Îţi poţi imagina doi oameni purtând o discuţie la telefon, iar unul din ei având receptorul în furcă? Sau doi prieteni care vorbesc pe messenger, dintre care doar unul are calculatorul conectat la internet? Îţi poţi imagina un creştin pentru care rugăciunea e opţională?

Randy Maxwell a observat că enoriaşii zilelor noastre nu mai sunt siguri pe ceea ce cred, iar impresiile le sunt influenţate uşor. Sentimentele şi părerile despre ceea ce odată reprezenta o certitudine sunt din ce în ce mai variate şi oamenii devin tot mai sceptici. În bisericile noastre avem sărbători, programe, procesiuni cu aspect regesc şi imnuri înălţătoare, dar atunci când oamenii pleacă acasă sunt dezorientaţi – a fost frumos, dar unde a fost Regele?

În încercarea de a-i schimba pe alţii, se ajunge de multe ori la trista concluzie că religia de astăzi nu mai reuşeşte să producă vreo transformare nici măcar în mijlocul adepţilor ei. Mai există vreo şansă? Vor muri oare speranţele unei redeşteptări în biserică pe podelele camerelor de zi ale creştinilor care nu-şi fac timp pentru a îngenunchea acolo, ca să-I ceară lui Dumnezeu lucrul de care fiecare dintre noi are cea mai mare nevoie? › citește în continuare

Cine a citit Odiseea lui Homer îşi aminteşte episodul în care căpitanul Ulise şi echipajul său trebuiau să treacă cu vasul pe lângă locul unde se găseau legendarele sirene. Toată lumea ştia că, odată ce îşi începeau cântecul, acesta era atât de dulce şi ispititor, încât niciun bărbat nu-i putea rezista. Marinarii sfârşeau prin a lăsa corabia să se zdrobească de nemiloasele stânci.

Ulise şi-a dat seama că trebuie să ia măsuri atât timp cât mai putea gândi limpede. Ştia că toţi ceilalţi căpitani au crezut că pot rezista, dar lucrul acesta era imposibil. Aşa că a ordonat fiecăruia să îşi astupe urechile, astfel încât să nu poată auzi nimic, iar el să fie legat de catarg. Când sirenele şi-au început cântecul dulce şi fermecător, acesta nu a fost auzit de nimeni decât de… Ulise, care a intrat curând în agonie, dorindu-şi din tot sufletul să ajungă la sirene. Dar, în ciuda faptului că le poruncea marinarilor să îl dezlege, aceştia nu îl puteau auzi.

L-au eliberat abia atunci când au ajuns într-o zonă de siguranţă, unde nu se auzea decât zgomotul mării. › citește în continuare

Viaţa presupune un mare risc. Dacă ne luăm timp pentru a analiza fiecare moment al zilei, ne putem da seama că la tot pasul există riscul de a ni se întâmpla ceva sau chiar de a muri. Ultimele statistici arată chiar că oamenii au dezvoltat o obsesie aproape schizofrenică vizavi de risc. În ţările mai dezvoltate, au fost adoptate tot felul de măsuri de prevenire a posibilităţilor de accidentare, astfel ca cetăţenii să se simtă în siguranţă oriunde s-ar afla. Însă, pe de altă parte, oamenii se uită cu satisfacţie la emisiuni care surprind practicarea de sporturi extreme sau alte situaţii periculoase, idolatrizându-i oarecum pe protagonişti.

Totuşi, în fiecare zi trebuie să luăm hotărâri de o importanţă mai mare sau mai mică, cu efect pe termen lung sau scurt. Şi fiecare decizie presupune asumarea unui risc.

Cum trebuie să reacţionăm?

Ben Carson nu oferă în cartea sa o reţetă magică, dar sugerează patru întrebări pe care ţi le poţi pune când te afli într-un impas decizional. El povesteşte situaţii concrete din viaţa personală sau profesională, în care aceste întrebări l-au ajutat mai mult decât ne-am putea imagina, uneori asumarea riscului extrem salvând vieţi. › citește în continuare