Dintre toate ființele care trăiesc pe pământ, omul este poate cea mai egoistă. Vrea totul pentru sine, iar atunci când nu obține ce își dorește sau consideră că merită, luptă cu toate armele sale. Iar una dintre armele în fața căreia chiar nu știi cum să reacționezi este plânsul.

Totuși, de ce plânge omul? În mai mult de 90% dintre cazuri, motivele sunt egoiste. Plângem pentru că nu ne stă bine părul atunci când ne grăbim la o întâlnire, pentru că nu avem bani să ne cumpărăm ce ne dorim, pentru că suntem nedreptățiți, neînțeleși, singuri, pentru că ne-a părăsit partenerul sau durerea despărțirii e prea mare, plângem de frustrare sau de neputință. › citește în continuare

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi!” (Ioan 8:32)

„Cine-ar fi bănuit că un studiu aprofundat al Bibliei îmi va modela caracterul? Că va face atâtea transformări benefice care se vor reflecta atât asupra mea, dar şi asupra celor dragi mie? BIBLIA! Acea carte pe care am încercat de-atâtea ori s-o deschid şi să pătrund în tainele ei, dar fără niciun succes.” M.M.

Am cunoscut multe persoane în drumeţiile vieţii mele, dar când în calea mea am întâlnit-o pe Mari, mi-am zis: compania ei îmi va fi binecuvântare în călătoria mea de-acum încolo. Am auzit multe despre ea, despre sufletul ei deosebit şi despre suferinţa ei, dar până nu am cunoscut-o personal, nu am realizat cât de minunată poate fi. Este o mamă cu o inimă tânără, veselă, iubitoare, sinceră şi prietenoasă. › citește în continuare

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele (Proverbe 17:22).

Era una dintre acele zile obişnuite în care lumea păşea grăbită prin oraşul aglomerat şi gri. Claxoanele, zgomotul maşinilor, lătratul câinilor şi murmurul oamenilor umpleau aerul. Nu demult, s-a mutat în noul oraş, la bunica. Un oraş mare, poate prea mare pentru un copil. Obişnuită să exploreze locurile şi să descopere mereu ceva interesant în vechiul ei orăşel, aici totul i se părea uriaş, iar secolul vitezei o sufla parcă din loc.

Avea doar zece ani când a descoperit cu tristeţe mizeria în care se poate trăi, într-un oraş plin de oportunităţi şi extreme. Dar niciodată nu s-a dat bătută. Gândul că cineva trebuie să facă ceva şi pentru oamenii atât de trişti pe care-i vedea a crescut odată cu ea, frumos şi puternic. › citește în continuare

Soarele străluceşte cu cea mai intensă putere a sa, totul este scăldat în razele binefăcătoare, ce încălzesc tot ce apare în cale. Cerul este senin, primitor, îl priveşti şi simţi calmul cu care natura este învăluită. Dar brusc, totul se schimbă…De nicăieri apar nori negri, un vânt puternic se dezlănţuie şi mătură totul în calea sa. Se descarcă norii şi stropi mari şi deşi încep să cadă. Ce s-a întâmplat?

Ai simţit vreodată cum sufletul tău îşi schimbă brusc starea? Pacea cu care eşti învăluit se preschimbă deodată într-o furtună de nelinişte, durere, amărăciune, simţi cum ţi se rupe inima şi din ea ies şiroaie de lacrimi, un ropot ce nu-l poţi opri… Simţi cum viaţa capătă brusc alt sens, altă culoare, un gri apăsător, şi te întrebi: „De ce? Ce s-a întâmplat?” Fără săprimeşti vreun răspuns, decât un vânt care îţi aduce în cale gânduri şi gânduri.

Pe ea o cheamă Manuela, pe el, Mihai. Amândoi L-au cunoscut pe Dumnezeu într-un mod personal, dar pentru unul Dumnezeu era TOTUL, pentru celălalt… nici până în ziua de azi nu am aflat răspunsul.

Manuela

De mică, Manuela a fost un ajutor de nădejde în casa părintească, a învăţat de la mama ei tot ce ţinea de întreţinerea gospodăriei, era ca o furnicuţă veselă care sărea în ajutor de fiecare dată când mama avea nevoie. › citește în continuare