Obiceiurile mici răstoarnă criza mare
Urcam, alături de un coleg, o pantă destul de abruptă la Nadăş, acolo unde funcţionează Centrul de tineret al Conferinţei Banat. Ne-am adunat acolo într-un grup numeros de pastori pentru a discuta diverse aspecte ale frământărilor noastre legate de slujirea pastorală în contextul timpului sfârşitului. Deşi drumul nu era mai lung de câţiva zeci de metri, amândoi gâfâiam la urcuş. Asemenea nouă, şi cei din faţa noastră pufăiau ca nişte locomotive. Într-un moment de pauză, prietenul meu mi-a spus: Ce tot spunem noi că vom fugi la munţi când va veni strâmtorarea şi se va da decretul de condamnare a păzitorilor Sabatului?! Cu condiţia noastră fizică nu am reuşi să fugim nici 50 de metri până să fim prinşi! Uite cât de greu urcăm dealul!
Ulterior, m-am gândit de multe ori la cuvintele colegului meu spuse mai în glumă, mai în serios. Şi am fost tulburat când mi-am dat seama cât de profund era adevărul din spatele lor: cei mai mulţi dintre noi nu suntem pregătiţi, la nivel fizic, pentru criza cu care ne vom confrunta curând!
Cunoscând relaţia strânsă dintre trup, minte şi dimensiunea spirituală a omului, în mintea mea s-a născut o preocupare: cum poate un trup lipsit de vitalitate să asigure atingerea potenţialului maxim al minţii şi al spiritualităţii?!
Pentru rezolvarea acestei probleme este nevoie să ştergem de praf un concept uitat, asemenea altor elemente valoroase ale trăirii creştine a căror importanţă a fost diminuată de satan în viaţa prea multora dintre noi: temperanţa. Aceasta are de-a face cu dezvoltarea capacităţii de autodisciplinare sau autocontrol prin care facultăţile superioare ale omului (menţionăm aici raţiunea) preiau controlul asupra celor inferioare (poftele, instinctele). Reuşita în orice domeniu al vieţii are întru totul de-a face cu această capacitate.
Să exemplificăm! Nu vei reuşi să cânţi bine la pian, la chitară sau la trompetă, până când nu-ţi vei dezvolta capacitatea de a te autodisciplina, astfel încât să ştii la ce trebuie să renunţi şi cum să îţi ordonezi timpul ca să exersezi, să repeţi, până vei putea să cânţi la un nivel performant la instrumentul respectiv. La fel stau lucrurile şi dacă e vorba de învăţarea unei limbi străine sau de practicarea unui sport de performanţă.
Iată, în contextul acestui ultim exemplu, cât de frumos dezvoltă apostolul Pavel o paralelă între sportivii care căutau laurii victoriei în amfiteatrele de pe întreg cuprinsul Imperiului Roman şi creştinii care luptă pentru cununa Cerului, alături de Prinţul lor, Hristos.
Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat. (1 Corinteni 9:24-27).
Este absurd să îţi propui să câştigi premiul cel mare la un concurs pentru care nu te-ai pregătit, nu te-ai antrenat cu toată seriozitatea şi nu ţi-ai impus un stil de viaţă care să te apropie de reuşită. Ţi-ai putea imagina o gimnastă care se înfruptă din plin cu ciocolată, îngheţată şi alte dulciuri reuşind un exerciţiu foarte bun la bârnă sau la paralele? Pentru reuşită totul este calculat „la sânge”! Poţi consuma doar atâtea calorii şi nimic mai mult! Trebuie să te culci în fiecare seară la o anumită oră, chiar dacă există programe interesante la televizor, prieteni care te aşteaptă pe net sau localuri unde să ieşi la un suc sau mai mult decât atât! Dacă eşti sportiv şi vrei performanţă, trebuie să alergi în aşa fel încât să capeţi premiul, trăind o viaţă de sportiv cu tot ceea ce implică ea! Succesul nu vine întâmplător, ci este rezultatul unui proces clar, bine calculat, în care fiecare element este aşezat la locul lui. Disciplina aceasta deschide poarta reuşitei!
Dacă acest lucru este valabil în sport, cu atât mai mult ar trebui să se poată aplica în lupta creştină. Va conta dacă te rogi şi studiezi Scriptura, dacă adopţi un stil de viaţă creştin, dacă mănânci ce e sănătos, atunci când e bine, atât cât ai nevoie! Va conta dacă te culci la ora potrivită! Se va simţi când bei sau nu apă suficientă, când faci mişcare sau când eşti sedentar! Ce nebunie să gândeşti că poţi trăi oricum, rămânând acelaşi orice ai face! Ţine minte: creştinismul biblic nu este definit doar de ceea ce crezi, ci cel puţin la fel de mult de ceea ce trăieşti!
Potrivit profeţiilor biblice pe care teoretic le cunoaştem atât de bine, înaintea noastră stă cel mai mare test al vieţii noastre. Criza finală ne va confrunta cu situaţii delicate în care fiecare părticică a fiinţei noastre trebuie să reacţioneze la capacitate maximă. Timpul de har pe care îl trăim reprezintă antrenamentul pentru „examenul final”. Eşti pregătit, din punct de vedere al trăirii tale spirituale, pentru examinare? Mintea îţi este suficient de ageră să distingă clar între bine şi rău, între chemările lui Dumnezeu şi amăgirile diavolului? Beneficiază trupul tău de vigoarea necesară astăzi slujirii şi mâine părăsirii oraşelor şi trăirii prin credinţă în locuri izolate?
Tot ceea ce nu învingem astăzi, ne va trage în jos mâine! Odihna insuficientă, hrana nepotrivită, munca peste măsură … Să nu le considerăm aspecte minore, lipsite de importanţă. Amănuntele contează pentru că vulpile mici strică viile mari, nu-i aşa?
E de remarcat faptul că atunci când prezintă timpul sfârşitului, Domnul Isus Hristos îl compară cu vremea lui Noe şi cu cea a lui Lot, când pornirile nestăpânite, pătimaşe ale omului au condus la decăderea sa morală. Cuvintele Bibliei sunt întărite de cuvintele inspirate: Îngăduinţa excesivă în mâncare, băutură, dormit sau alte preocupări este păcat. Exercitarea sănătoasă şi armonioasă a tuturor puterilor trupului şi minţii are ca rezultat fericirea şi, cu cât puterile sunt mai bine dezvoltate şi mai înnobilate, cu atât mai pură şi desăvârşită este fericirea. (E. G. White, Mărturii, vol. 4, pag. 417).
Teoria trebuie transpusă în viaţa de zi cu zi! Degeaba ştiu totul despre rugăciune, dacă nu mă rog! Degeaba cunosc toate informaţiile despre revenirea lui Hristos, dacă nu Îl iubesc şi nu mă pregătesc pentru întâlnirea cu El. Degeaba ştiu că trupul meu este templul Duhului Sfânt, dacă nu am obiceiuri de viaţă care să confirme acest crez! Principiile sănătoase de viaţă nu sunt mofturi sau epoleţi suplimentari pentru creştinii fruntaşi, ci o necesitate, un sine qua non al pregătirii pentru criza finală care este gata să înceapă!
Citește mai departe - articole relaționate
criza, fizic, minte, narcis ardelean, obicei, reforma, sanatate
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
Foarte interesant si corect mesajul acestui articol.Cu rusine si parere de rau noi “marii cunoscatori ai adevarului” ne complacem in teoretizari care mai decare mai siropoase,analizandu-ne sincer si obiectiv descoperim ca practica ne omoara.Cand ne gandim la subiectul Reformei Sanitare trebuie luat in calcul si aspectul exercitiului fizic,ca un exercitiu de autoevaluare:cand ati fost ultima data cu toata familia la munte?(nu trasee cu masina ci efectiv sa urci panta cu piciorul).Dar ramane zicala romaneasca:Vorba multa,saracia omului.