Sunt o tânără de 21 de ani şi de ceva vreme împreună cu prietenul meu ne confruntăm cu o problemă: când suntem împreună nu putem rezista ispitei de a ne explora corpul provocându-ne plăcere, dar sunt conştientă că ceea ce fac nu e ceea ce vrea Dumnezeu de la noi. Mă simt atrasă de el şi el e atras de mine, suntem prieteni de 3 luni, dar lucrurile au evoluat foarte rapid. Nu ştiu ce să fac; ne iubim, dar nu ne putem căsători acum. Ce putem face? După ce se întâmplă aceste lucruri, mă simt bună de aruncat afară, nu mai am curajul nici să mă mai rog, nici să studiez şi ştiu că satana merge la Isus şi îi reproşează de ceea ce fac. Ştiu că El mă iartă, dar nu dacă continui, mă simt slabă slabă în faţa ispitei…; cel rău se joacă cu viaţa noastră. Uneori mai apare întrebarea: e păcat?… Da, e păcat. Simt că pasiunea nu se stinge, ci se accentuează. Vă rog daţi-mi un sfat, rugaţi-vă pentru noi ca El să lucreze în inima noastră! Domnul să vă binecuvânteze! › citește în continuare

Haideţi să fim sinceri: de câte ori vă uitaţi zilnic în oglindă? De câte ori aţi vrea să schimbaţi ceva la felul în care arătaţi? Să fie legat de statură, de greutate sau de culoarea părului? Poate forma picioarelor nu vă multumeşte sau poate v-aţi dori muşchi mai bine definiţi. Poate vă doriţi dinţi mai albi sau mai drepţi sau glezne mai subţiri…

Ultimele două secole au adus asupra populaţiei pământului schimbări majore în privinţa percepţiei de sine: n-a existat niciodată o acumulare de informaţie vizuală mai mare ca acum. Peste tot unde întorci privirea, ochii se umplu de imagini ale corpului omenesc: reviste, afişe, postere. Pielea este un magnet al publicităţii, care arată tot mai mult şi în linii tot mai atrăgătoare. Iată de ce oglinda ne devine, în fiecare zi, icoană sau obiect de tortură, fie că este în baia personală, în poşetă sau în vitrinele magazinelor de pretutindeni. Şi, deşi femeile sunt mai preocupate de aspectul fizic decât bărbaţii, mania aparenţei nu iartă nici sexul puternic.

Veţi spune: desigur, a te îngriji de aspectul fizic este firesc şi indicat. Dar unde este delimitarea extremelor? Unde începe Frumuseţea să ne joace feste, urâţindu-ne sufletele? › citește în continuare

Urcam, alături de un coleg, o pantă destul de abruptă la Nadăş, acolo unde funcţionează Centrul de tineret al Conferinţei Banat. Ne-am adunat acolo într-un grup numeros de pastori pentru a discuta diverse aspecte ale frământărilor noastre legate de slujirea pastorală în contextul timpului sfârşitului. Deşi drumul nu era mai lung de câţiva zeci de metri, amândoi gâfâiam la urcuş. Asemenea nouă, şi cei din faţa noastră pufăiau ca nişte locomotive. Într-un moment de pauză, prietenul meu mi-a spus: Ce tot spunem noi că vom fugi la munţi când va veni strâmtorarea şi se va da decretul de condamnare a păzitorilor Sabatului?! Cu condiţia noastră fizică nu am reuşi să fugim nici 50 de metri până să fim prinşi! Uite cât de greu urcăm dealul!

Ulterior, m-am gândit de multe ori la cuvintele colegului meu spuse mai în glumă, mai în serios. Şi am fost tulburat când mi-am dat seama cât de profund era adevărul din spatele lor: cei mai mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi, la nivel fizic, pentru criza cu care ne vom confrunta curând!

Cunoscând relaţia strânsă dintre trup, minte şi dimensiunea spirituală a omului, în mintea mea s-a născut o preocupare: cum poate un trup lipsit de vitalitate să asigure atingerea potenţialului maxim al minţii şi al spiritualităţii?! › citește în continuare