În doi…
Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el” (Geneza 2:18).
Visam la un viitor într-o carieră sigură din punct de vedere financiar, doream să fiu cunoscută de cât mai multă lume, apreciată şi invidiată totodată, să mă simt bine în pielea mea, să fiu mereu plină de viaţă şi putere… Aşa credeam că voi fi fericită. Părinţii mei aveau şi ei grijă să îmi hrănească iluziile, încurajându-mă să îmi fac intrarea în rândul celor mai cunoscute persoane. Aş fi avut cum şi nu mi-ar fi fost foarte greu pentru că am fost înzestrată cu o fire deschisă, sociabilă, curaj şi agerime. Nu mi-a fost niciodată teamă de provocări şi am ştiut cum să transform orice eşec într-un avantaj. Dar visul meu nu corespundea cu cel pe care Dumnezeu îl avea pentru mine. Într-o clipă viaţa mea a luat o întorsătură radicală. M.
Dintotdeauna mi-au plăcut natura, oamenii, cerul… tot ceea ce Dumnezeu a creat, toate motivele de bucurie pe care ni le pune înainte în fiecare zi. Nu cred că degeaba sunt amintite în Scrisoarea Sa de Dragoste, de aproape opt sute de ori, cuvinte care au la bază verbul „a se bucura”. Din ziua în care am aflat acest lucru, m-am hotărât să aplic sfatul Său, şi nu m-am rezumat doar la atât, mi-am propus să duc acest mesaj al bucuriei tuturor celor cu care aveam să intru în legătură. Aşa s-a întâmplat şi în ziua în care viaţa mea a întâlnit ajutorul potrivit… eu însă nu ştiam pe atunci acest lucru. A.
A pornit încrezătoare în călătoria spre succes, dar un eşec a întors-o din drum. Credea că are puterea să treacă peste orice. Nu şi de data aceasta. Viaţa ei părea că s-a încheiat acolo. Nu credea să mai aibă vreun rost pe lumea asta. Nu mai vedea nimic dincolo de cruzimea cu care fusese tratată şi înşelată. Era doar un copil, un suflet tânăr care căuta să-şi croiască un drum în viaţă. Dar a ajuns în deşertul ipocriziei şi lăcomiei. În naivitatea ei, crezuse că poate găsi ceva bun în lumea de sus, inimi cărora le pasă… nu doar de câştig. Lovitura primită a conştientizat-o că există şi alte lucruri care contează în viaţă şi care te pot face fericit.
Aşa era când a cunoscut-o el, cel care îşi alesese ca scop în viaţă răspândirea bucuriei. Cea mai mare provocare o reprezentau persoanele întristate. Persoane care aveau nevoie să ştie că există Cineva căruia Îi pasă cu adevărat.
Eram într-un tren care mă ducea acasă. Nu mai speram nimic de la viaţă, însă în acel tren am auzit bucuria într-un cântec. Nu mai auzisem cântându-se în modul acela. Era ceva străin, dar care m-a încântat suficient de mult ca să continui să ascult. Interesul meu a fost surprins de ochii celui care fredona o melodie ce a ajuns la inima mea, pentru că simţeam că mi se adresează. Deşi era frântă în două, în aceeaşi zi ea a fost bandajată cu bucurie. M.
Povestea lor a început în acel tren. Ca un semn că nimic nu este întâmplător, nici chiar mijlocul de transport pe care îl alegi. Un cântec a făcut posibil primul pas spre legarea a două persoane, care acum răspândesc bucuria împreună. El avea un gust puternic pentru misiune. Mergea cu bucurie oriunde era chemat. Şi chemările erau multe. Îi plăcea să stea de vorbă cu cei cu sufletul îndurerat şi să dea o mână de ajutor celui slab şi lipsit.
Dincolo de toate, şi el avea nevoie de un ajutor; ajutorul potrivit cu care să facă pe din două misiunea lui. Însă tot ce făcea era să aştepte. Nu avea curaj să facă o alegere, pentru că nu se simţea sigur să facă el alegerea potrivită. Dar în acea zi, s-a hotărât să vorbească pentru că avea în faţă o persoană a cărei inimi începea să-i aparţină şi lui. Misiunea era de data aceasta una cu totul specială. Dumnezeu a fost de partea lor. Sufletul ei, însetat de succes, a fost pe deplin săturat de mesajul plin de speranţă al tânărului misionar. Acasă lucrurile însă nu s-au mai aranjat la fel de frumos. Părinţii, înşelaţi în aşteptările lor, nu au acceptat schimbarea de direcţie aleasă de fiica lor. Pentru ei, Dumnezeu nu era decât o poveste. Au urmat multe zile de confuzie pentru această tânără, şi din ochii ei au curs multe lacrimi, dar cu cât afla mai multe despre Dumnezeu, nu putea să-I mai întoarcă spatele aşa cum au făcut-o părinţii ei. În momentul în care I-a spus „Da” lui Dumnezeu şi „Da” tânărului care a făcut-o să cunoască iubirea divină, părinţii ei i-au spus „Nu”. O astfel de alegere o excludea din căminul lor. A fost dureros pentru ea, dar făgăduinţa din Psalm 27:10: Căci tatăl meu şi mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primeşte i-a dat puterea de a trece peste acest moment.
A pierdut un cămin, dar a câştigat un altul, şi-a întemeiat propria familie şi era fericită că avea acum o altă viziune, avea lângă ea un ajutor potrivit, iar acela care i-a descoperit bucuria trăirii în Hristos era fericit că de acum puteau lucra împreună ca misionari. S-au retras departe de oraş, într-o mică localitate de munte, unde cu ajutorul lui Dumnezeu, au sădit bucuria în sufletele oamenilor. Au descoperit nevoile celor din jurul lor şi au început să le împlinească, cerând călăuzire de la Dumnezeu. Localitatea avea nevoie într-adevăr de schimbări, şi pentru că nu dispuneau de prea multe fonduri, au început căutarea lor prin credinţă. Au bătut la multe uşi, au discutat cu multe persoane. Dar se părea că nimeni nu era interesat să investească pentru binele şi sănătatea omului. Deşi totul părea în zadar, ei au continuat să se roage pentru ca aceste persoane să vadă şi dincolo de interesul lor. Stăruinţa le-a fost răsplătită însă într-un mod neaşteptat. Într-o zi noroasă de toamnă, au primit un telefon. Era chiar tatăl ei, aflat în trecere prin localitatea unde trăia ea acum. Dorea să o vadă. Răspunsul ei, cu o nuanţă de surprindere şi mirare în glas, a fost afirmativ. Era nerăbdătoare şi emoţionată să îl revadă. Când a intrat pe uşă, ar fi vrut să-l îmbrăţişeze. Chipul lui dur şi privirea serioasă au oprit-o. Undeva între ei se pusese un zid. Discuţia care a urmat a fost una lungă şi interesantă. Tatăl se îmbolnăvise. Boala l-a ajutat să conştientizeze că există lucruri mai importante decât banii, cum ar fi şi fiica lui. Venise la ea cu gând de împăcare şi cu dorinţa de a-L cunoaşte pe acel Dumnezeu respins de atâtea ori. Discuţia s-a încheiat cu acea îmbrăţişare mult dorită. Era din nou acum fetiţa tatălui ei.
Mai mult decât atât, el a hotărât să le dea o mână de ajutor celor doi tineri şi să-i sprijine financiar în proiectele lor. Ce mare le-a fost bucuria când au reuşit să înfiinţeze o grădiniţă care oferea o educaţie religioasă aleasă şi în care copiii puteau să îşi dezvolte creativitatea într-un mod în care Îl puteau cunoaşte şi pe Dumnezeu!
Atunci când inima ta este deschisă pentru nevoile celor din jur şi când tot ce ai foloseşti pentru a aduce bucuria în inimile oamenilor, dacă ţi se închid uşi, Dumnezeu îţi deschide ferestre. El vrea să fim stăruitori în proiectele noastre, să nu ne lăsăm intimidaţi niciodată şi să nu uităm făgăduinţa „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte“ (Filipeni 4:13). A&M
Citește mai departe - articole relaționate
bucurie, carera, mirela radoi, prietenie, vis
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
Ce frumos.. multumim pt aceasta experienta!:)