Unul dintre motivele care pot umbri uneori copilăria este autoritatea crescută a părinţilor. Când este mic, copilul este nevoit să facă tot ceea ce îi cere părintele, iar libertatea lui este mai restrânsă decât a unui adult. Când părintele solicită un serviciu copilului, de cele mai multe ori e mai mult decât sigur că va primi răspunsul aşteptat. Iar dacă nu…, se rezolvă cu ceva autoritate. Odată cu creşterea, raportul dintre cei doi începe să sufere unele modificări. Copilul începe să îl contrazică sau să exprime o altă părere decât cea a tatălui, în timp ce modul de exprimare al tatălui începe să îşi piardă din supremaţia de la început şi din convingerea de reuşită în intenţia pe care o are.

Raportul dintre tată şi fiu se regăseşte şi la nivelul relaţiei dintre om şi Dumnezeu. Din păcate, mulţi înţeleg însă greşit această legătură. Dumnezeu este perceput ca fiind autoritar, dur şi sever. În plus, cine este împotriva Lui va fi pedepsit în modul cel mai aspru. Astfel, imaginea lui Dumnezeu în ochii oamenilor este înţeleasă greşit, iar lucrarea pe care Dumnezeu o face şi cea pe care omul o are de făcut este umbrită. › citește în continuare

Diferenţa dintre un alpinist amator şi unul profesionist este dată de atitudinea fiecăruia faţă de vârf. Primul porneşte către vârful pe care de cele mai multe ori îl alege în funcţie de rezistenţa sa la efort, iar când se simte epuizat, consideră apogeul atins şi se întoarce. Cel de-al doilea îşi propune să atingă acele vârfuri care reprezintă o provocare serioasă pentru capacităţile lui şi depune eforturi sporite în acest sens, depăşindu-şi adeseori limitele. Astfel, alpinistul amator nu se raportează la vârfuri, dorind ca întotdeauna să le atingă, ci se raportează doar la sine, la capacitatea sa de a depune efort.

Pentru multe decenii, în atletism a existat o ţintă despre care nimeni nu credea că va putea fi atinsă vreodată: parcurgerea a 100 m în mai puţin de 10,3 secunde. Foarte mulţi credeau că acest timp este imposibil de realizat în condiţii normale. Cu toate acestea, Percy Williams, din Canada, a reuşit să-l realizeze, la data de 9 august 1930. La doi ani după acesta, trei atleţi au reuşit acest timp, iar peste alţi patru ani, încă patru atleţi au atins acest record. › citește în continuare

Fie că sunt practicanţi sau nu, fie că au probleme mai mari sau mai mici la capitolul credinţă, majoritatea creştinilor îşi doresc să ajungă în acel lor mult dorit – Împărăţia lui Dumnezeu. Pornind de la principiul „toate drumurile duc la Roma”, mulţi şi-au ales propria cale de a ajunge acolo, de preferinţă una cât mai uşoară.  Isus Hristos vine însă cu o abordare diferită într-o discuţie despre timpul sfârşitului: Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
(Luca 13:24.25).

În vremea lui Noe, vreme cu care Domnul Hristos compară timpul sfârşitului, doritorii au putut intra în arcă cât timp uşa a fost deschisă. Din momentul în care ea s-a închis, acest lucru a devenit imposibil. Trecerea pragului reprezenta un act de credinţă pentru că nu se vedea niciun nor la orizont. › citește în continuare