A venit vacanţa cu trenul din Franţa… răsună de undeva un ecou, ca un refren al vacanţei. Un tren de Paris cu multe surprize, mult soare – nu prea mult totuşi pentru că nu e plăcut să îţi petreci jumătate de vară gândindu-te pe ce parte să dormi ca să nu te mai usture pielea –, mulţi prieteni şi multe cărţi. Ce poate fi mai plăcut decât să stai într-o zi călduroasă de vară undeva pe un şezlong într-o grădină – poate chiar în 2G – bucurându-te de o carte bună? O carte care, dincolo de cuvinte, să îţi imprime un nou stil de viaţă, o nouă lecţie pe care să o aplici din toamnă sau poate chiar de mâine… Un tren cu amintiri care se tot adună. Ai grijă de memoria ta, ca să le poţi strânge bine pe toate. Şi, ca un exerciţiu de memorie, ia o coală de hârtie şi scrie-i o scrisoare unui prieten. De când nu ai mai făcut asta? O scrisoare despre fascinantul trecut al unei zile de vară, scrisă nu în dulcele stil al corectitudinii politic(oase), dintr-o respiraţie, ci pe îndelete, depănând toate lucrurile în comun pe care le aveţi, ajungând chiar până la… cel mai mare numitor comun. › citește în continuare

Fie că sunt practicanţi sau nu, fie că au probleme mai mari sau mai mici la capitolul credinţă, majoritatea creştinilor îşi doresc să ajungă în acel lor mult dorit – Împărăţia lui Dumnezeu. Pornind de la principiul „toate drumurile duc la Roma”, mulţi şi-au ales propria cale de a ajunge acolo, de preferinţă una cât mai uşoară.  Isus Hristos vine însă cu o abordare diferită într-o discuţie despre timpul sfârşitului: Nevoiţi-vă să intraţi pe uşa cea strâmtă. Căci vă spun că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”
(Luca 13:24.25).

În vremea lui Noe, vreme cu care Domnul Hristos compară timpul sfârşitului, doritorii au putut intra în arcă cât timp uşa a fost deschisă. Din momentul în care ea s-a închis, acest lucru a devenit imposibil. Trecerea pragului reprezenta un act de credinţă pentru că nu se vedea niciun nor la orizont. › citește în continuare

Isus ne-a adus cerul mai aproape….ca nu cumva veşnicia să fie exclusă din preocupările noastre. (E.G. White, The Signs of the Times, 4 aprilie 1895)

„Atunci am văzut un cer nou şi un pământ nou pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră.”
(Apocalipsa 21,1)

„Când ochii noştri vor privi acea lume de frumuseţi pe care acum abia o întrezărim prin microscop, când vom privi gloriile cerului, scrutate acum cu privirea de la distanţă prin telescop, când rugina păcatului va fi îndepărtată, întregul pământ va apărea în „frumuseţea Domnului Dumnezeului nostru”. Ce domeniu vast va fi deschis studiului nostru! Acolo, cercetătorul ştiinţei va putea citi rapoartele creaţiunii şi nu va mai găsi nicio referire la legea răului. El va putea asculta muzica vocilor naturii şi nu va mai descoperi nicio iotă de tânguire, nici un ton de durere […] Toate comorile universului vor putea fi cercetate de copiii lui Dumnezeu . Cu o plăcere inexplicabilă, vom intra în bucuria şi înţelepciunea fiinţelor necăzute. Vom avea parte de comorile obţinute de-a lungul veacurilor petrecute în contemplarea lucrărilor mâinilor lui Dumnezeu.” (E.G. White, Education, pag. 303, 307) › citește în continuare

Înainte să te muţi într-un loc nou, ar trebui să ştii cât mai mult despre el, pentru a putea evita eventuale crize de adaptare. Cu câtva timp în urmă, am aflat că familia unui sportiv a refuzat să se stabilească împreună cu acesta într-un anumit oraş, tocmai din acest motiv: imposibilitatea adaptării. Mentalitatea oamenilor, activităţile lor, nivelul social, cultural, economic şi religios sunt elemente care conturează tabloul general, iar dacă nu-ţi place tabloul, nu-ţi va prii nici mutarea acolo.
› citește în continuare