Cine v-a spus că am nevoie de cuvintele voastre frumoase, dar fără nicio simţire? M-am săturat să mă trataţi cu diplomaţie şi cu creştinism fals, ca pe un caz social greu de recuperat. Vreau să fiţi autentici, naturali, fără strâmbăturile civilizaţiei şi să-mi spuneţi verde în faţă ce aveţi de spus. Sigur că tânjesc după o vorbă bună, după un zâmbet în plină strălucire, după o îmbrăţişare de vară sufletească, dar să fie veritabile, stimaţii mei meschini. Ştiu că nu vă convine că vă scot cu forţa măştile voastre de oameni de treabă şi că vă expun faţada voastră ciuruită de egoism, vanitate şi fals în sentimentele voastre. Ştiu că aţi vrea să mă exilaţi pe cea mai pustie insulă din Pacific, ca să nu vă mai spun că sunteţi făţarnici şi găunoşi. Nu suportaţi adevărul pentru că nu vreţi să vă întâlniţi cu voi, cu realitatea vieţii voastre duble sau triple sau cvadruple, pentru că vă place să trăiţi în minciună. › citește în continuare

M-am săturat de viaţa asta! M-am săturat de toate mofturile lui! În ultimul timp ne certăm mereu, iar el se comportă cu mine de parcă nici n-aş mai fi soţia lui. Singurul motiv pentru care mai stau cu el este copilul. De data asta ne-am certat rău de tot şi după cum presimt, el nu va veni să-mi ceară iertare. Iar eu, nici că mă mai duc să mă umilesc. M-am săturat ca de fiecare dată eu să fac primul pas. Acum sunt hotărâtă. Nu mai am ce discuta cu el până când nu îmi va cere iertare, până când nu va face el primul pas. [...] Mamă, am spus „nu”! Nu voi mai fi proasta de până acum. Ţi-am spus, dacă va face el primul pas, îl voi ierta, dacă nu, adio! [...] Mamă, nu mai insista, nu ai cum să înţelegi! Hai, că nu mai pot vorbi la telefon. Rareş poate intra oricând în bucătărie şi nu vreau să fie afectat de cearta dintre mine şi tatăl lui. Trebuie să închid. Pa!

Urechea băieţelului se desprinse de uşa de la bucătărie. Fugi repede în camera lui. Ochii îi erau larg deschişi şi privea în gol. Era speriat. La cei opt anişori ai săi înţelegea prea puţin din cele ce se întâmplau, dar ceea ce tocmai auzise din gura mamei sale l-a făcut să realizeze de ce părinţii lui nu mai dormeau în aceeaşi cameră, nu mai mâncau împreună şi vorbeau foarte rar. Era clar. Se certaseră şi niciunul nu avea de gând să-şi ceară iertare. › citește în continuare

Diferenţa dintre un alpinist amator şi unul profesionist este dată de atitudinea fiecăruia faţă de vârf. Primul porneşte către vârful pe care de cele mai multe ori îl alege în funcţie de rezistenţa sa la efort, iar când se simte epuizat, consideră apogeul atins şi se întoarce. Cel de-al doilea îşi propune să atingă acele vârfuri care reprezintă o provocare serioasă pentru capacităţile lui şi depune eforturi sporite în acest sens, depăşindu-şi adeseori limitele. Astfel, alpinistul amator nu se raportează la vârfuri, dorind ca întotdeauna să le atingă, ci se raportează doar la sine, la capacitatea sa de a depune efort.

Pentru multe decenii, în atletism a existat o ţintă despre care nimeni nu credea că va putea fi atinsă vreodată: parcurgerea a 100 m în mai puţin de 10,3 secunde. Foarte mulţi credeau că acest timp este imposibil de realizat în condiţii normale. Cu toate acestea, Percy Williams, din Canada, a reuşit să-l realizeze, la data de 9 august 1930. La doi ani după acesta, trei atleţi au reuşit acest timp, iar peste alţi patru ani, încă patru atleţi au atins acest record. › citește în continuare