Oare cine credeţi că este răzvrătitul acesta? Pare inadaptat şi cu pretenţii că deţine adevărul despre cum trebuie să arate adevărata viaţă. Pare un tânăr care se ia la harţă cu toţi şi visează oameni perfecţi într-o lume imperfectă. De fapt nu e doar un  tânăr, ci sunt mii şi sute de mii care cer – auzi pretenţie – a-u-ten-ti-ci-ta-te! Cică au ei un simţ cu care depistează orice impostură şi orice deviere de la original. Serios? Dar acum fiţi atenţi: există un lider al lor care îi stârneşte la revoltă împotriva duplicităţii şi care îi învaţă să ceară această marcă de viaţă numai după ce ei sunt siguri ce-nseamnă asta. El le ţine seminare despre viaţă aşa cum trebuie să fie, după imaginea propriei Lui vieţi. El se identifică cu numele… Iisus! Nu-i aşa că devine interesant?

Absurd!

Vine la Iisus un om… adaptat, dar cu un zăngănit sufletesc suspect, ca la o maşină care trosneşte undeva şi nu ştii unde (Luca 18:18-25). El vrea să fie sigur cum să obţină… veşnicia. Să parafrazăm puţin. Nimic mai simplu, spune Iisus. Păzeşte poruncile şi e în regulă, îl linişteşte Învăţătorul. Păi sunt OK cu poruncile, spuse el fericit, dar apoi se întristă. Ştii, Rabuni, degeaba, că zgomotul din suflet tot nu dispare. Am înţeles, spuse Iisus, uitându-se lung la el, preţuindu-l cu toată inima Lui de om şi Dumnezeu. Ei bine, Eu am soluţia. Consultaţia nu te costă, dar reţeta trebuie s-o plăteşti. Te costă tot ce ai. Dar obţii veşnicia dacă faci ce zic Eu. Nu înţeleg, Învăţătorule! Fii mai explicit!, îl provocă tânărul. Uite, vinde tot ce ai, că ştiu că ai destule, dă săracilor şi, apoi, vino după Mine! Absurd!, zise în sinea lui marele patron. Şi eu din ce mai trăiesc?, îşi continuă monologul vânătorul de eternitate. Se uită la Învăţătorul care aştepta un răspuns şi realiză că nu glumeşte. Apoi dădu din cap şi, dezamăgit de reţetă, plecă mai trist de cum a venit. Absurd!, a continuat să-şi spună tânărul bine situat social, religios şi material.

Chiar că nu mai înţelegem nimic! Eşti scrupulos cu legea pe care Dumnezeu a dat-o şi totuşi nu e de ajuns? Eşti moral, eşti bun cu ai casei şi cu vecinii, faci donaţii şi totuşi nu capeţi nicio recompensă? După care criterii se dă viaţa aceea promisă? Dacă nici viaţa asta a tânărului cu reputaţie şi super credincios în poruncile Domnului nu este autentică, atunci care este şi cum arată ea? Bună întrebare!

Cum adică?

Observ ceva. Pretenţia tinerilor de a nu juca dublu este aceeaşi ca şi a lui Iisus. Nici El nu suportă oamenii sofisticaţi sau, mai bine zis, cu două feţe. De altfel, tinerii te simt când eşti fals şi te sancţionează imediat. Şi acum surpriză: tânărul din dialogul cu Învăţătorul nu era cu două feţe. Era un tânăr autentic. De aceea spune Biblia că Iisus l-a privit şi l-a iubit. Atunci care e problema Învăţătorului? Problema Învăţătorului este de fapt problema tânărului: băiatul era autentic, dar de o anumită factură. Un autentic, dar…secular. Pierduse pasiunea pentru viaţa spirituală. Esenţa acestui gen de autenticitate este performanţa. Să dea bine şi să câştige imagine. Chiar şi pe teren religios. Fiţi atenţi acum ce face Iisus! El ştie că un tânăr nu trebuie să fie doar onest în descoperirea de sine. El apreciază sinceritatea şi dorinţa după relaţii adevărate. Dar nu este suficient să fii un autentic secular, care face prieteni veritabili doar pentru acest pământ. El cere mai mult tocmai pentru că orice tânăr doreşte absolutul atunci când strigă către ceilalţi să nu umble cu jumătăţi de măsură. Pe asta se bazează Iisus şi atunci joacă o scenă tare, tocmai pentru a-l face pe neliniştitul tânăr să-şi dea seama de o realitate. Dar nu înţelege.

Proba cu turnesol

Exact ca la chimie, când trebuia să verificăm soluţiile dacă sunt baze sau acizi. În funcţie de cum se colora hârtia de turnesol, ne puteam da seama de natura substanţei. Iisus îi dă un test celui care caută veşnicia la pachet cu bunurile sale, pentru a identifica ce priorităţi are şi cu ce intensitate urmăreşte idealul său. Şi zice Învăţătorul: zici că păzeşti poruncile? Da, Doamne, din tinereţea mea, pe cuvânt de onoare! Bine, atunci îţi mai dau o poruncă: vinde tot ce ai, dă la săraci şi apoi urmează-Mă! E scandalos ce face Iisus, ar putea spune un observator imparţial. Dar atenţie! Iisus nu dă a unsprezecea poruncă, ci o verifică pe a zecea, care spune să nu pofteşti. Şi tânărul spune nu, pentru că sufletul lui avea lipici la cele materiale. Le poftea! Deci, pe ultima poruncă o călca zdravăn. Orice pasiune îndreptată spre ceva pământesc şi trecător dezactivează toate trăirile spirituale, cum sunt iubirea de Dumnezeu şi iubirea de semeni. Concluzia: legea lui Dumnezeu nu poate fi păzită de niciun om, oricât de mult efort ar depune cineva bine intenţionat. Acum înţeleg de ce era omul nostru atât de debusolat. El credea că păzeşte porunca, dar de fapt nu o păstra pentru că nu se poate păstra în natura noastră firească. Întrebarea lui Iisus venea să-l facă pe tânăr să îşi descopere realitatea lipsei de putere. Acest fapt recunoscut constituie baza începutului de fericire. Diagnosticul era foarte clar: neputinţomanie cronică acută, ultima fază. Aici ar fi trebuit să se audă un strigăt de ajutor din partea tânărului: Doamne, mor! Dar el declară că prin puterea voinţei lui a respectat toate prevederile lui Dumnezeu. La capitolul acesta stau bine, Doamne! Şi minţea, dar nu ştia că minte.

A doua etapă era renunţarea la el însuşi pentru că nimic bun nu locuia în el. Dar pentru că el credea că are zestrea lui de putere şi de realizări, a spus nu.

A treia etapă, dacă ar fi fost clarificate primele două, era descoperirea adevăratei puteri capabile să păzească legea cerului: Hristos! Invitaţia Vino după Mine! era descoperirea veşniciei şi a vieţii cu adevărat autentice în persoana lui Iisus.

Aceasta este de fapt, în numele dragostei, pretenţia lui Iisus: ca El să Îşi aibă domiciliul în inima omului (… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine…Galateni 2:20) şi să ia povara tinerilor şi a tuturor de a mai încerca să facă ceea ce aparţine de fapt competenţei lui Iisus. Ce este mai mult sau mai puţin decât atât nu este autentic spiritual. Şi în aceasta constă frumuseţea vieţii!