Prețuiește-te
Te laud că sunt o făptură aşa de minunată. Minunate sunt lucrările Tale, şi ce bine vede sufletul meu lucrul acesta! (Psalmi 139:14)
De-a lungul timpului am învăţat că într-adevăr nimic nu îmi aparţine, nimic nu pot face singur; până şi puţina forţă pe care o am este un dar, de care eu doar mă folosesc, cu recunoştinţă. A.
Întreabă un om, la trecerea dintre ani, la o aniversare sau în momentele de răscruce ale vieţii, ce îşi doreşte cel mai mult, şi printre răspunsurile lui vei găsi cu siguranţă cuvinte ca: sănătate, fericire, dragoste. Sănătate – ce ne-am face fără ea? Şi totuşi ce facem cu ea atunci când o avem? O preţuim cu adevărat? Suntem conştienţi de valoarea ei în trecerea noastră prin viaţă ?
Te-ai gândit vreodată cum ar fi să nu mai ai mâini sau picioare, să nu mai poţi alerga, să nu mai poţi atinge, să nu mai poţi juca fotbal sau volei pentru că… nu mai ai cu ce? În vreme ce unii dintre noi poate ne gândim la asta, alţii se gândesc: oare cum ar fi să ai mâini? Picioare?
Există lucruri pe care nu ni le putem explica de fiecare dată. Uneori se întâmplă să nu primim răspunsuri la întrebări. În astfel de momente, singura soluţie viabilă ar fi să mergi înainte. Aşa a făcut şi Albert, unul dintre cei a cărui viaţă se învârte în scaunul cu rotile. Nu a fost un accident, nici măcar o boală care să-l pună la pat… aşa s-a născut. Poate te gândeşti că toată viaţa lui este compromisă şi că nu a avut nimic altceva de făcut decât să se resemneze şi să accepte că nu se poate altfel. Deşi, chiar nu se poate altfel, este una dintre cele mai vesele şi mai pline de viaţă persoane care le-am cunoscut. Fiind conştient de handicapul său, îşi trăieşte viaţa din plin. Probabil te gândeşti cum poate cineva să se bucure când… este pur şi simplu „închis” în roţi? Uimitor, dar se poate, atunci când alegi să te preţuieşti.
Albert e conştient că este diferit de cei de lângă el, dar pentru el, a fi diferit nu înseamnă ceva rău. Chiar dacă are mult de luptat, chiar dacă zilnic trebuie să înfrunte priviri compătimitoare sau să audă cum este poreclit în diverse feluri, ştie că poate să aleagă să-şi plângă de milă şi să stea închis în casă tot restul vieţii sau să meargă înainte cu zâmbetul pe buze şi să arate oamenilor că nu este cu nimic mai diferit decât ei.
Fiecare avem într-un fel handicapul nostru, singura diferenţă este că al meu e vizibil, spune el zâmbind.
Sprijinul familiei a contat foarte mult. I-a dat putere şi curaj. Educaţia pe care a primit-o, în temere de Dumnezeu, simpatia pentru Domnul Isus, pe care bunica l-a ajutat să o dezvolte, i-au schimbat resemnarea în recunoştinţă. Şi, ca orice adolescent, şi-a pus ţinte, scopuri în viaţă. Vreau să ajung om mare, spune el cu acelaşi zâmbet ştrengar. Ce înseamnă pentru el acest lucru? Vreau ca oamenii să-şi aducă aminte de mine nu ca „omul în roţi”, ci ca „omul care a biruit imposibilul”… şi cred că înţelegem fiecare ce înseamnă acest „imposibil” pentru el.
Nu îi este mereu uşor să se trezească şi să fie conştient că şi acea zi trebuie să o petreacă în scaunul său cu rotile. Nu îi este mereu uşor să adoarmă, ştiind că visul lui încă nu s-a împlinit, dar pentru că este un mic om puternic, cu dorinţă şi voinţă, are speranţa vindecării, pe care o hrăneşte cu gânduri optimiste, zâmbet şi exerciţiu.
Deşi locuieşte într-un oraş care are multe de oferit, viaţa la ţară îi aduce o linişte aparte. Acolo a învăţat să se bucure de copilărie, acolo a găsit prieteni adevăraţi, oameni simpli, dar cu o inimă mare, care au putut să vadă dincolo de roţi. Acolo bunica l-a învăţat despre Isus şi despre minunile şi vindecările pe care El le făcea. Albert a vrut să înveţe cât mai multe despre El, de aceea fiecare vacanţă şi-a petrecut-o la bunica, pe care o şi ajuta cum putea el, în gospodărie. Serile de vară erau încununate cu câte o poveste despre Domnul Isus, iar pentru el aceste momente erau deosebite. Astfel, adormea cu gândul la Acela care, poate, într-o bună zi îl va vindeca şi pe el.
Ştiu că Domnul Isus mă iubeşte, şi pentru că El mă iubeşte, nu pot să mă urăsc sau să fiu supărat pentru ceea ce sunt. Nu caut să văd ce nu am, ci ce am. Iar la ceea ce am, să dau valoare.
Poate că eşti dezamăgit de propria persoană, poate că ai fi vrut să fii şi tu asemeni colegului sau colegei tale, şi, privindu-te în oglindă, îţi găseşti numai defecte. E timpul să lupţi cu „handicapul” tău. Nu te mai uita la ce are celălalt, ci priveşte ce ai tu bun în tine. Nu te mai compara cu cel de lângă tine, ci foloseşte ceea ce ai, pentru a face lucruri mari. Dumnezeu a pus în tine o valoare, El ştie unde eşti şi ştie unde poţi să ajungi. Lasă-te condus de El şi nu uita: preţuieşte-te! :)
Citește mai departe - articole relaționate
handicap, lauda, multumire, pretuire, sanatate, zambet
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...