Când Tatăl are grijă de copilul Său…
„Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip.” (Isaia 49:15)
Lecţia de viaţă din această lună vine din partea lui Aurel, un tânăr care a simţit dragostea Tatălui ceresc, din momentul naşterii. Lipsit de afecţiunea părinţilor nativi, care l-au abandonat, a trecut prin multe încercări, lipsuri şi dezamăgiri. În ciuda acestora, a descoperit că nu este singur pe lume şi a mers înainte, având un Tată al cărui sprijin l-a intuit în orice încercare.
„Totul se întâmplă din dragoste, dar dragostea celui care a iubit-o pe mama nu a fost una responsabilă, şi odată cu apariţia mea totul s-a spulberat. Mama, o femeie simplă şi fără niciun sprijin moral din partea părinţilor, a trebuit să pună în balanţă ce să facă cu mine. A cântărit totul, iar hotărârea a fost ca eu să fiu dat în grija statului, aşa cum a făcut şi cu fratele meu. Nu am înţeles niciodată această lipsă de dragoste, dar tot răul a fost spre bine.”
Născut în Râmnicu Vâlcea, Aurel a şi copilărit în acelaşi oraş, sub stricta supraveghere a statului. La cămin dragostea lipsea cu desăvârşire, fapt resimţit de toţi copiii. Odată cu începerea şcolii, lucrurile au dobândit un alt sens pentru el. Ocazia de a sta mai mult timp aproape de fratele său i-a conferit sentimentul că nu e chiar singur pe lume.
Sârguinţa la învăţătură i-a adus aprecierea învăţătorului, lucru care l-a făcut să se simtă bine şi să se vadă diferit. Mai mult decât atât, se oferea să îi sprijine pe colegii mai slabi la învăţătură, aşezându-se cu ei în bancă şi ajutându-i la lucrări şi teme.
Mergând în weekend la Mânăstirea Frăsinei, împreună cu fratele său, care dorea să se apropie mai mult de Dumnezeu, a început şi el treptat să-L cunoască pe Creatorul său. Un bătrânel de acolo i-a călăuzit în tot drumul lor. Un accident grav însă i-a curmat viaţa acestuia, fapt ce a însemnat sfârşitul episodului Frăsinei. Întrebat fiind ce vrea să se facă atunci când va fi mare, a răspuns că vrea să devină preot, pentru că vedea pacea şi liniştea în care trăiau aceştia şi dragostea pe care o arătau faţă de cei nevoiaşi. Astfel, şi-a pus o ţintă: să termine şcoala orice s-ar întâmpla.
La vârsta de 14 ani, fratele lui a cunoscut o Biserică de care s-a îndrăgostit, una ce ţinea Legea lui Dumnezeu. Aurel însă a vrut să cerceteze mai mult. Astfel că a început să viziteze diferite Biserici din oraş, a petrecut multe ore stând de vorbă cu colegii săi de cămin baptişti şi penticostali şi căutând răspunsuri la întrebările care îl frământau. Dumnezeu l-a ajutat să treacă peste toate frământările, şi în curând şi-a găsit locul în Biserica pe care o frecventa deja fratele său. Biserica s-a dovedit pentru el o a doua şcoală, unde a învăţat să rămână lângă Dumnezeu orice ar fi şi să-şi iubească aproapele.
Marea schimbare în viaţa lui s-a produs ca urmare a unui accident. Zicala: „tot răul spre bine” a fost valabilă şi în dreptul lui. La scurt timp după ce şi-a luat permisul de conducere, un coleg de cămin l-a rugat să îl ducă cu maşina la ţară, la prietena lui. Chinuit de întrebarea cum ar fi dacă, colegul de cămin a insistat pe lângă Aurel să-l lase să conducă maşina pe strada pe care trebuiau să ajungă, din dorinţa, credea el, de a-i face o bucurie celei pe care urma să o viziteze. Din păcate, toată bucuria s-a curmat brusc printr-un accident grav. Maşina a intrat într-o râpă şi lovind o piatră, cei din maşină au fost aruncaţi prin parbriz. Aurel a zăcut inconştient o perioadă. Trezirea lui a adus multă bucurie şi recunoştinţă în inima celor care îl vegheaseră în tot acest timp. Continua să piardă însă mult sânge, lucru ce l-a făcut să ia hotărârea de a-şi preda pe deplin viaţa în mâna lui Dumnezeu.
Deşi ţinta lui era sa devină preot, în cele din urmă a luat hotărârea de a-şi alege un domeniu de studiu prin care le-ar fi putut fi de folos celor ca el – copiii şi tinerii din instituţiile statului. S-a gândit la Facultatea de Asistenţă Socială din dorinţa de a oferi dragostea de care el nu avusese parte la vârsta lor.
În perioada liceului, căminul în care a crescut a trebuit să-şi închidă porţile pentru mai mult de 80 de tineri, neexistând posibilitatea de a mai fi întreţinuţi. Aceştia au rămas pe drumuri, fără protecţie, fără capacitatea de a-şi continua studiile şi de a primi o educaţie. Însă pentru el, Dumnezeu a făcut un miracol şi l-a păstrat în cămin. Astfel, visul lui de a-şi continua studiile a devenit realitate. După absolvirea liceului a mers la Cluj-Napoca, unde a urmat cursurile Facultăţii de Asistenţă Socială. Astăzi este proaspăt absolvent şi învăţăcel în materie de asistenţă medicală.
Ceea ce nu l-a omorât l-a făcut mai puternic. Experienţa vieţii lui este acum un punct de reper în toate încercările prin care trece. Dumnezeu are un plan cu el, aşa cum are cu fiecare dintre noi. Dacă trecem prin încercări şi avem întrebări la care răspunsul se lasă aşteptat, dacă o grămadă de „de ce?”-uri nu ne lasă să dormim noaptea, nu putem face altceva decât să aşteptăm în tăcere având în minte făgăduinţa că „toate lucrurile îşi au vremea lor” şi „toate lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său”. (Ecl. 3:1, Rom. 8:28)
Te simţi singur şi părăsit? Te simţi departe şi al nimănui, deşi poate te afli în mijlocul unei familii? Lasă-L pe Dumnezeu să îţi umple inima cu dragostea Sa părintească. Dă-I şansa să-ţi demonstreze ce Tată bun este. Cunoaşte-L pe deplin şi vei vedea că El nu te părăseşte, deşi tatăl şi mama ta o pot face. Fii alături de copiii nimănui, povestindu-le şi lor de Iubirea Sa cea mare şi nu sta rece la nevoia lor de afecţiune.
„Doresc ca tu, cititorule, să nu faci niciodată greşeala pe care au făcut-o cei ce aveau responsabilitatea să aibă grijă de noi, dar ne-au neglijat şi ne-au tratat cu indiferenţă. Fiecare suflet este un copil al lui Dumnezeu, şi eu şi tu, iar El ne-a îndemnat să ne iubim unii pe alţii aşa cum El ne-a iubit pe noi. Eu, fără părinţi am ajuns departe, mi-am atins ţinta – tu, care primeşti afecţiune şi dragoste din partea celor ce se numesc tată şi mamă şi nu creşti cu răni ce pot lăsa urme, cu atât mai mult poţi realiza ce ţi-ai propus şi ţinta ta va fi atinsă.” Aurel.
Citește mai departe - articole relaționate
copil, Dumnezeu, experienţă, grija, lectie, mirela radoi, tata, viaţă
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
M-a impresionat aceasta povestire datorita faptului ca acest tanar Aurel,in peregrinajul vietii lui pana acum a avut de luptat si nu s-a lasat.Dumnezeu l-a condus cu mila si desi a trecut prin grele incercari,fara mama si tata,fara dragostea lor,el a fost si cred ca este un luptator.Dumnezeu sa binecuvanteze astfel de tineri care sunt modele vii pt,alti tineri, care au de toate si nu pretuuiesc.,nici pe parinti si nici pe Dumnezeu.
Asa-i Aurel, TOTUL SE INTAMPLA DIN DRAGOSTE!
Ce s-ar face omul pe acest pamant acoperit de pacate, daca nu ar avea dragostea lui Dumnezeu?
Doar aceasta dragoste divina sadeste in om rezistenta, dorinta de a continua viata si a darui viata prin dragostea sa, fiind chiar noi, uneori, unii pentru altii – mana mangaietoare a lui Dumnezeu!
Ii multumesc lui Dumnezeu, Aurel pentru faptul ca existi, si pentru ca tu ai ales calea Sa! Sa fii pururea binecuvantat!