Era în ziua de 12 iunie 1977. Mă aflam la maşina de scris, încercând să completez o parte din manuscrisul pentru această carte. Bara pentru spaţii se înţepenea şi murdărea pagina. Trebuia s-o duc la un atelier de reparat. Meşterul era însă plecat din oraş. „El se va întoarce mâine”, a spus ajutorul lui.

Din experienţă, ştiam că „mâine” înseamnă cândva în săptămâna viitoare. Eu nu puteam să aştept până atunci, nici chiar până a doua zi, spre a-mi repara maşina de scris. Eu trebuia să bat la maşină manuscrisul. Peste câteva zile, noi plecam în concediu. Editura aştepta. Nu era vreme de pierdut. Eu trebuia s-o am acum reparată.

„O voi repara singură”, am spus şi am plecat acasă.

Ei bine, eu nu cunosc nimic despre mecanismul unei maşini de scris. Timp de două ore, am ciocănit-o, am zgândărit-o şi am uns-o, dar maşina nu mergea mai bine.

Încurcată, mi-am împreunat mâinile deasupra maşinii şi m-am rugat. „Doamne, ajută-mă, te rog. Eu am nevoie acum de această maşină de scris. Nu mai pot pierde timp. Tu ai făgăduit că dacă ne lipseşte înţelepciunea să o cerem de la Tine şi Tu ne-o vei da. Te rog, arată-mi ce trebuie să fac spre a repara această maşină de scris”.

Peste câteva minute, maşina mergea de minune, iar eu m-am întrebat de ce am aşteptat atât de mult timp pentru a cere ajutor.

Cât de des am făcut acelaşi lucru în viaţa mea. M-am luptat timp de ceasuri şi zile eu însumi, încercând cu disperare ca lucrurile să meargă bine. Mergeam înainte cu încăpăţânare, înfruntând eşecul şi încercând în continuare să descopăr de ce merg lucrurile rău. În cele din urmă, complet extenuată, am făcut ceea ce ar f trebuit să fac la început, să merg la Isus pentru înţelepciune. Cât de repede revin atunci lucrurile la locurile lor!

Sunt lucruri pentru care ai nevoie de înţelepciune. Acesta poate fi pentru un subiect greu la şcoală, o problemă acasă sau o hotărâre privind viitorul tău. Orice ar fi , du-te cu încurcătura ta la Dumnezeu. El a făgăduit să-ţi dea înţelepciune. Pune-ţi încrederea într-un Dumnezeu atotînţelept şi iubitor. El îţi va arăta ce să faci. El nu te va părăsi.

Sunt fericită să vă întâlnesc din nou!” i-a spus o femeie lui Ellen White la o adunare de tabără din Michigan, în 1875.

„Vă amintiţi că aţi venit la o cabană în pădure aproape de Vergennes, acum douăzeci şi unu de ani?”

Ellen White a spus că îşi amintea foarte bine.

Ellen şi soţul ei călătoreau de la Bedord la Vergennes, când călăuza lor a rătăcit drumul. Când n-au putut găsi apă, Ellen a leşinat. Cu un topor împru-mutat, grupa şi-a făcut drum prin pădure, până ce au ajuns la un luminiş în care se afla o cabană de bârne. Acolo, ei au primit pâine şi lapte, precum şi un loc de dormit. Soţii White s-au rugat şi au cântat împreună cu familia şi le-a lăsat pentru citit o broşură.

„Dumneavoastră mi-aţi vorbit despre Isus şi frumuseţea cerului. Aţi vorbit cu atâta ardoare, încâtam fost încântă”, a continuat femeia. „ Am citit cartea şi am împrumutat-o şi vecinilor mei. De atunci Domnul a trimis pastori care să predice adevărul, şi acum, acolo, se adună în fiecare săptămână o grupă de păzitori ai Sabatului. În total, s-au convertit douăzeci de persoane, pentru că dumneavoastră aţi bătut la uşa casei noastre”.

Pastorul şi Ellen White n-au putut înţelege de ce s-au pierdut în pădure în ziua de 10 iunie 1853. Ei se aflau la numai 25 km depărtare de destinaţia lor. Conducătorul lor a făcut acel drum de repetate ori şi îi era bine cunoscut. Dar, în acea zi, el a călătorit 40 km, pe un alt drum prin pădure, peste buşteni şi pomi răsturnaţi; unde cu greu se putea afla o urmă de drum. Ei, în acel timp, au socotit experienţa ca fiind chinuitoare, dar Dumnezeu a întors-o spre bine.

Nu tot ce ni se întâmplă în viaţă este bun. Sunt şi întâmplări neplăcute. Se întâmplă multe lucruri care noi am fi dorit să nu aibă loc. Uneori, ni se pare că suntem pierduţi în pădure, pierzându-ne vremea. Totuşi Dumnezeu poate realiza un bine din orice experienţă a vieţii.

Nu putem înţelege de ce uneori planurile noastre sunt răsturnate şi apar necazuri. În loc să ne necăjim şi să ne îngrijorăm de ce nu sunt lucrurile aşa cum le-am dori noi, să ne încredem în înţeleptul şi iubitorul nostru Tată ceresc, ca El să lucreze totul spre binele nostru. În toate cele ce ni se întâmplă, Dumnezeu este la lucru.

La orele 11,30, în dimineaţa zilei de 29 mai 1953, Edmund Hillary, din Noua Zeelandă şi Tenzing Norgay, membru al unui trib nepalez, se afLau pe vârful lumii. Pentru prima dată, omul a ajuns pe piscul înalt de 29.028 de picioare al muntelui Everest, cel mai înalt munte din lume.

Făcând o pauză de câteva minute, pentru a se bucura de frumuseţea piscurilor acoperite în alb şi răspândite dedesubtul lor, Hillary a scos aparatul şi a fotografIat scena. De asemenea, i-a făcut o poză şi lui Tenzing, agitând violetul de care erau legate drapelul Naţiunilor Unite, al Marii Britanii, al Nepalului şi al Indiei. Cincisprezece minute mai târziu, cei doi bărbaţi au început coborârea.

Două luni de luptă şi greutăţi au precedat acest moment de triumf. Mai mulţi oameni care au încercat să escaladeze Everestul au murit, deoarece avalanşele, crăpăturile, vânturile puternice, zăpada moale, gerul îngrozitor şi altitudinea înaltă se combină şi fac urcarea aproape imposibilă.

Nu, n-a fost un lucru uşor ceea ce au făcut ei. Rezistenţa lui Hillary şi a lui Norgay a fost pusă la încercare până la limită. De multe ori, ei au fost atât de extenuaţi, încât se întrebau dacă să renunţe sau să continue efortul până în vârf.

Viaţa seamănă puţin cu un munte. Mari bărbaţi şi femei sunt acei care, în ciuda difIcultăţilor, se luptă şi ajung în vârf. Pas cu pas, ei înving fiecare greutate. Ei înaintează centimentru cu centimetru. Ei sunt dispuşi să încerce imposibilul.

Ce dificultăţi ai întâlnit tu în urcuşul vieţii tale?

Unele dintre pericolele pe care le poţi întâlni sunt crevasele (crăpăturile) păcatului şi avalanşele ispitelor. Acestea pot f evitate de urcătorul atent. Sunt şi vânturile reci ale batjocurii şi persecuţiei. Se cere curaj să mergi înainte, în ciuda lucrurilor crude pe care oamenii le spun despre noi.

Handicapuri fizice, singurătate, situaţii familiale dificile, sărăcie şi greşelile din trecut, toate pot fi obstacole pe calea noastră spre vârf. Lăudat să fie Dum­nezeu, că toate acestea pot fi învinse cu ajutorul Lui. Pas cu pas, putem ajunge ţinta noastră.

La Dumnezeu totul este cu putinţă. Cu ajutorul Lui, poţi să urci pe cel mai înalt munte.

Răspuns:

Este adevărat că fiecare este responsabil pentru alegerea făcută, dar tot la fel de adevărat este şi faptul că fiecare este responsabil de influenţa pe care o transmite. Cred că aici sunt bune sfaturile din Psalm 1:1 şi Matei 18: 6,7. Aşadar, dacă eu pot deveni prin ocupaţia mea un factor moral care influenţează pe cineva în rău, atunci vinovăţia mea este mai mare în ochii lui Dumnezeu. Cred că un creştin este chemat să semene seminţele luminii… De aceea, prin credinţă trebuie să aleg o slujbă care mă ajută să mă feresc de „tot ce se pare rău”.