Fascinaţia trecutului II
O privire atentă asupra istoriei noastre ne permite să surprindem grija specială pe care a manifestat-o Dumnezeu faţă de poporul român şi strămoşii lui geto-daci.
Este uimitor să descoperi felul în care Dumnezeu, cu aproape 500 de ani înainte de naşterea lui Isus, a început pregătirea spirituală şi moral-culturală a geto-dacilor, prin reformele religioase ale lui Zamolxis şi, mai târziu, ale lui Deceneu. Geto-dacii au primit învăţătura daimonului lor şi, odată cu ea, monoteismul; au intrat în legământ cu Dumnezeul cerurilor, care nu putea fi reprezentat prin imagini. Dacă cereai unui dac să-ţi arate chipul Zeului său, îţi arăta cerul albastru şi îţi spunea că acolo e locuinţa Lui. Asemenea evreilor, ei nu-şi reprezentau Dumnezeul prin chipuri sau picturi. Dacii aveau să fie printre primele popoare care au adoptat religia creştină apostolică. Sub îndrumarea învăţăturii apostolice, cei ce primeau credinţa începeau să trăiască bucuria revenirii lui Isus, văzând în fiecare eveniment semnele revenirii Sale. În acelaş timp, în societatea polietnică în care trăiau, se caracterizau printr-un spirit paşnic, ospitalier şi blând. Ei trăiau învăţăturile lor spirituale, mult mai bogate decât se crede, fapt pe care arheologicii noştri l-au demonstrat convingător în repetate rânduri, pe baza descoperirilor făcute după cel de-al Doilea Război Mondial. Documentele istorice atestă la nivelul lor o producţie redusă de arme şi, în general, lipsa spiritului de agresivitate şi a dorinţei de a se înfrupta din bunurile materiale ale vecinilor.
Te încearcă o senzaţie tulburătoare când stai în faţa celui de-al şaptelea templu de la Sarmizegetusa şi te întrebi de ce al şaptelea stâlp este culcat… Când vezi cum i-a folosit Domnul pe romani ca să pregătească un loc de refugiu, la nord de Danubiu, pentru creştinii persecutaţi de Diocleţian… Cum au fost creştinate pe rând marile popoare nomade, poposite de o parte şi de alta a Carpaţilor, de către oamenii Domnului adunaţi din Imperiu în fosta Dacie Romană. Este fascinant să vezi felul în care Dumnezeu s-a ocupat de tot acest proces de formare a poporului român, de parcă acesta ar fi apărut cu misiunea exactă de a le vorbi despre El popoarelor migratoare ce mărşăluiau prin Asia Centrală şi de Nord. Este uluitor să vezi cum aceştia veneau aici sălbatici şi plecau mai departe cunoscându-l pe Isus. Veneau cu sabia şi erau întâmpinaţi cu Evanghelia, cu speranţa revenirii lui Isus şi invitaţi să guste odihna Sabatului. Şi toate aceste lucruri le-a pregătit Domnul pas cu pas ca şi drumul lui Saul spre Damasc!
…Şi lucrurile nu se termină aici, căci rămâi mut de uimire văzând lupta creştinilor nord-dunăreni din primele secole împotriva ereziilor dezvoltate la Roma şi la Constantinopol. Rămâneau încrâncenaţi în liturghia apostolică, aşteptarea revenirii lui Isus şi păzirea poruncilor lui Dumnezeu.
Mă surprinde constatarea istoricului Vasile Pîrvan, care scria prin 1911 următoarele: „Se ştie însă când a fost înlocuit dies Solis cu dies dominicus (în limba vulgară dies dominica): în ultimii ani ai secolului al IV-lea, într-un edict din 17 April 392 se găseşte încă dies Solis); de la 27 August 399 înainte, nu mai găsim însă decât dies dominicus” (Codex Theodosianus, II, 8, 20)
„În popor, termenul s-a răspândit apoi treptat-treptat în cursul secolului al V-lea şi al Vl-lea. – Această creştinizare a sărbătorii săptămânale stă în legătură cu întreaga mişcare creştină împotriva păgânismului şi cu edictele imperiale….” (Contribuţii Epigrafice, V. Pîrvan).
Dacă până în secolele IV-V românii nici nu cunoşteau termenul de „duminică”, ce zi de odihnă aveau şi cum se numea ea?
Te întrebi serios de ce au fost obligaţi istoricii romani să şteargă numele de Dacia şi dac din lucrările lor şi ce a vrut să spună Eminescu în versurile Rugăciunea unui dac? După cum afirmă istoricul Mircea Păcurariu, ceva s-a întâmplat de nu găsim prezenţi la conciliile ecumenice delegaţi ai creştinilor de la nord de Dunăre. De ce nu s-au aliat ei cu restul creştinismului în plin fenomen apostazic?
La ce ţineau ei atât de mult, încât erau dispuşi să suporte marginalizarea cu toate consecinţele ei? De ce obişnuiau românii să întrebe: „Tu de ce Lege eşti?”, în timp ce creştinii ceilalţi întrebau: „Ce credinţă ai?” Nu întâmplător limba română este singura limbă de origine latină în care cuvântul relege (de unde provine religie) este substituit cu forma lege. A fi creştin pentru români însemna până nu demult a fi de lege şi nu de religie creştină.
Mi-aduc aminte din copilărie de frica ce-o simţeam când cei născuţi mai demult mă ameninţau cu „Fii cuminte că-ţi taie popa limba!”. De unde îşi avea legitimitatea această ameninţare şi ce legătură are ea cu creştinismul advent? Ce a însemnat perioada „boscorodirii” şi de ce îşi înjură românul „anafura”…? Cine i-a provocat pe bulgari să treacă la nord de Dunăre şi să distrugă erezia creştină? Şi ce însemna această erezie? De ce nu a procedat Bizanţul sau Roma ca şi în cazul celorlalte curente eretice? Ce ar fi fost creştinismul răsăritean fără invazia turcă? Şi de ce n-a transformat sultanul cele două principate româneşti în paşalâc turcesc? De ce l-au ucis pe Chiril Lucaris? Şi ce a însemnat Mişcarea Sabatariană de pe Valea Târnavelor pentru adventismul românesc?
Toate aceste întrebări sunt tot atâtea taine ale istoriei copiilor lui Dumnezeu, care, atunci când sunt descifrate, poartă în ele binecuvântare şi fascinaţie. Astfel înţelegem de unde venim şi încotro mergem. Cei ce înaintează în viitor poartă cu ei fascinaţia şi miracolul trecutului. Dacă Dumnezeu ne va îngădui, începând cu numărul viitor vom analiza mai în detaliu aceste ferestre ale trecutului. Iar eu te rog să te întrebi serios: Cine eşti? De unde vii? Şi cu ce scop mergi în direcţia aleasă?
Citește mai departe - articole relaționate
geto-daci, gyl pey, Istorie, popor, roman, stramosi, Zamolxis
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...