În jurul tău e nebunie, şi tu ne faci pe toţi nebuni.

În faţa ta sunt doar un laş, imensitate, veşnicie

Iubesc o fată din oraş, învaţă-mă filosofie.

Imensitate, veşnicie, Pe când eu tremur în delir,

Cu ce supremă ironie  Mi-arăţi în fund un cimitir…

G. Bacovia
„Imensitate, veşnicie”

Unii oameni cred că odată ce închid ochii nu îi vor mai deschide niciodată. Dar oamenii sunt răi din fire. Imaginează-ţi actul artistic al vieţii interpretat de oamenii răi: apar în cadru doar pentru a trişa, doar pentru a devora cu egocentrism puţinele clipe împrumutate din eternitate, apoi dispar crezând că se pot ascunde pentru totdeauna după cortina nefiinţei. Haideţi să reflectăm un moment asupra următoarelor două aspecte:

1.Lumea înconjurătoare.   Deschizi ochii şi faci cunoştinţă cu tot ceea ce te înconjoară: îţi cunoşti semenii: Poate că îi găseşti prietenoşi, drăguţi, poate aroganţi sau absurzi – raporturi se leagă oricum. Faci apoi cunoştinţă cu şcoala – poate că o găseşti interesantă, fascinantă, poate plictisitoare, inutilă, un mijloc de penitenţă, un privilegiu – ceva se prinde oricum şi de tine. Urmezi concentrat strada existenţei cu pavaj scadent şi te regăseşti faţă în faţă cu alegerea profilului favorit, stabilind astfel domeniul contribuţiei tale pe platforma cu edificii de toate dimensiunile. Poate că te grăbeşti să alegi, poate eziţi sau poate că nimic nu te interesează. Energie vei consuma oricum, mai mult sau mai putin profitabil.

Întâlneşti apoi fiinţa care îţi decorează inima şi imaginaţia şi îţi devine partener de existenţă. La început poate că o găseşti isteaţă, atrăgătoare, intelectuală, promiţătoare. Sau poate constaţi apoi că te-ai înşelat. Un consens se modelează oricum.

O conjunctură imprevizibilă te determină apoi ca la unele „bagaje” să renunţi, pe altele să le păstrezi: renunţi la serviciu, îţi păstrezi partenerul. Sau invers. Cu existenţa rămâi oricum în bune relaţii. Sau poate că nu. Dar un raport s-a înrădăcinat oricum. O fişă biografică s-a întocmit oricum, independent de natura alegerilor tale, indiferent de preferinţe sau detalii, se poate afirma
că ai existat. Iar existenţa chiar dacă nu te-a plăcut, alegerile ţi le-a respectat cu toată diplomaţia existentă. Dar cineva consemnează un raport.

2. Cineva consemnează un raport. Atunci când treci pragul existenţei, Cineva te aşteaptă. Imediat în conştienţa ta se configurează programul de interpretare a cadrului terestru: mama, tatăl, semenii, obiectele, lumea înconjurătoare, Dumnezeu. Se nasc întrebări existenţiale. Se oferă răspunsuri mai mult sau mai puţin satisfăcătoare. Dumnezeu rămâne şi, în limita caracteristicilor superlative despre care ai auzit de la alţii că El le-ar deţine, îndrăzneşti să I te adresezi. În cuvinte puţine, în expresii sărace, incert şi stângaci poate că Îl interoghezi, poate că Îi multumeşti, poate că îi ceri. Poate că îţi răspunde, poate nu. Poate că Îl ignori, poate că Îl înţelegi, poate că Îl sfidezi, poate că Îl asculţi. Un raport se înfiripează oricum. Poate nu tocmai cel dorit.

Viaţa este o scenă a cărui ansamblu decorativ creează perplexitate: Apari pe interval, zâmbeşti poate cu emoţii, poate cu satisfacţie, unele chipuri din sală îţi răspund cu efectul de oglindă, alte expresii reci torc apatie până în pânzele cele mai albe ale sufletului tău. Unii aşteaptă să te pronunţi, alţii aşteaptă să închei… într-un final te pregăteşti de încheiere. Privind publicul în ochi,
reciţi şi ultimele versuri. Unele priviri sclipesc, altele te îngheaţă. Unii au ieşit plictisiţi încă din primele rânduri ale operei tale şi ale cadrului, alţii te aplaudă cu animă. Dispersezi apoi un ultim zâmbet peste lanul de priviri. Îţi iei rămas bun apoi concluzionezi închizând ochii.

Cineva care te-a cunoscut se apropie de o piatră. Citeşte câteva rânduri, poate impresionante, poate exagerate, dar te-au caracterizat. Acum nimic nu te mai încântă şi nimic nu îţi mai displace, dar nimeni nu poate nega, ai existat şi, fără să te consulte, un text pe o piatră este gravat oricum.

Însă Cineva care întocmeşte un altfel de raport te consulă chiar în acest moment. Se opreşte din scris şi ţi se
adresează chiar acum: Poftim pixul! Ai ocazia de a-l întocmi cu mâna ta. Ai oportunitatea de a scrie actul care ţi-ar plăcea ca oamenii să-l citească apoi. Ai dreptul chiar să depăşeşti spaţiul alocat existenţei terestre şi să descrii cum ţi-ar plăcea să-ţi continui existenţa. Ultimele rânduri sunt facultative! Succes!

9 mai 2012 – Cu regret vă anunțăm că redactorul șef al revistei Respiro, Lavinia Gedő, a încetat aseară din viață. A fost lovită pe trecerea de pietoni și nu a supraviețuit. Înainte de această tragedie, am fost împreună la RVS într-o emisiune în direct, iar Lavinia arătase din nou cât de valoroasă este și cu câtă pasiune lucrează pentru Respiro. Transmitem condoleanțe profunde familiei, iar Lavinia va rămâne unul dintre fondatorii de bază ai revistei Respiro!

Am creat această pagină pentru cei care doresc să lase într-un comentariu un gând frumos despre Lavinia sau să transmită un gând familiei.

Ultimul proiect la care s-a dedicat din plin a fost volumul 2 al cărții Portrete în alb-negru. În curând vom posta și emisiunea de la RVS la care a participat în seara de 8 mai, înainte să se întâmple accidentul.

Update 11 mai: Am adăugat ultima ediția a emisiunii Tinerețea e o artă, la care a fost prezentă Lavinia. Mulțumim echipei RVS pentru material.
Tin_144_Portrete_in_alb-negru_08_05_2012.mp3

„Bună! Ce mai faci?”

„…Bunăă!…..Bine. Tu?”

De multe ori în graba noastră răspundem cu un rapid „Bună!” la salut şi poate întrebăm înapoi „tu ce mai faci?”, urmând ca răspunsul să îl primim undeva în zbor, pentru că fugim spre lucrurile care ne aşteaptă mai mult atenţia.

Se întâmplă peste tot: la şcoală, serviciu, chiar şi la biserică la finalul slujbei. Sunt oameni care caută să te salute în speranţa că vor putea începe o conversaţie cu tine. Poate sunt interesaţi de soarta ta sau poate vor doar să te salute, aşteptând feed-back-ul cu o atitudine asemănătoare cu a lor.

Suntem grăbiţi, timpul fuge şi nu mai avem timp nici să ne salutăm. Şi dacă o facem, răspundem în treacăt, coborând treptele în fugă sau în timp ce facem slalom printre oamenii care ne stau în cale.

Unii din ei, ar spune: „Hei, stai o clipă! Vreau să vorbesc cu tine! Nu doar să enumeri lista cu toate activităţile de peste zi, ci să îmi spui ce mai faci tu, cum eşti, care e starea ta!”

Asemenea lor, parcă îl aud pe Dumnezeu. Cineva spunea că mai presus de slujirea lui Hristos, este părtăşia cu Hristos.

Dumnezeu strigă câteodată: „Opreşte-te! Vreau să vorbesc cu tine! Vreau să ascult of-ul tău, ceea ce te frământă în ultima vreme. Opreşte-te din alergare! Ascultă, am ceva să îţi spun! Vreau să vorbesc cu tine!”

Dar…de câte ori ignorăm şoapta Lui, lăsând celelalte şoapte să o acopere?

Părinţii vor să vorbească cu tine.

Prietenii vor să ştie „ce mai faci?”.

Dumnezeu vrea să vorbeşti cu El!

Eşti gata să le acorzi timp?

Mulți dintre noi își pun această întrebare mai ales atunci când se simt singuri, când trec prin anumite încercări, când sunt dezamăgiti sau când sunt în situații limită.

Am o veste foarte bună! Dumnezeu EXISTĂ! La El găsești iubirea, viața veșnică, fericirea, împlinirea, prietenia, sănătatea ( ,, Caută și vei găsi!”). Dar, pentru toate acestea, trebuie să-L urmezi pe Isus, deci trebuie să fi un creștin adevărat. Să vedem în rândurile următoare ce înseamnă acest lucru.

Un creștin adevărat se bazează pe credință. El trebuie să fie conștient că fără Dumnezeu e un om pierdut, singur și trist, că fără El nu poate face nimic, că tot ce se-ntâmplă în jur, se întâmplă pentru că El îngăduie și ar face orice pentru fiul Său (chiar dacă aceasta presupune chiar și suferință).

Extremele, în viața de creștin, nu trebuie să existe. Un creștin adevărat trebuie să fie echilibrat! Să se adapteze în orice situație, să se facă plăcut de la om la om, bine-nțeles fără a se abate de la principii. El va fi mereu un un model pentru toți cei din jur, mai ales pentru familia din care face parte.  Un comportament exemplar nu ține de cat de bine ști să te impui ci de cât de aproape ști să fi de cei care au nevoie de ajutor, de un zâmbet, de o mângâiere, cât de bine ști să-i asculți când au o problemă. Toți trebuie să vadă la tine ceva deosebit, să-i atragi. Comportamentul exemplar este esențial și definitoriu. Dacă vom avea un comportament asemenea Lui Isus, îi putem face pe cei din jur, să dorească, și ei, un astfel de comportament.

Cea mai mare problemă a noastră, a creștinilor, este că încercăm să ne impunem în loc să fim un exemplu.

Fericirea este în stransă legătură cu Modelul vieții noastre, și anume Dumnezeu. Culegi fericire și împlinire dacă o semeni! Atitudinea recomandată este următoarea : ,,Schimbarea trebuie să înceapă de la mine și nu suportă amânare! Eu sunt cel de la care am pretenții! De astăzi vreau să fiu un model pentru cei din jur, să împart zâmbete iar apoi să culeg fericire!” Dacă vom încerca cu toții acest lucru, vom avea parte doar de satisfacție!

Știu că este necesară o schimbare în caracterul fiecăruia dintre noi. Dumnezeu ne iubește mult și ne vrea lângă El, dorește să fim asemenea Lui și ar face orice pentru aceasta. Vă îndemn să fiți calzi și să dați tuturor vestea că Dumnezeu există și că El este mereu aproape de sufletele noastre! Poate chiar prin mine sau….prin tine!

                                        ZAMBESTE, ISUS TE IUBESTE !!!!