Societatea are grijă să ne dea aripi prin campanii publicitare de mare anvergură, prin slogane care să ne antreneze şi să ne convingă de investirea timpului şi a energiei de care dispunem în această direcţie: eşti liber, fă ce vrei, când vrei şi cum vrei! Până şi industria cosmeticelor promovează nu un miros, ci un principiu de viaţă. Reclama la parfumul Libertate este foarte inspirată: Mergi acolo unde vrei să mergi. Fă ceea ce vrei să faci. Trăieşte aşa cum vrei să trăieşti. Asta înseamnă să fii liber… Libertate. Un sunet nou sub formă de parfum.

Cine nu a auzit de Statuia Libertăţii? În urmă cu două sute de ani, întemeietorii SUA au pariat pe un vis care a devenit realitate, iar America a devenit simbolul libertăţii, lumea tuturor posibilităţilor. Lupte dureroase, decizii radicale, sacrificii inimaginabile, totul pentru obţinerea unui principiu atât de nobil precum libertatea civilă şi religioasă. Dar asta a fost atunci. Acum, în numele libertăţii şi al toleranţei, se furişează o serie de compromisuri. Nu ne mai surprinde nimic atunci când vorbim despre aceste lucruri în sfera politicii. Ce se întâmplă însă când Biserica aprobă anumite decizii în numele unei libertăţi şi autorităţi de care nu dispune?

Cu toţii ştim că Dumnezeu ne-a lăsat libertatea de alegere. Cineva spunea că viaţa este o sumă a alegerilor. În fiecare clipă ai de făcut o anumită alegere: să mergi la stânga sau la dreapta, să te implici sau să stai deoparte, să iubeşti sau să urăşti, să crezi în ceea ce vrei, să adopţi o religie sau alta sau… să-ţi alegi partenerul de viaţă.

Ca tineri, ştim că alegerea partenerului de viaţă este una dintre cele mai importante decizii pe care le avem de luat. Despre iubire s-a scris prea mult sau… prea puţin, s-a spus totul sau… nimic, cert e că acesta rămâne cel mai pur sentiment pe care îl poate nutri o fiinţă umană. Căsnicia este o instituţie de origine divină, este uniunea sacră dintre el si ea, binecuvantată de Dumnezeu. Dar, în societatea în care trăim lucrurile par să stea altfel; parcă niciodată nu am asistat la atâtea schimbări care ne bulversează existenţa: normalul a devenit anormal, nu se mai promovează valorile, ci nonvalorile, nu se mai face distincţia între moral şi imoral, iar interesul pentru poveşti excentrice şi atracţia către senzaţional a îndepărtat privirea omului de la lucrurile cu adevărat importante în viaţă.

Evoluţie sau…involuţie?

De curând, a avut loc o importantă reuniune a episcopilor anglicani, unde s-a dezbătut problema hirotonirii episcopilor de orientare homosexuală şi binecuvântarea unirii persoanelor de acelaşi sex. Surprinzător este faptul că, înainte ca decizia să fie aprobată, Rowan Williams, arhiepiscopul de Canterbury a sfinţit un homosexual ca episcop într-o biserică americană din New Hampshire, stârnind furia conservatorilor evanghelişti. Probabil te întrebi, ca şi mine, care a fost raţionamentul pe baza căruia s-a produs acest lucru.

Într-o scrisoare care a fost dată publicităţii, arhiepiscopul a afirmat că “relaţiile între homosexuali pot obţine iubirea lui Dumnezeu”, acelaşi sentiment pe care Divinitatea îl are pentru instituţia matrimonială. După spusele acestuia, există însă o condiţie pentru obţinerea binecuvântării Divinităţii: “dacă şi numai dacă cuplul împărtăşeşte acelaşi sentiment de absolut devotament”.

Binecuvântare sau… blestem?

Optimismul cu care arhiepiscopul vorbeşte despre aprobarea acestei decizii de către Biserică se bazează pe faptul că “Biserica şi-a schimbat concepţiile în legătură cu multe probleme de-a lungul timpului, fapt ce mă obligă să mă gândesc că şi în acest caz pot surveni schimbări”.

Paradoxul nu constă în faptul că, în numele libertăţii şi al toleranţei, opinia publică pare să fie de acord cu această măsură şi nici că Biserica Anglicană e pe cale să aprobe o asemenea decizie, ci paradoxul îl constituie faptul că această schimbare de poziţie se sprijină pe argumente biblice (!). Acest lucru nu s-a petrecut însă brusc pe cât am fi tentaţi să credem. Încă din anii 2000-2001, perioada în care Rowan Williams era arhiepiscop de Wales, acesta a susţinut, în cadrul unei prezentări scrise, faptul că prohibiţiile biblice nu sunt adresate persoanelor “înzestrate” de natură cu această orientare.

Lucrurile nu se opresc aici. După ce anul trecut, primarul Ierusalimului, Uri Lupolianski, ministrul industriei, al comerţului şi al muncii, precum şi alţii au cerut în faţa instanţei interzicerea paradei homosexualilor la Ierusalim, iar Tribunalul Suprem le-a respins petiţia, anul acesta, în Tel Aviv şi alte localităţi din Israel se va promova turismul homosexual, la iniţiativa noului primar, Ron Hulday. Acesta a trimis deja reprezentanţi ai oraşului la „World Outgames”, o competiţie internaţională a homosexualilor care va avea loc în curând la Copenhaga, considerând că „este o şansă pentru a plasa Tel Avivul pe harta globală a turismului homosexual”.

Aşadar… invitaţie în ţara Sodomei?

Prin prisma evenimentelor finale din istoria acestei omeniri, problema este mai complexă şi nu se rezumă la libertate şi toleranţă. Acestea sunt doar pretextul pentru atacul camuflat asupra legii lui Dumnezeu care este interpretată sau „actualizată”, din moment ce trăim sub egida mondenităţilor.

Rezultatele acestor schimbări de poziţie, iniţiative şi proiecte nu pot stârni decât două tipuri de reacţii: stare de şoc sau furtună de aplauze.

Tu ce reacţii ai?

Cât de liber eşti în gândire, acţiune şi vorbire?
În contextul celor dezbătute şi probabil sub asaltul acuzaţiilor de conservatorism sau „de modă veche”, a venit timpul să conştientizăm şi să susţinem cu tărie, acum, mai mult ca niciodată, că adevărata libertate o putem obţine doar devenind robii lui Hristos:

“Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru mine, o va mântui.” (Luca 9:23-24)

Prin abolirea sclaviei, prin închinarea liberă a oamenilor, dar şi prin imensa deschidere şi relaţionare a fiinţelor umane, prin depăşirea tuturor graniţelor şi prejudecăţilor, libertatea a produs un adevărat miracol în viaţa celor care au crezut şi au îndrăznit să lupte pentru drepturile lor. Din păcate, există şi un revers al medaliei.

Libertatea a devenit în zilele noastre, o armă cu două tăişuri, pentru că o libertate fără limite ucide libertatea (Honoré de Balzac).