Fascinaţia Trecutului VIII
Copiii lui Israel au făcut ce nu plăcea Domnului; şi Domnul i-a dat în mâinile lui Madian, timp de şapte ani. Mâna lui Madian a fost puternică împotriva lui Israel. Ca să scape de Madian, copiii lui Israel fugeau în văgăunile munţilor, în peşteri şi pe stânci întărite. După ce semăna Israel, Madian se suia cu Amalec şi fiii Răsăritului şi porneau împotriva lui. Tăbărau în faţa lui, nimiceau roadele ţării până spre Gaza, şi nu lăsau în Israel nici merinde, nici oi, nici boi, nici măgari…. Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul (Judecători 6:1-6).
Madianiţii erau un popor nomad, al cărui teritoriu se întindea din partea sudică a peninsulei Sinai spre nord, până în golful Acaba şi până departe în câmpiile de la răsărit de Moab. Ei erau rudele evreilor, având în vedere că Madian a fost fiul lui Avraam de la Chetura, cea de-a doua lui soţie. Tatăl soţiei lui Moise era preot al Madianului (Exod 2:15-21).
Având în vedere că madianiţii erau triburi nomade, ei nu cucereau ţara pentru a se aşeza definitiv în ea, ci preferau ca israeliţi şi neamurile care s-au aşezat în ţară să semene şi să cultive pământul. Apoi, într-o serie de raiduri, ei aveau să măture ţara confiscând recoltele, ducând cu ei toate animalele de fermă pe care le puteau găsi. Conform obiceiului, nu-i loveau pe locuitori, iar casele le lăsau nedărâmate, pentru ca nu cumva fermierii să fie ispitiţi să nu se întoarcă să semene din nou ogoarele. În doar şapte ani … Israel a ajuns foarte nenorocit din pricina lui Madian, şi copiii lui Israel au strigat către Domnul.
Ne miră această concluzie. Israel a stat în robie cu alte ocazii mult mai mult şi nu găsim un raport aşa de tensionat şi de grav. Ce a provocat această stare de nenorocire? Jefuindu-i recoltele şi luându-i animalele, Madian îi răpea lui Israel posibilitatea de a se închina, de a se hrăni şi de a călători. Termenul „nenorocit” mai poate fi regăsit, în acelaşi context, şi în pasajul referitor la biserica Laodicea, din cartea Apocalipsei.
Acest eveniment biblic îmi aminteşte de o paralelă ce ar putea fi făcută între el şi un crâmpei din istoria religioasă a poporului român.
Arătam într-un articol anterior că strămoşii de la nord de Dunăre au locuit împreună cu migratorii sute de ani, împărtăşindu-le creştinismul apostolic şi ferindu-se în acelaşi timp de erezii, dar şi de apostazia oficială a bisericii de apus şi de răsărit. În timpul acesta … românii vor trăi ca naţiune timp de un mileniu, în afara formelor de organizare statală, tocmai fiindcă comunităţile religioase le vor înlocui pe cele politice… În absenţa statului, românii înţelegeau prin creştinism singura formă comunitară de organizare… (Dan Olteanu – Religia Dacilor, colecţia Mithos, Ed. Saeculum I. Q. Bucureşti, 2006, pag. 387).
La Sinodul al VII-lea ecumenic (Niceea, 787), care a restabilit cultul icoanelor [...], nu întâlnim niciun ierarh din ţinuturile dunărene (Mircea Păcurariu – Scurtă Istorie a Bisericii Ortodoxe Române, Cluj-Napoca, 2004, pag.62).
Al şaptelea conciliu de la Niceea a adoptat doctrina imaginilor sacre şi a formulat patru anateme împotriva celor care nu recunosc icoanele şi nu le salută prin ridicarea în picioare, respingând orice tradiţie scrisă sau nescrisă a bisericii. Sinodul a formulat şi 22 de canoane în care se prevedea obligaţia fiecărei biserici de a deţine moaşte ale sfinţilor, dar şi necesitatea de a se îndepărta cărţile în care se critică cultul icoanelor.Mai târziu, patriarhul Metodie, după ce împreună cu Chiril a introdus alfabetul chirilic, a convocat iarăşi sinodul la Constantinopol în martie 843. Sinodalii au rostit anatema asupra tuturor iconoclaştilor. La final a fost compus un text special de anatematizare a tuturor ereticilor.
A. D. Xenopol citează o carte tipărită la Buda în 1844, în limba bulgară, Tarstvenica, în care sunt cuprinse biografiile domnilor bulgarilor. Iată ce scrie această cronică:
Teofilact, venind de la Ohrida, a ajuns Patriarh la Târnov şi a curăţit Bulgaria de erezuri. După aceea, a invitat pe împăratul Asan de a trecut în Vlahia să o cucerească şi să o cureţe de erezii. Şi Asan s-a dus, a supus amândouă Valahiile sub stăpânirea sa şi a silit pe valahi să lase mărturisirea românească şi să nu citească în limba latină, ci în cea bulgară. Şi a poruncit ca celui ce va citi în limba românească să i se taie limba. Şi de atunci vlahii au început a citi bulgăreşte.
Acest citat este reprodus şi de episcopul Melchisedec în Uricariul III, pagina 107. Istoricii spun că pedeapsa trebuie să se fi aplicat cu multă cruzime, căci a rămas până astăzi ameninţarea pentru copii: „Îţi taie popa limba!” Înlocuirea limbii româneşti de nuanţă latină, cu cea chirilică va avea o influenţă nefastă asupra întregii istorii a poporului român.
Deci românii nu mai aveau voie să asculte slujba religioasă în limba poporului, nu mai aveau voie să discute religie în limba lor, să se roage şi să Îl facă pe Dumnezeu cunoscut altora. Deci nu se mai puteau hrăni spiritual.
Evreii, în şapte ani de o robie asemănătoare, au ajuns foarte nenorociţi. Dar românii în peste şapte sute de ani? Să ne mirăm că poporul român are nevoie urgentă de disciplina şi profunzimea moralei creştine? Poporul român are nevoie urgentă de Evanghelia lui Hristos pe limba şi pentru sufletul lui!
Citește mai departe - articole relaționate
cronica, dacii, gyl pey, israel, madianiti, religie, romanii
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...