În lumea insectelor, atât de darnică în exemple cu aplicabilitate la universul uman, există o specie de viespi tropicale, pentru care supravieţuirea este o chestiune de voinţă. Viespea tropicală îşi asigură perpetuarea speciei prin anihilarea gândacului de bucătărie. Mai exact, ea injectează direct în creierul gândacului o substanţă numită octopamină, care îi anihilează acestuia „voinţa”, astfel că devine incapabil să se mişte. Viespea transportă gândacul „anesteziat” în cuibul ei şi îi implantează un ou în abdomen. În câteva zile, oul ajunge la stadiul de larvă şi se hrăneşte cu carnea gândacului încă viu. Dacă viespea ar fi anihilat total gândacul, trupul acestuia ar fi putrezit în 24 de ore, iar larva ar fi murit. › citește în continuare

Unul dintre primele lucruri pe care le învaţă un agent de vânzări este ca atunci când prezintă un produs să evite folosirea cuvântului „nu”. De exemplu, în loc de a spune „nu veţi mai găsi o ofertă ca a noastră”, se recomandă o formula pozitivă „oferta noastră este cea mai avantajoasă”. Experienţa a dovedit că oamenii sunt mult mai deschişi la un mesaj pozitiv, în vreme ce o negaţie, chiar şi aşa scurtă precum este „nu”, va determina o scădere considerabilă a receptivităţii.

Cu toate acestea, iată-te citind un material care „se vinde” tocmai cu ajutorul unei negaţii: „nu rentează să fii ipocrit”. Cam mulţi termeni economici pentru un articol de psihologie, nu?

Vreau să ştiu ce îmi iese

Într-o societate capitalistă îmbuibată de dorinţa permanentă de consum, dar care îşi menţine silueta alergând după bani, a judeca relaţiile sociale prin prisma profitabilităţii nu pare deloc deplasat. Ce-mi dai dacă spăl eu vasele în locul tău? Mie ce-mi iese dacă îţi calc o cămaşă? Mă duc să cumpăr cartofi, dar numai dacă îmi dai şi mie bani să-mi iau biscuiţi. Nimic nou sub soare. › citește în continuare

De câte ori nu te-ai trezit într-un loc, când tu trebuia de fapt să fii în altul? De câte ori nu ai zis că trebuie să faci ceva, şi apoi „te-ai luat cu altele” şi ai uitat? Sunt doar două întrebări care indică o problemă foarte răspândită, dar şi foarte serioasă. Nu… nu zăpăceala, ci amânarea.

Varianta oficială

Are vreun rost să definim amânarea? Doar o cunoaştem prea bine… Ei bine, vom vedea că definiţia acestui fenomen este importantă, pentru că, după modelul matematic, în datele problemei găsim răspunsul la aceasta. Psihologii spun că amânarea este un tip de comportament evitant, caracterizat prin reprogramarea acţiunilor pentru un timp în viitor. Amânarea este considerată a fi un mecanism de reacţie şi rezistenţă la anxietatea asociată demarării sau finalizării unei sarcini sau a unei decizii. › citește în continuare

Râsul este o componentă foarte importantă a vieţii noastre, atât de importantă încât în jurul lui a fost construită o adevărată industrie. De la bufoni la comedieni stand-up, în fiecare perioadă au existat oameni care şi-au făcut o meserie din a-i face pe alţii să râdă. Oamenii de ştiinţă au încercat să descopere ceea ce comicilor le era accesibil, fără prea mari eforturi, prin intermediul talentului lor: ce îi face pe oameni să râdă? Câteva dintre observaţiile lor aşteaptă cuminţi să fie citite în rândurile care urmează.

O viaţă măsurată în râs

1. Cercetătorii au ajuns la concluzia că primul râset apare pe la vârsta de 3 ½ – 4 luni, adică cu mult înainte de a şti să vorbim. Asemenea plânsului, râsul este o formă preverbală de interacţiune între copil şi mama sau îngrijitorul lui.

2. La vârsta de 5 şi 6 ani se observă cele mai exuberante râsete. Greşelile de pronunţie sau de gramatică, micile erori de logică sau chiar fugărirea prin casă pot provoca episoade de râs pe care aceleaşi evenimente nu le vor genera la pre-adolescenţi şi adolescenţi. › citește în continuare