseţea fizică

Când vorbim despre frumuseţe, gândul ne duce la frumuseţea fizică. Puţine sunt cazurile, deşi nu acesta este idealul, când prietenia dintre o fată şi un băiat face ca fata “să înflorească” zi după zi, chiar dacă peste ea anii au lăsat urme în trecerea lor.

De cele mai multe ori am văzut opusul: fete care au mare grijă de modul în care arată (uneori cu sacrificii mari) până se căsătoresc, iar apoi ascund cântarul şi ridică oglinda tot mai sus pentru a se vedea doar capul. Să ajungi la 50 de ani şi să arăţi ca la 35 e mare lucru! Ştiu că în mai mult de jumătate din cazuri acest lucru este realizabil, dar nu înţeleg de ce nu se vrea. › citește în continuare

10 întrebări care îţi arată cum stau lucrurile în realitate

“Suntem doar buni prieteni…” este una dintre propoziţiile cu cel mai mare potenţial de intrare-ieşire pe urechile ascultătorilor.

De ce nu ne crede nimeni când spunem asta?
Poate pentru că în străfundul neexplorat al minţii noastre, nici noi nu credem ce spunem. Desigur, nimeni nu îşi propune să se mintă singur. Însă de multe ori exact asta facem atunci când evităm să ne gândim mai serios la sentimentele noastre.

Cât de importantă este această relaţie pentru mine? Este într-adevăr numai o prietenie frumoasă şi atât? Şi pentru că nu ne este întotdeauna simplu să ne dăm seama unde anume ţintesc sentimentele noastre, iată o listă de întrebări la care e bine să ne gândim!

1.Când ţi se întâmplă ceva bun sau ceva rău, care este prima persoană căreia vrei să-i spui mai întâi?

Persoana aceasta este cu siguranţă una în care ai încredere. › citește în continuare