Este bine să te joci cu mingea în Sabat sau nu? Este bine să mergi la plajă în această zi? Ai voie să foloseşti foarfeci pentru craft-uri în această zi sau nu? Este bine să… ? Tu ce zici? Dar întrebările sunt bine formulate aşa? Cum pot fi reformulate pentru a fi mai potrivite?

Recreerea şi Sabatul. Se potrivesc sau sunt două lucruri total opuse şi intangibile? Iată problema pe care vom încerca s-o abordăm în acest articol! Pentru a conceptualiza mai uşor dialogul dintre cele două noţiuni, vom urmări principiile generale care conturează dimensiunile acestora. Mai întâi, vom încerca o definire a termenilor, apoi vom creiona viziunea biblică asupra principiilor care ar trebui să stea la baza recreerii, după care vom urmări succint teologia şi aspectele practice ale Sabatului în contextul religiei şi relaţiei creştinului cu Dumnezeu.

1. Recreerea ca standard al credinţei creştine

› citește în continuare

Şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea. – Iacov 1,15

Uraniul obişnuit este în totul nevătămător. Odată trecut prin anumite procese, el devine ceea ce este cunoscut ca uraniu îmbogăţit. Strâns mai mult la un loc, în mod automat va avea loc o reacţie în lanţ, care va da naştere la o explozie.

Cu patruzeci de ani în urmă, învăţaţii n-au cunoscut prea mult cu privire la acest proces, astfel că a fost necesar să se experimenteze. Louis Slotin a fost însărcinat cu testarea. Louis a pregătit o masă cu un stelaj. Pe acest raft , el a pus două jumătăţi de sfere de uraniu. Niciuna dintre ele nu avea în sine suficientă substanţă pentru a da naştere la o reacţie în lanţ. › citește în continuare

«Fiecare om ar trebui să aibă un cimitir personal respectabil, în care să poată îngropa greşelile prietenilor lui.»

Mark Twain

Cu ceva timp în urmă, de ziua mea, am primit o carte pe care era scris acest motto, precum şi un sincer „Îmi pare rău!”. Atunci am început să calc firav, dar sigur, pe lungul drum al iertării. Am învăţat că a ierta este o adevărată artă şi că fiecare dintre noi poate fi un artist! Am fost rănită de oameni şi rana cea mai greu de vindecat şi de iertat e cea produsă de persoanele la care ţin… deoarece este „mai uşor să ierţi un duşman decât un prieten.” (Willliam Black) Este atât de uşor să rănim, dar după ce suntem răniţi la rândul nostru şi vedem ce implică iertarea, poate că vom învăţa să nu-i mai rănim pe cei dragi! Ne trăim existenţa cufundaţi în superlative: avem impresia că iubim prea mult, că oferim prea mult, doar că atunci când vorbim despre iertare se pare că avem mari restanţe, deoarece iertăm prea puţin… › citește în continuare

Uneori, persoanelor care sunt răpite li se spune că familia şi prietenii i-au abandonat. Şi asta pentru ca ei să nu mai caute o cale de scăpare, să nu mai întrezărească speranţa, ajungând până acolo încât cei agresaţi să treacă de partea agresorilor.

De ce scriu aceste rânduri?!

Pentru că privesc în jur, şi ceea ce văd mă înfioară. Văd oameni care s-au obişnuit cu „realitatea”, văd oameni care nu doar că nu mai întrezăresc speranţa, dar nici nu mai cred în existenţa ei, ba mai mult, s-a ajuns ca potecile înşelătoare ale acestei lumi să nu fie doar nesemnalate, ci chiar recomandate ca scurtături spre o viaţă mai… „bună”. Şi asta în timp ce mereu auzim şoptit printre noi că oricum nimănui nu-i pasă, oricum am fost uitaţi. Se pare că suntem cu adevărat convinşi că am fost uitaţi de Dumnezeu! Cu gândul acesta, în fiecare zi ne depărtăm mai mult de ce am fost odată şi semănăm tot mai mult în fapte şi gândire cu agresorul cel vechi, care oricât de bun a început să ni se pară, e vrăjmaş.

Dacă te simţi părăsit, dacă credinţa ta s-a întunecat şi speranţa a încetat să-ţi mai lumineze viitorul, azi am primit un mesaj care te poate ajuta. Adevărul e că nu suntem uitaţi, că se face totul pentru salvarea noastră şi că se merită să mai aşteptăm… încă puţin. Ascultă!… › citește în continuare