EmoMania transformă suicidul în modă
Într-o societate în care valorile tradiţionale devin insignifiante şi sunt înlocuite de religii precum banul sau faima, adolescenţii se refugiază într-o realitate contrafăcută. Indiferenţa, insecuritatea familială, traumele nedepăşite şi un exces de libertate în care tinerii par să nu îşi mai găsească locul, au dat naştere unei noi forme de exprimare: stilul Emo.
Dincolo de aspectele vestimentare şi de atitudinea mai mult sau mai puţin teribilistă, curentul Emo face victime. În acest sens putem aminti cazul Andradei Mocănescu, fetiţa de 12 ani, din Bucureşti, care s-a sinucis aruncându-se de la etajul 10 în mai 2008. În aceeaşi perioadă, Hannah Bond, o adolescentă de 13 ani din Marea Britanie, se spânzura la doar câteva luni după ce a devenit adepta acestui curent. Un alt caz mult discutat este cel al tinerelor Jodie şi Steph care s-au spânzurat într-un parc din Melbourne, Australia. › citește în continuare
Religia second-hand
Suntem deja obişnuiţi cu ideea că ritmul dezvoltării şi al schimbării din societatea de astăzi este cu mult mai rapid decât cel din vremurile trecute. Trecerea timpului a adus în mod inevitabil schimbări care au fost apreciate, de cele mai multe ori, ca fiind progres şi dezvoltare benefică societăţii. Astfel, s-a ajuns ca realitatea şi ceea ce era considerat drept normalitate să sufere schimbări serioase.
Cu cât gradul de dezvoltare al unei societăţi este mai ridicat, cu atât tot mai multă lume tinde spre acea societate. Acest fapt se datorează stilului de viaţă imprimat de către societatea respectivă, stil care prinde foarte bine, prin împlinirea şi satisfacerea acelor plăceri mai mult sau mai puţin bune. Confortul, siguranţa şi independenţa sunt printre primele aspecte ale societăţii moderne care au impresionat şi au atras tot mai multă lume. › citește în continuare
Se poartă stilul masculin
Utilizând un anumit stil în îmbrăcăminte, un bărbat vorbeşte de fapt despre el. A avea stil înseamnă a-ţi crea echilibru, armonie, atitudine şi să te îmbraci în funcţie de personalitatea ta.
În acest articol, doresc să fac “cunoştinţă” bărbaţilor cu acest element important. Odată făcut cunoscut, bărbaţii vor fi de-a dreptul încântaţi de cunoştinţă. Este vorba despre STIL!
A avea stil, contrar opiniei generale, nu înseamnă să ieşi în evidenţă cu o haină extraordinară care este în trend. Stilul nu are de-a face cu luxul, cu banii sau cu moda. Ţine doar de cât de mult sau cât de puţin vrei să spui despre tine! › citește în continuare
O mână întinsă spre soare
Mi-am dorit să scriu un articol „interesant”, aparent neinteligibil pentru a-l face să pară şi mai aparte şi mai greu de surprins în înţelesurile-i adânci, dar tocmai am primit un mesaj care m-a îndemnat să-mi reformulez ideea şi să mă îndrept spre un subiect pentru mulţi epuizat, mult prea filozofat şi probabil mult prea comercializat pentru a-i mai putea pătrunde adevăratul şi propriul înţeles – PRIETENIA.
E un gând care m-a măcinat mult în ultimul timp: de ce şi când avem nevoie de prieteni? Sunt clipe când ne simţim la o răscruce de drumuri, când sfatul părintelui sau al iubitului se transformă în nişte cuvinte înşiruite – şi nu spun de prisos, ci doar şifonate de infinita lor repetare şi atunci simţim nevoia unei licăriri din exterior care să ne îndrume spre noi înşine. › citește în continuare