Să faceţi orice vă va zice. – Ioan 2,5

Într-una din zilele primăverii anului 1905, Pastorul John A. Burden a deschis o scrisoare primită de la Ellen White, care se afla atunci în Wash­ington D.C., luând parte la Conferinţa Generală. El a citit: „Cumpără neapărat proprietatea.”

Proprietatea în discuţie era o suprafaţă de treizeci şi opt de hectare, aproape de Redlands, California, într-un loc numit Loma Linda. Acesta părea a fi un loc ideal pentru o instituţie medicală şi educaţională. Proprietarii au cerut la început 110.000 dolari, dar acum au redus preţul la 40.000 de dolari.

„Mergi înainte, prin credinţă, şi banii vor veni din surse neaşteptate”, zicea scrisoarea.

Pastorul Burden s-a hotărât să se încreadă în Cuvântul Domnului aşa cum era dat prin Ellen White. El personal a făcut un împrumut de 1.000 de dolari şi a achitat prima rată. A doua rată de 4.000 de dolari trebuia plătită la 15 iunie. Unde avea să găsească el atâţia bani?

Pastorul Burden a auzit de un frate adventist care nu de mult întrebase Conferinţa dacă nu cumva are nevoie de bani. Poate că el îi va da pentru Loma Linda. Aşadar, pastorul Burden a luat trenul electric de la Los An­geles până la ferma unde locuia acest frate, la o depărtare de vreo 2,5 km.

Când, în cele din urmă, a dat de cabană, nu era nimeni în ea. Dezamăgit, Burden s-a întors la gară să aştepte trenul următor. › citește în continuare

Nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici.

Cum voi putea încheia acest an cu un surâs de mulţumire când, privind în urmă, constat că am lăsat atâtea lucruri neîncepute, neterminate sau realizate prost? În momentul în care aş fi putut să fac ceva, m-au ţinut de mână indiferenţa, ignoranţa, amânarea şi, de ce să nu recunosc, lenea. Îmi era uşor să zic „nu e aşa de important, se poate amâna”, „voi lăsa pe altă dată”, „şi mâine e o zi” etc. Alteori nu eram suficient de motivată: „De ce să fac un lucru bun când e atât de simplu şi de confortabil să nu fac nimic?” Dar când a sosit momentul să bifez realizările din 2009, am constatat că nu prea am ce. Mintea nu e mai luminată, sufletul nu e mai senin, lucrurile nu sunt mai bune în viaţă. Nu am progresat cu nimic, nu am evoluat pe niciun plan…

Şi cum voi putea să mă bucur de noul an când am lăsat în urmă unul atât de sărac? Mi s-a oferit minte să pot gândi, putere să pot realiza, suflet să pot simţi, discernământ să pot analiza. Mi s-a oferit totul, dar n-am oferit nimic! Voinţa am încătuşat-o, munca am amânat-o, promisiunile au fost uitate… › citește în continuare