Prin aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr,şi ne vom linişti inimile înaintea Lui. – 1 Ioan 3,19

John fusese crescut într-un cămin creştin, dar în inima lui, el nu avea certitudinea că era un copil al lui Dumnezeu. El era un fiu de pastor, dar nu ştia că păcatele sale sunt iertate. El încerca din greu să fie bun, dar de foarte multe ori dădea greş. El invidia asigurarea liniştită a prietenilor lui moravi, care credeau făgăduinţele şi ştiau că erau primiţi de Dumnezeu.

În dimineaţa zilei de 24 mai 1738, John Wesley s-a rugat în mod serios pentru credinţă spre a crede că Dumnezeu l-a primit. Apoi, a deschis Biblia şi a citit: „Prin cari El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeeşti” (2 Petru 1,4). El trebuia să creadă că făgăduinţele acelea erau pentru el. Răsfoind în continuare Biblia, a deschis-o la textul: „Tu nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 12,34). › citește în continuare

„Veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face slobozi!” (Ioan 8:32)

„Cine-ar fi bănuit că un studiu aprofundat al Bibliei îmi va modela caracterul? Că va face atâtea transformări benefice care se vor reflecta atât asupra mea, dar şi asupra celor dragi mie? BIBLIA! Acea carte pe care am încercat de-atâtea ori s-o deschid şi să pătrund în tainele ei, dar fără niciun succes.” M.M.

Am cunoscut multe persoane în drumeţiile vieţii mele, dar când în calea mea am întâlnit-o pe Mari, mi-am zis: compania ei îmi va fi binecuvântare în călătoria mea de-acum încolo. Am auzit multe despre ea, despre sufletul ei deosebit şi despre suferinţa ei, dar până nu am cunoscut-o personal, nu am realizat cât de minunată poate fi. Este o mamă cu o inimă tânără, veselă, iubitoare, sinceră şi prietenoasă. › citește în continuare

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele (Proverbe 17:22).

Era una dintre acele zile obişnuite în care lumea păşea grăbită prin oraşul aglomerat şi gri. Claxoanele, zgomotul maşinilor, lătratul câinilor şi murmurul oamenilor umpleau aerul. Nu demult, s-a mutat în noul oraş, la bunica. Un oraş mare, poate prea mare pentru un copil. Obişnuită să exploreze locurile şi să descopere mereu ceva interesant în vechiul ei orăşel, aici totul i se părea uriaş, iar secolul vitezei o sufla parcă din loc.

Avea doar zece ani când a descoperit cu tristeţe mizeria în care se poate trăi, într-un oraş plin de oportunităţi şi extreme. Dar niciodată nu s-a dat bătută. Gândul că cineva trebuie să facă ceva şi pentru oamenii atât de trişti pe care-i vedea a crescut odată cu ea, frumos şi puternic. › citește în continuare

«Fiecare om ar trebui să aibă un cimitir personal respectabil, în care să poată îngropa greşelile prietenilor lui.»

Mark Twain

Cu ceva timp în urmă, de ziua mea, am primit o carte pe care era scris acest motto, precum şi un sincer „Îmi pare rău!”. Atunci am început să calc firav, dar sigur, pe lungul drum al iertării. Am învăţat că a ierta este o adevărată artă şi că fiecare dintre noi poate fi un artist! Am fost rănită de oameni şi rana cea mai greu de vindecat şi de iertat e cea produsă de persoanele la care ţin… deoarece este „mai uşor să ierţi un duşman decât un prieten.” (Willliam Black) Este atât de uşor să rănim, dar după ce suntem răniţi la rândul nostru şi vedem ce implică iertarea, poate că vom învăţa să nu-i mai rănim pe cei dragi! Ne trăim existenţa cufundaţi în superlative: avem impresia că iubim prea mult, că oferim prea mult, doar că atunci când vorbim despre iertare se pare că avem mari restanţe, deoarece iertăm prea puţin… › citește în continuare