Fascinaţia trecutului III
Adu-ţi aminte de zilele din vechime, socoteşte anii, vârstă de oameni după vârstă de oameni, întreabă pe tatăl tău, şi te va învăţa, pe bătrânii tăi, şi îţi vor spune. Când Cel Preaînalt a dat o moştenire neamurilor, când a despărţit pe copiii oamenilor, a pus hotare popoarelor… (Deuteronom 32:7-8 pp)
Un studiu atent al istoriei demult apuse a celor ce au trăit la nord de Dunăre îţi va permite să descoperi grija specială pe care Dumnezeu a purtat-o poporului român şi strămoşilor lui, geto-dacii. Cu aproape 500 de ani înainte de naşterea lui Isus, reformele religioase realizate de Zamolxis, şi mai apoi de Deceneu, au marcat începutul pregătirii spirituale, morale şi culturale a geto-dacilor. Ei au primit învăţătura „daimonului” lor, au acceptat monoteismul şi au intrat în legământ cu Dumnezeul cerurilor, care nu era reprezentat prin imagini sau chipuri. Aceste schimbări au apărut după reforma lui Zamolxis. Dar cine a fost acest Zamolxis?
Despre el, istoricul Strabon vorbeşte cu multă limpezime: „Un get, numit Zamolxis, a fost servul reputatului Pitagora”. L-a însoţit pe ilustrul filozof în toate peregrinările sale prin lumea Orientului, de unde s-a întors cu informaţii preţioase despre fenomenele cereşti, despre spiritul uman, despre geometrie, filozofie şi medicină. Revenit în Dacia – liber, iniţiat şi bogat – Zamolxis a câştigat rapid respectul poporului.
Un alt istoric strălucit al antichităţii, Herodot, vine cu alte amănunte: „Înainte de Zamolxis, geto-dacii trăiau într-o cumplită sărăcie, fiind lipsiţi de învăţătură… Zamolxis a adus poporului său moravuri mai înalte…”.
Socrate vorbeşte despre Zamolxis într-unul din faimoasele „Dialoguri” platoniciene, în termeni mai mult decât admirativi: „Zamolxis învaţă…, că tot aşa cum nu se cuvine să încercăm a vindeca ochii fără să fi vindecat capul, nici să tămăduim capul fără să tratăm trupul, cu atât mai mult nu trebuie să încercăm a vindeca trupul fără a căuta să tămăduim sufletul”.
Conform St. Hyppolytus (secolul III), Zamolxis a fost şi învăţătorul religios al celţilor: „Zalmoxes a fost cel dintâi care a răspândit doctrina … printre druizii celţi.”(Dan Olteanu – Religia Dacilor – colecţia Mythos, pag. 11)
Din toate fragmentele antice aduse în discuţie, se poate intui că, iniţial, Zamolxis a fost preotul divinităţii cerului, iar după moarte i s-a oferit titulatura de daimon. Strabon confirmă lucrul acesta: ,,Zamolxis a primit legile de esenţă divină…” Ideea unei legi divine apare şi în fragmentele lui Heraclit şi capătă o mare amploare la Platon.
Hierocles scria că „Legea este neschimbătoarea putere a lui Dumnezeu, aplicată la organizarea lumii, la crearea fiinţelor divine şi la veşnica şi imuabila lor rânduială.” (Versurile de aur, versul nr.1) Conform mărturiilor lui Iordanes, dacii se conduceau după legi de esenţă divină.
Un alt aspect interesant legat de viaţa urmaşilor credincioşi ai lui Zamolxis ar fi următorul, surprins şi de Pesidoniu: ,,… se feresc, din cucernicie, a mânca vietăţi; şi iată, deci, motivul pentru care nu se ating de carnea turmelor lor. Se hrănesc însă cu miere, lapte şi brânză, ducând un trai liniştit – pentru care pricină au fost numiţi theosebi şi kapnobatai.” (Geografia,7,3,3)
Strabon, la sfârşitul primei sale relatări despre Zamolxis şi Deceneus, face o afirmaţie pe care o putem încadra în lungul şir al afirmaţiilor cu grad de unicitate pe care acest autor ni le oferă: „A dăinuit la geţi obiceiul adus lor de Zamolxis, de a nu se atinge de carnea animalelor.” (Geografia, 7,3,5).
Erau vegetarieni, însă abstinenţa lor alimentară nu era deplină. Jertfele animale erau făcute de preoţi, iar carnea acestor jertfe era consumată într-un festin ceremonial.
După reformele lui Zamolxis, geto-dacii care s-au lăsat influenţaţi de învăţătura monoteistă au devenit aşa cum afirma Strabon (63 î.Ch.): „Este un lucru de care nimeni nu se poate îndoi şi care răsare din toată istoria dacilor; râvna religioasă a fost, de când lumea, caracterul precumpănitor al firii lor.” (Ion Ionescu – Începuturile creştinismului românesc daco-roman – Editura Universităţii din Bucureşti, pag. 6-7)
Rămâi fascinat în faţa istoriei noastre care descoperă urmele paşilor lui Dumnezeu în viaţa străbunilor noştri. Aceasta ar trebui să ofere legitimitate şi demnitate tinerei generaţii de credincioşi, ca unora care au rădăcini adânci în dragostea lui Dumnzeu şi în planurile Sale.
,,… Nu avem a ne teme de nimic altceva pentru viitor, decât de a uita cumva drumul pe care ne-a condus Domnul Dumnezeu până în clipa de faţă, cum şi lecţia pe care El doreşte ca noi s-o învăţăm, ca biserică, din trecutul istoriei noastre.” (E.G. White – L.S.-196)
Citește mai departe - articole relaționate
geto-daci, gyl pey, Herodot, Istorie, trecut, Zamolxis
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
…avem nevoie de aceste incursiuni in trecutul istoriei ptr. ca pe langa faptul ca ne legitimeaza ne intaresc credinta despre marea purtare de grija alui DUMNEZEU cel adevarat.Multumiri din inima autorului acestui articol cat si revistei care ne ofera lucruri atat de interesante