Frumuseţea fizică

Când vorbim despre frumuseţe, gândul ne duce la frumuseţea fizică. Puţine sunt cazurile, deşi nu acesta este idealul, când prietenia dintre o fată şi un băiat face ca fata “să înflorească” zi după zi, chiar dacă peste ea anii au lăsat urme în trecerea lor.

De cele mai multe ori am văzut opusul: fete care au mare grijă de modul în care arată (uneori cu sacrificii mari) până se căsătoresc, iar apoi ascund cântarul şi ridică oglinda tot mai sus pentru a se vedea doar capul. Să ajungi la 50 de ani şi să arăţi ca la 35 e mare lucru! Ştiu că în mai mult de jumătate din cazuri acest lucru este realizabil, dar nu înţeleg de ce nu se vrea.

Pentru a evita dezamăgirea, nu trebuie să fie frumuseţea fizică criteriul principal al acestei alegeri. Ca să fii dezamăgit, mai întâi trebuie să te amăgeşti. Oricât de frumoasă ar fi fata, nu trebuie să uiţi că e totuşi carne şi oase. Şi ea are o respiraţie mai puţin plăcută dimineaţa şi… da, poate chiar sforăie sau vorbeşte în somn, printre altele… Oricum ar fi această frumuseţe, nu uita că… e trecătoare!

Frumuseţea caracterului

Mai putem vorbi şi de o frumuseţe a caracterului descrisă atât de plastic în paginile Bibliei: “Multe fete au o purtare aleasă, dar tu le întreci pe toate.”(Prov 31:29).

În timpul facultăţii, femeia de serviciu îmi povestea despre tiparul tinerelor studente. În primul an, în general, tânăra păstrează respectul şi bunul simţ învăţate acasă, dar odată aflându-se liberă, cu distracţii care se îngrămădesc, frecventarea discotecilor şi a cluburilor, debarasarea de inhibiţiile avute şi ignorarea sfatului părintesc schimbă puţin câte puţin modul de raportare şi de comportament. Ajunge astfel în anii 3 – 4 o tânără care diferă total de fata din primul an de facultate.

Poate că multe fete nu merg prin discoteci sau cluburi (şi nu mă refer la cluburile de gătit sau cele de sănătate), dar au alte modalităţi de petrecere a timpului liber şi prietenii nepotrivite, iar acea purtare frumoasă dispare.

Frumuseţea caracterului creşte odată cu noi!

Şi aşa am ajuns şi la credinţă! Nu avem un “credinţometru”, însă putem măsura la fel de fidel credinţa privind la lucrurile mici. Niciodată un băiat nu îşi va pune prietena să mute munţii pentru a vedea dacă e o fată credincioasă, ci va analiza aspectele aparent minore din viaţa ei. Am spus “va analiza” şi nu “va testa”, pentru că nu mi se pare corect să ispitesc pe cineva. Ispititorul este altul, dar ştiu că Dumnezeu la timpul potrivit mă va ajuta să văd ceea ce trebuie.

Să se îmbrace frumos şi decent, să vorbească respectuos, să meargă la biserică şi, de ce nu, să se implice în lucrul cu copiii sau cu tinerii, să studieze Biblia şi multe altele la fel de mici vor fi mai importante decât faptul că a plecat cine ştie pe unde, odată în misiune.

Poate că te întrebi în legătură cu “credincioasă poate să se facă”. E adevărat? Uneori da. Dar o prietenie poate schimba doar temporar relaţia cu Dumnezeu, mai mult sau mai puţin de ochii celuilalt. Tocmai de aceea este atât de necesar sfatul celor cu experienţă, în cel mai bun caz al părinţilor credincioşi.

Dar pentru aceasta, trebuie să fie…o fată de casă. Nu puţine sunt fetele care, pentru că sunt la studii, ajung acasă de câteva ori pe an. Uneori sunt motive obiective (distanţa, timpul, banii), dar acasă e un loc special. Se spune că: “Tată nu e cel care te-a făcut, ci acela care te creşte!”. Dar dacă vorbim despre acasă, acest proverb nu este valabil. Acasă nu e locul unde neapărat mă simt bine, ci locul în care am crescut, unde am responsabilităţi şi privilegii, amintiri plăcute şi prieteni dragi.

De multe ori, din dorinţa de a fi fată de oraş, tânăra nu mai dă pe la casa de la ţară. Dacă vrei să fii o fată de casă, nu ocoli casa părintească oriunde s-ar afla. În mod normal, acolo ar trebui să înveţi cum să îţi îndeplineşti îndatoririle casnice, care vor fi extrem de importante în fericirea ta şi a familiei tale.

Cum aş alege sa fie prietena mea: frumoasă, credincioasă sau…fată de casă? Îi mulţumesc lui Dumnezeu că nu mă pune să aleg una sau două din trei, ci El mi le va da pe toate. Şi sunt mai mult de trei!

E un gând care m-a măcinat mult în ultimul timp: de ce şi când avem nevoie de prieteni? Sunt clipe când ne simţim la o răscruce de drumuri, când sfatul părintelui sau al iubitului se transformă în nişte cuvinte înşiruite – şi nu spun de prisos, ci doar şifonate de infinita lor repetare şi atunci simţim nevoia unei licăriri din exterior care să ne îndrume spre noi înşine.

Viaţa ne duce pe cărări diferite,
nedesluşite şi împovărate de griji

Acesta este adevărul cel mai banal și adesea auzit. Paradoxul vieţii este acela că de multe ori regăsim în viaţa celui de lângă noi toate simţurile pustiite din noi înşine şi împlinite într-ale sale. Da, e un subiect personal, dar îmi place să cred că mulţi dintre noi s-au lovit adesea de situaţii asemănătoare: o prietenie frumoasă şi sinceră, o prietenie din liceu, colege de clasă, dar nu şi de bancă – aceasta pentru că observaţiile venite din partea profesorilor deveniseră interminabile şi nu de puţine ori ni se spunea: ‘Ei, ei… sunteţi ca şi babele acelea care ies de la închisoare şi mai stau de poveşti şi în faţa porţii.’

Nu e nimic, ne spuneam… Şi mai făceam un plan pentru ziua care avea să vină, pentru o seară de teatru, pentru o farfurie de cartofi prăjiţi… arşi printre poveşti… nu era nimic, mai pregăteam cu drag încă o porţie! Apoi infinitele seri de repetiţii pentru „Visul unei nopţi de vară” şi râsetele necontenite ale colegilor când încercam să par un Puck stingherit şi totuşi zburdalnic.

Un an de studenţie împreună, de seri nenumărate în Jaise, de nopţi târzii, când ne trezeam mâncând un borcan de zacuscă la lumina lumânării şi ne bucuram pentru orice infantilitate: eu citind un fragment de-al ei în norvegiană şi ea încercând să descifreze ecuaţiile mele, seci şi infinite. Zile în care simţeam că totul este posibil până la limita infinitului, că primejdiile multe şi întortocheate nu sunt altceva decât o şansă în plus de a ridica pleoapele vieţii şi de a-i spune: ‘Sunt tot eu, tu?…’

Într-o zi primesc un telefon – „Carmen, plec în State. M-am hotărât!”. Era o voce dragă ce îmi fusese mult timp alături şi acum se hotăra să îşi încerce puterile de dragul de a reuşi un ceva mai mult, prea puţin pentru alţii, probabil, dar suficient de mult pentru el încât să nu mă pot opune dorinţei sale. Doar că într-o altă zi primesc din nou un telefon:

„Carmen, plec în Norvegia! Am primit bursa!”. Era prietena mea. M-am bucurat mult, m-am bucurat pentru vizele primite, pentru şansele şi elanurile înfiripate, realizând încet, încet că viaţa ne pune uneori în situaţii dificile în momentul în care ne-am aştepta mai puţin. Mi-am luat la rându-mi inima-n dinţi şi am încercat experienţa unui an de bursă în străinătate. E adevărat că prieteniile noi se încheagă în funcţie de circumstanţe, de încercări, de momentele ce te unesc şi îţi aduc în cale alţi şi alţi oameni, dar aş spune că unii ne rămân mereu în suflet, oricât de departe am fi, şi ne lasă un gol imens şi sincer în suflet, pe care îl umplem în timp cu noi prietenii. Dar aş spune că nu la fel de profunde şi naive.

Timpul a trecut şi ne regăsim în situaţii complet diferite: eu lucrând într-una din blamatele forme de muncă ce subjugă mai nou România – multinaţionalele, printre dileme personale şi căi nedesluşite, ea – cu teama şi dragostea unui copil gingaş, urmându-şi iubirea peste meleaguri, într-o perioadă, bineînţeles, de criză, în care oamenii se privesc cu reticenţă şi acordă cu greu şanse unui străin şi, cu atât mai mult, aşa-zişilor „invadatori români”. Aş spune momente de cumpănă, în care realizările vin pe de o parte şi se transformă în umbre neghioabe şi răutăcioase pe de altă parte. Şi atunci apare dilema: ne mai privim în ochi ca prieteni sau lăsăm viaţa să ne ducă pe valuri străine şi necunoscute?

E una dintre zilele acelea ploioase de iunie, când simţi că vara mişună pe lângă casă şi ar prefera să ţi se furişeze în suflet, nicidecum să ţeasă zâmbete pe cer. E 1 iunie, ziua copilului, o zi în care am putea cu drag să mai dăm o şansă credinţei din noi, aceea că viaţa mai poate însemna sinceritate şi dragoste.

Îmi deschid căsuţa electronică de mesaje şi mă pregătesc să şterg mulţimea de mesaje zilnice şi inutile, în care se mai anunţă o Românie îndatorată sau un „citit în stele” al zilei respective – nu îndrăznesc să spun horoscop acelor cuvinte reluate probabil din rubricile anilor trecuţi şi aşteptate cu entuziasm de cititori…

Printre mesaje, un titlu strecurat timid Ciao din partea unei prietene pe care crezusem că am pierdut-o prin lipsa de cuvântări ale atâtor zile în şir. Îmi deschid larg ochii pentru a nu lăcrima şi citesc printre rânduri cu nostalgie:

„Acum dacă m-ar întreba cineva sau dacă eu însămi m-aş întreba ‚Ce face Carmen?’, nu aş putea să spun prea multe lucruri. Ştiu aşa, în mare, că lucrezi, că urmezi cursurile de masterat, că multe lucruri sunt incerte pentru tine (probabil e o vreme a deciziilor? Nu ştiu). După cum vezi, sunt generalităţi… Dar nu ştiu dacă eşti mulţumită pe deplin de ceea ce faci, dacă ai întâlnit persoane interesante, dacă ţi-ai făcut noi prieteni, dacă mai mănânci cârnaţi la ora 5 dimineaţa aşa cum făceam pe vremuri, nu ştiu pe unde mai ieşi şi cum îţi petreci timpul liber. Nu ştiu ce planuri sau visuri ai, nu ştiu dacă mai crezi că prietenia se poate menţine şi la distanţă, nu ştiu nici măcar ce o să crezi despre mesajul acesta…”

Citind aceste rânduri m-a străpuns un gând:

Ce credem noi despre lumea aceasta? Unde ne uităm pe noi înşine, de unde începem să ne ascundem în spatele rutinei şi să ne minţim spunând: ne e bine? Câţi din noi mai îndrăznesc să spună: nu mi-e frică şi o iau de la capăt?

Probabil un semn de viaţă din partea unui om drag, în definitiv, deşi uitat printre paginile vieţii, ne poate ajuta să ne regăsim şi să ne păstrăm încrederea în faptul că cineva, cândva, ne-a ajutat să zâmbim şi acele zile vor mai fi multe, atât timp cât îndrăznim să le facem loc printre mâinile întinse spre soare.

10 întrebări care îţi arată cum stau lucrurile în realitate

“Suntem doar buni prieteni…” este una dintre propoziţiile cu cel mai mare potenţial de intrare-ieşire pe urechile ascultătorilor.

De ce nu ne crede nimeni când spunem asta?
Poate pentru că în străfundul neexplorat al minţii noastre, nici noi nu credem ce spunem. Desigur, nimeni nu îşi propune să se mintă singur. Însă de multe ori exact asta facem atunci când evităm să ne gândim mai serios la sentimentele noastre.

Cât de importantă este această relaţie pentru mine? Este într-adevăr numai o prietenie frumoasă şi atât? Şi pentru că nu ne este întotdeauna simplu să ne dăm seama unde anume ţintesc sentimentele noastre, iată o listă de întrebări la care e bine să ne gândim!

1.Când ţi se întâmplă ceva bun sau ceva rău, care este prima persoană căreia vrei să-i spui mai întâi?

Persoana aceasta este cu siguranţă una în care ai încredere. La acest nivel este evidentă doar dorinţa ta de a crea sau de a menţine o legătură emoţională cu această persoană. Suntem sociabili şi investim emoţional în ceilalţi. Însă atunci când această investiţie se restrânge la o singură persoană, şi aceasta de sex opus, este bine să fim atenţi la noi înşine.

2.Despre ce vorbiţi mai des?

Despre întâmplări sau despre sentimente? Aveţi discuţii despre prietenia voastră?

Conversaţiile arată nivelul la care se află o relaţie. Dacă ne imaginăm etapele posibile ale unei relaţii ca trei cercuri concentrice, împărţirea ar suna cam aşa: primul cerc – convenienţele. Ne salutăm, întrebăm „Ce mai faci? Ce fac părinţii?” etc. Genul acesta de apropiere îl putem avea cu oricine, fără să simţim nevoia unei afinităţi speciale.

Al doilea cerc – faptele: vorbim despre vreme, despre ce se mai întâmplă prin ţară, în general despre întâmplări relevante pentru noi. În acest cerc intră prietenii noştri, cei cu care avem lucruri în comun de discutat şi cărora le putem împărtăşi opiniile noastre.

Cercul al treilea – sentimentele: este un spaţiu emoţional în care nu se intră decât pe baza unui permis special: încrederea. Despre nevoile, temerile, sentimentele noastre nu vorbim decât cu prietenii foarte apropiaţi, şi uneori nici lor nu le comunicăm absolut tot ce simţim. Dacă prietenul tău de sex opus are acces în acest cerc, e clar că prietenia voastră a depăşit nivelul de simplă amiciţie.

3.În ieşirile de grup, vă place să vă separaţi de ceilalţi şi să mergeţi singuri?

Nu ne referim aici la a rămâne întâmplător în urmă într-o excursie sau la a o lua pur şi simplu înaintea grupului, în parc. E o diferenţă între a face acest lucru intenţionat şi repetat, şi ceea ce este o simplă conjunctură.

4.Contact. Cauţi des să o/îl atingi?

E în natura noastră să căutăm apropiere fizică, însă facem acest lucru în mod diferit cu oameni diferiţi. O bătaie amicală pe umăr poate nu spune nimic deosebit, dar atunci când cauţi, cu motiv sau fără motiv, să îţi atingi prietenul, e o dovadă vizibilă a unei apropieri deja existente la nivel mental.

Observă-ţi comportamentul faţă de amicii tăi şi faţă de acel prieten bun. Dacă sunteţi doar prieteni nu ar trebui ca diferenţa de comportament la acest nivel să fie foarte mare.

5.O/îl urmăreşti cu privirea atunci când nu se uită?

Tocmai îşi caută un loc în biserică şi te surprinzi privind îndelung? Ce bine îi vine costumul… ce păr frumos are!…, însă atunci când vi se întâlnesc privirile te reajustezi la realitate?

6.Dacă prietena/prietenul tău ar fi de acelaşi sex cu tine, ai mai fi la fel de implicat în prietenia voastră?

Aţi mai petrece tot atâta timp discutând? Ai mai fi la fel de entuziasmat/ă să vă vedeţi? Aţi mai vorbi despre aceleaşi lucruri dacă aţi fi amândoi de acelaşi sex?

7.Dacă prietena/prietenul tău s-ar căsători, cum ar afecta asta relaţia voastră de prietenie?

Ar scădea în intensitate sau în direcţia de abordare?

Te-ar şoca să afli că prietenul/prietena ta a început o relaţie romantică serioasă cu o altă persoană? Dacă acel altcineva ar fi de faţă atunci când vă vedeţi, aţi mai discuta cu aceeaşi deschidere? Ai mai aborda aceleaşi subiecte de conversaţie, ştiind că el/ea este căsătorit/ă?

8.Te interesează să ştii dacă prietena/prietenul tău te consideră o persoană atractivă?

Influenţează asta felul în care te îmbraci?

Amicii pot avea gusturi foarte diferite în ceea ce priveşte îmbrăcămintea. Asta înseamnă că nu vei simţi o presiune în a te îmbrăca într-un anume fel, ca să placi prietenului/prietenei tale.

9.Păstrezi mici suveniruri de la ea/el?

Paharul de plastic din care a băut în excursie, semnul de carte pe care ţi l-a făcut cadou pentru că a văzut că îţi place, un şerveţel folosit ;-). Sunt lucruri la care nu ar trebui să te uiţi cu veneraţie.

10.Te gândeşti cu căldură la mici gesturi atente pe care le-a făcut pentru tine?

Ai avut o zi proastă şi nimic nu te înveseleşte. Dar îţi aminteşti de un gest frumos pe care ea/el l-a făcut pentru tine şi te luminezi la faţă. Îţi recapeţi zâmbetul pentru că simţi că pentru acea persoană ai valoare, că ţine la tine.

Sunt lucruri care ne pot scoate din labirintul nostru de sentimente şi emoţii, prin simplul fapt că le gândim cu un strop de atenţie. Răspunde-ţi sincer şi analizează-ţi intenţiile. Vei fi surprins de câte suferinţe inutile poţi scăpa, doar fiind sincer cu tine însuţi!

(adaptare după seminarul Happily Ever After: Finding True Love, God’s Way,
susţinut de Nicole Parker la GYC 2007)

http://www.google.com/translate – Hullo vrienden! Kan nu spreken in elke taal die we willen. Acesta este un text în olandeză. Şi dacă eşti curios să vezi ce am scris, intră pe adresa de mai sus. Aici poţi face traduceri de texte sau pur şi simplu te poţi distra cu prietenii tăi, comunicând în limbi diferite. Este util pentru cei care poartă discuţii (de afaceri sau colegiale) cu oameni din alte ţări.

Traducerile nu sunt 100% corecte sau exacte, însă de înţeles tot ne înţelegem noi, nu?

http://www.statuspimp.ro – Şi dacă tot stai pe Y!Messenger toată ziulica, poţi încerca să faci şi bani de acum înainte. Nişte băieţi inteligenţi au inventat o nouă metodă de a face bani (cel puţin să facă ei bani…). Nu am probat metoda asta, însă cică e bănoasă. Cel puţin în teorie… În practică rămâne de văzut. Dacă ai pus-o cumva în practică şi ai avut rezultate, dă-mi şi mie de ştire la ciprian@bluebird.ro

Până data viitoare… Să www bine!
Webologul de serviciu, Ciprian Pop