În vremea lui Noe, vreme cu care Domnul Hristos compară timpul sfârşitului, doritorii au putut intra în arcă cât timp uşa a fost deschisă. Din momentul în care ea s-a închis, acest lucru a devenit imposibil. Trecerea pragului reprezenta un act de credinţă pentru că nu se vedea niciun nor la orizont. Şi unii au ales să se încreadă în cuvântul lui Dumnezeu şi să intre, iar alţii în cerul senin şi să rămână afară. Lucrul acesta pune în evidenţă două atitudini generale care vor putea fi observate şi în zilele din urmă.  Există mulţi creştini foarte liniştiţi, care deşi nu o spun, nu cred prea mult în profeţiile cu privire la criza finală şi nici chiar în viaţa veşnică. Aceştia nu  iau o atitudine radicală de partea lui Dumnezeu, aşteptând ca realitatea să le demonstreze că într-adevăr este adevărat ceea ce au auzit. Astfel de oameni ar putea fi numiţi creştini-atei. Însă în momentul confruntării cu realitatea şi al unei alegeri puţin forţate de împrejurări, s-ar putea să fie prea târziu pentru ei. Mântuirea este primită prin credinţă.

Cine nu conştientizează cu adevărat ce implică  timpul sfârşitului şi nu se pregăteşte în acest sens, în momentul în care se va confrunta cu realitatea şi nu va mai avea un timp de pregătire, va fi doborât cu siguranţă. Cine nu se pregăteşte pentru Împărăţia lui Dumnezeu de-acum, pe baza credinţei, şi aşteaptă ca realitatea să îi demonstreze că există cu adevărat, va fi nevoit să descopere că e prea târziu să mai poată face ceva.