Importanța Sabatului în lupta finală
„Nu am ştiut că există o biserică numită Adventistă de ziua a Şaptea.” Vorbea bine cântărit. Era un student care promisese lui Dumnezeu că va citi toată Biblia, pentru că primise răspuns la o rugăciune.
„Am citit-o la rând. Mi-a luat un an să citesc întreaga Biblie. Am fost uimit să găsesc în cele 66 de cărţi dese referiri la sabatul zilei a şaptea.” „Ce efect au avut acestea asupra ta?” – a fost întrebarea. „M-am convins că majoritatea creştinilor ţin o zi greşită. Nu am nicio idee de ce sau de unde a apărut aceasta. Tot ce ştiu este că Biblia nu spune niciodată că duminica este Sabat. Însă în mod repetat afirmă că ziua a şaptea este Sabat. M-am hotărât să păstrez Sabatul sâmbăta, chiar dacă aş fi singura persoană din lume care să facă acest lucru. De fapt, credeam că sunt acea persoană.”
Acest adolescent a găsit singur Sabatul în Biblie, fără nici o altă carte. A fost o adevărată bucurie să-l am la cursuri la Southern Adventist University”
(Norman Gulley, Christ Is Coming, Review and Herald Publishing Association, 1998, pag. 344).
Pentru creştinul autentic, Sabatul nu este semnul bigotismului şi al fanatismului religios, ci reprezintă emblema loialităţii şi a devotamentului faţă de Creatorul şi Răscumpărătorul său. Închinarea este miza marii lupte dintre Hristos şi Satana. În faţa cui mă plec? Cine este cu adevărat Dumnezeul meu? Cine îmi captivează iubirea, intelectul, aspiraţiile? Tatăl ceresc ne roagă dă-Mi inima ta! (Proverbe 23:26), în timp ce diavolul s-a coborât la noi cuprins de o mânie mare, căci ştie că are puţină vreme (Apocalipsa 12:12). Bătălia finală este cea mai aprigă.
Atacul susţinut şi insidios contra Sabatului vorbeşte de la sine despre importanţa acestuia. Cartea lui Samuelle Bacchiocchi, Sabatul sub foc încrucişat, oferă tocmai această perspectivă. Sabatul adevărat este memorialul creaţiei (Exod 20:11), sărbătoarea eliberării (Deuteronom 5:15) şi ziua părtăşiei cu Dumnezeu (Ezechiel 20:12).
Promovarea Sabatului fals – schimbarea memorialului zilei a şaptea cu sărbătorirea învierii Mântuitorului în ziua întâia – este în sine un „fals în acte”, deoarece caută să creeze o legătură, care de fapt nu există, între Domnul Hristos şi această schimbare. Atenţie: argumentul că duminica este ziua închinată învierii Domnului Isus este împotriva Cuvântului Domnului Isus! Sabatul fals nu reprezintă învierea lui Isus, ci contrafacerea diavolului. Isus este Dumnezeu, iar Dumnezeu nu Se schimbă (Maleahi 3:6, Evrei 13:8).
Strategia Satanei este de a atribui Domnului Hristos alterarea poruncii a patra, când de fapt avem de-a face cu capodopera înşelăciunii. Adversitatea manifestată faţă de Sabatul zilei a şaptea arată că mulţi creştini luptă în Numele lui Hristos contra lui Hristos, Domnul Sabatului. Sabatul substitut este marca substitutului lui Hristos, adică a Antihristului. De aceea, invocarea neavenită a cuvintelor apostolului Pavel: Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine nu face deosebire între zile, pentru Domnul n-o face (Romani 14:6), ne aduce faţă-n faţă cu avertizarea apostolului Petru către cei neştiutori şi nestatornici, care răstălmăcesc Scripturile spre pierzarea lor (2 Petru 3:16).
Sabatul – testul final
Începând cu capitolul 13, Apocalipsa ne aduce în faţa testului final cu privire la Evanghelia lui Hristos. Semnul fiarei (Apocalipsa 13:16-17; 14:9) şi sigiliul lui Dumnezeu (Apocalipsa 7:2-3) marchează ireversibil adeziunea fiecărei fiinţe umane faţă de balaurul cel mare sau faţă de Mihail (Apocalipsa 12:7-9). În acest moment al destinului, Sabatul reprezintă esenţa Evangheliei. Sabatul şi Evanghelia nu pot fi niciodată separate una de cealaltă, cu atât mai mult în timpul evenimentelor finale. Atacul împotriva uneia înseamnă implicit atacul împotriva celeilalte. Respingerea Sabatului duce la respingerea lui Hristos, iar tăgăduirea lui Hristos atrage după sine tăgăduirea Sabatului Său.
Extazul unei Evanghelii fără Sabat vine din euforia căutării unei existenţe mai înalte, independentă de Dumnezeu – experienţă gustată cu amar de Adam şi Eva în Eden şi prelungită apoi în agonia rasei umane păcătoase (Genesa 3:5). Aceasta este libertatea fără Hristos – o libertate care ne ucide. În timpul sfârşitului, pretinsul binefăcător şi eliberator al omenirii va acţiona cu toată forţa pentru a atrage omenirea într-o împotrivire sinucigaşă faţă de Creatorul şi Răscumpărătorul lumii.
În ultima fază a luptei, Satana va lucra pentru a impune o lege duminicală şi un decret de moarte: I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească şi să facă să fie omorâţi toţi cei ce nu se vor închina icoanei fiarei. Şi a făcut ca toţi: mici şi mari, bogaţi şi săraci, slobozi şi robi să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte, şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei (Apocalipsa 13:15-17).
În Tragedia Veacurilor, Ellen White ne oferă perspectiva lărgită a conflagraţiei: Ultima mare luptă dintre adevăr şi rătăcire nu este decât bătălia finală a unei lupte îndelungate cu privire la Legea lui Dumnezeu. În această luptă intrăm acum – o luptă între preceptele oamenilor şi legile lui Iehova, între religia Bibliei şi religia fabulelor şi a tradiţiei (Ellen White, Tragedia Veacurilor, Editura Viaţă şi Sănătate, 2002, pag. 509).
Fiind ultimul test, testul Sabatului va fi de o dificultate maximă: Aceia care cinstesc Sabatul biblic vor fi denunţaţi ca vrăjmaşi ai legii şi ai ordinii, ca unii care calcă în picioare preceptele morale ale societăţii, provocând anarhie şi atrăgând judecăţile lui Dumnezeu asupra pământului. (…) În sălile legislative şi în curţile de judecată, păzitorii Sabatului vor fi greşit prezentaţi şi condamnaţi. Pentru că Sabatul a devenit punctul deosebit de discuţie în creştinătate, iar forţele religioase şi pământeşti s-au unit pentru a impune păzirea duminicii, refuzul stăruitor al unei minorităţi de a se supune cerinţei generale va face din ei obiectul unui blestem general (idem, pag. 516, 538).
Pregătirea pentru marele examen
Sabatul nu este un test de matematică. El ne cere mai mult decât identificarea zilei a şaptea: ne cere să recunoaştem pe Creatorul şi Salvatorul omenirii. Sabatul este mai mult decât respectarea unei zile: este experienţa încredinţării destinului nostru în mâinile lui Dumnezeu.
Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului (Marcu 2:27-28). Sabatul este darul lui Dumnezeu pentru om; este gravat în ordinea creaţiei. Sabatul este ziua în care celelalte zile se retrag, făcând loc comunicării speciale cu Dumnezeu. Sabatul ne protejează. Este timpul în care Dumnezeu ne recrează după chipul şi asemănarea Sa, cu mâna Sa şi cu sângele Său. Sabatul este ziua eliberării depline. În această zi nu câştigăm niciun bănuţ, pentru că este ziua în care ni se dăruieşte veşnicia. Fiecare Sabat este o repetiţie pentru examenul final: Dumnezeu să ne ajute să-l trecem cu bine!
A şaptea zi a săptămânii ne cere să ne oprim din activităţile cotidiene. Timp de 24 de ore – durata biblică a fiecărei zile create – de la apusul soarelui până la apusul următor, suntem aşteptaţi în compania fără egal a Dumnezeului creator şi mântuitor. Ne punem uneori întrebarea: ce este îngăduit să facem în ziua de Sabat? Deşi raţiunea întrebării poate izvorî din dorinţa corectitudinii, ea poate trăda în acelaşi timp o atitudine legalistă sau frustrarea indusă de ratarea trăirii sensului profund al Sabatului.
Sărbătoarea Sabatului este asemenea vizitării unor locuri deosebit de frumoase, pe care cineva îşi doreşte foarte mult să le vadă. După aşteptare şi sacrificii, vine şi clipa mult dorită. Ajuns, în sfârşit, în faţa minunăţiilor unui parc natural renumit, nu întrebi cât de repede poţi părăsi acel loc. Nici nu întrebi dacă ai voie să distrugi florile, să dobori arborii sau să ucizi veveriţele. Fiecare secundă este exploatată pentru a privi şi pentru a lua cât mai multe amintiri foto sau video. Uiţi şi de mâncare. Nu faci nimic altceva, decât să te bucuri pe deplin.
Sabatul este o plimbare prin grădina Edenului, în compania fără egal a Celui care ne iubeşte mai mult decât oricine în Univers. De aceea nu întreb dacă am voie să-mi spăl maşina sau să-mi fac temele sau să merg la cumpărături sau la plajă. Fiecare îndrăgostit nu se mai satură de prezenţa persoanei iubite. Activităţi utile, chiar urgente, sunt lăsate deoparte pentru a face loc întâlnirii. Sabatul este o poveste de dragoste dintre om şi Dumnezeu. Doar dragostea poate rezista celor mai teribile încercări (Cântarea Cântărilor 8:7). În confruntarea finală, doar dragostea va triumfa: Acum rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare dintre ele este dragostea (1 Corinteni 13:13).
Să nu părăsim adunarea noastră (Evrei 10:25) este un îndemn binecunoscut. Închinarea adevărată în Casa Domnului este un privilegiu, nu o povară. Este posibil ca Sabatul să fie „ţinut” de mulţi dintre noi, fără să-i fi simţit însă gustul adevărat. Este vremea să descoperim esenţialul Sabatului, să-l aducem în trăirea noastră reală şi să-i respirăm oxigenul indispensabil vieţii noastre spirituale. În felul acesta ne va fi imposibil să renunţăm la Domnul Sabatului, atunci când „fiara” va încerca să ne impună acest lucru (Apocalipsa 13:15-17).
Aruncând o privire la sfârşitul Cărţii, observăm cu uşurinţă că nu se mai pomeneşte nimic de fiară sau de adepţii ei; singurul vrednic de slavă şi de închinare veşnică este Creatorul şi Răscumpărătorul nostru (Apocalipsa 7:9-12). Din imagine nu lipsesc nici urmaşii Săi fideli. Tu şi eu putem fi aceşti urmaşi!
Citește mai departe - articole relaționate
lupta, pregatire, sabat, semn, sigiliu, teodor hutanu, test
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...