Dacă vreunuia din voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată. – Iacov 1,5

Era în ziua de 12 iunie 1977. Mă aflam la maşina de scris, încercând să completez o parte din manuscrisul pentru această carte. Bara pentru spaţii se înţepenea şi murdărea pagina. Trebuia s-o duc la un atelier de reparat. Meşterul era însă plecat din oraş. „El se va întoarce mâine”, a spus ajutorul lui.

Din experienţă, ştiam că „mâine” înseamnă cândva în săptămâna viitoare. Eu nu puteam să aştept până atunci, nici chiar până a doua zi, spre a-mi repara maşina de scris. Eu trebuia să bat la maşină manuscrisul. Peste câteva zile, noi plecam în concediu. Editura aştepta. Nu era vreme de pierdut. Eu trebuia s-o am acum reparată.

„O voi repara singură”, am spus şi am plecat acasă.

Ei bine, eu nu cunosc nimic despre mecanismul unei maşini de scris. Timp de două ore, am ciocănit-o, am zgândărit-o şi am uns-o, dar maşina nu mergea mai bine.

Încurcată, mi-am împreunat mâinile deasupra maşinii şi m-am rugat. „Doamne, ajută-mă, te rog. Eu am nevoie acum de această maşină de scris. Nu mai pot pierde timp. Tu ai făgăduit că dacă ne lipseşte înţelepciunea să o cerem de la Tine şi Tu ne-o vei da. Te rog, arată-mi ce trebuie să fac spre a repara această maşină de scris”.

Peste câteva minute, maşina mergea de minune, iar eu m-am întrebat de ce am aşteptat atât de mult timp pentru a cere ajutor.

Cât de des am făcut acelaşi lucru în viaţa mea. M-am luptat timp de ceasuri şi zile eu însumi, încercând cu disperare ca lucrurile să meargă bine. Mergeam înainte cu încăpăţânare, înfruntând eşecul şi încercând în continuare să descopăr de ce merg lucrurile rău. În cele din urmă, complet extenuată, am făcut ceea ce ar f trebuit să fac la început, să merg la Isus pentru înţelepciune. Cât de repede revin atunci lucrurile la locurile lor! › citește în continuare

Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să mă fac creştin.” – Fapte 26,28

Amelia Earhart, femeia aviator, era aproape de casă. Ea zburase deja 35.398 km, în călătoria ei în jurul globului, făcând treizeci de opriri în nouăsprezece ţări. Acum, ea se afla în Noua Guinee şi, de îndată ce vremea avea să se îmbunătăţească, ea urma să se îndrepte spre casă, în Statele Unite, cu o scurtă escală pe insula Howland. În curând, ea va fi salutată de mulţimea veselă, onorând-o ca pe prima femeie care a zburat în jurul lumii.

În chiar primele ore ale dimineţii zilei de 2 iunie 1937, Amelia a decolat din Noua Guinee. La orele 2 şi 45 de minute, ea a luat legătura cu un vas de pază a coastei Statelor Unite. La 6:15, ea cerea ajutor privind orientarea. La 7:42, ea spunea: „Nu vă pot vedea. Benzina scade încet. Nu pot să iau legătura cu dumneavoastră prin radio. Zbor la o înălţime de peste 300 de metri.”

Vremea a devenit mai rea, vizibilitatea era zero. La ora 8:45, Amelia a transmis ultimul mesaj: „Alerg spre nord şi spre sud.” Amelia Earhart era aproape acasă; totuşi „aproape” nu era îndeajuns spre a-şi salva viaţa. Ea era aproape acasă, dar pierdută.

Când Isus vine şi cărţile de amintire sunt deschise vom fi în măsură să citim istoria multor vieţi despre care putem spune: „Aproape…, dar pierdut.”

Împăratul Agripa: „Aproape să mă îndupleci să mă fac creştin…”, dar pierdut.

Bud: Aproape şi-a predat inima Domnului în timpul Săptămânii de Rugăciune…, dar pierdut. › citește în continuare

Îţi poţi imagina doi oameni purtând o discuţie la telefon, iar unul din ei având receptorul în furcă? Sau doi prieteni care vorbesc pe messenger, dintre care doar unul are calculatorul conectat la internet? Îţi poţi imagina un creştin pentru care rugăciunea e opţională?

Randy Maxwell a observat că enoriaşii zilelor noastre nu mai sunt siguri pe ceea ce cred, iar impresiile le sunt influenţate uşor. Sentimentele şi părerile despre ceea ce odată reprezenta o certitudine sunt din ce în ce mai variate şi oamenii devin tot mai sceptici. În bisericile noastre avem sărbători, programe, procesiuni cu aspect regesc şi imnuri înălţătoare, dar atunci când oamenii pleacă acasă sunt dezorientaţi – a fost frumos, dar unde a fost Regele?

În încercarea de a-i schimba pe alţii, se ajunge de multe ori la trista concluzie că religia de astăzi nu mai reuşeşte să producă vreo transformare nici măcar în mijlocul adepţilor ei. Mai există vreo şansă? Vor muri oare speranţele unei redeşteptări în biserică pe podelele camerelor de zi ale creştinilor care nu-şi fac timp pentru a îngenunchea acolo, ca să-I ceară lui Dumnezeu lucrul de care fiecare dintre noi are cea mai mare nevoie? › citește în continuare