Timiditate la extrem
O tăcere mormântală îmi permitea să-mi aud respiraţia ca un crivăţ dintr-o dramatizare radio. Inima îmi bătea atât de tare încât aveam senzaţia că îmi dezechilibrează mersul. De fapt nu din cauza asta nu mergeam drept, ci pentru că picioarele îmi tremurau ignorând total cele peste 30 de grade din sala unde aerul condiţionat uitase să mai funcţioneze…
„Am să ajung la amvon şi am să mă proptesc bine de pupitru”, îmi spuneam. „Dar la cât de transpirate îmi sunt palmele, îmi vor aluneca pe pupitru ca pe un tobogan din Aqua Parc…”
Nici nu ştiu în câte milisecunde am urcat cele 3 trepte ale platformei. Iată-mă în faţa tuturor. Încerc să schiţez un zâmbet, dar muşchii nu cooperează decât pentru o fracţiune de secundă. „Probabil că acum sunt roşie ca un rac. Sigur s-au prins toţi cât de emoţionată sunt. O bătrânică din rândul trei îmi zâmbeşte încurajator. E clar! Ştie şi ea. Parcă văd că după catastrofa asta de prezentare o să vină la mine să mă felicite… Of, Doamne!
Toţi prietenii mei o să-şi dea seama cât de fraieră sunt. Dacă nici măcar în biserică unde nu aruncă nimeni cu roşii în mine, nu sunt în stare să leg două cuvinte… Ia uită-te la balcon: Răzvan şi Mihnea deja chicotesc. Sigur voi fi subiectul lor de amuzament din seara asta. De ce nu sunt şi eu ca Victor? El n-are niciun stres când trebuie să vorbească în public… ”
- Vă salut cu „Pacea Domnului!”, şi restul e istorie.
„Roagă pe altcineva să o facă…”
De câte ori am răspuns sau am fi vrut să răspundem în felul acesta cuiva care ne invita să vorbim în faţa unui auditoriu? Seinfeld spunea că teama de a vorbi în public este a doua mare frică a oamenilor, după frica de moarte. De ce ne este atât de teamă să vorbim de faţă cu mai mulţi oameni? De ce, atunci când ne invită cineva să ne adresăm unui public, am prefera mai degrabă să spălăm 500 de toalete publice? Răspunsurile la aceste întrebări îmbracă o sumedenie de forme, încărcate de experienţe umilitoare şi de amintiri pe care am vrea să le îngropăm pe altă planetă, dacă s-ar putea.
Psihologii încadrează teama de a vorbi în public în categoria simptomelor care indică teama de oameni. Sociofobia, cum este numită în limbajul de specialitate, este teama foarte puternică şi persistentă de a fi judecaţi de ceilalţi oameni sau de a ne purta într-un fel nepotrivit, ridicol şi de a îndura consecinţe umilitoare.
Dr. Laura Constantinescu, Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
Fobia socială apare în copilărie şi adolescenţă şi este a treia tulburare, ca frecvenţă, după depresie şi alcoolism.
Femeile sunt afectate în egală măsură cu bărbaţii, deşi bărbaţii solicită mai des tratament.
Nu oricine e timid suferă de fobie socială
Câteva emoţii înainte de un discurs nu înseamnă neapărat sociofobie. O persoană timidă nu este neapărat sociofobă. Statisticile arată că, deşi timiditatea este mult mai răspândită – psihologii Turner şi Beidel spun că 40% dintre oameni suferă de timiditate – totuşi, ea afectează mult mai puţin calitatea vieţii, în raport cu sociofobia, care invalidează.
Fobia socială intervine atunci când teama că alţii ar putea avea o părere negativă despre noi persistă, este repetitivă şi ne împiedică să relaţionăm sănătos cu oamenii, sau să avem succes în activităţile pe care le întreprindem.
Psihologii sunt de acord că există două tipuri de fobie socială: fobia socială generalizată, care afectează persoana ce se teme de orice fel de situaţie care implică un contact social, şi fobia socială de specialitate, în cadrul căreia teama este resimţită numai la confruntarea cu un anumit gen de situaţie (este cazul discursului public).
Fobia socială în trei puncte
Sociofobia se construieşte pe trei elemente de bază. Primul este anticiparea, adică teama de eveniment, înainte ca acesta să se fi produs. Anxietatea se manifestă prin senzaţii de gol în stomac, greaţă, stări de vomă, ameţeli, transpiraţie, tremur etc.
Al doilea element caracteristic sociofobiei este evitarea. Un sociofob va încerca să ocolească pe cât posibil confruntarea cu situaţia de care se teme.
Retrospectiva este cel de-al treilea element. Odată depăşit contactul social, sociofobul va face o analiză a felului în care s-a purtat. Invariabil, verdictul pe care îl va pune prestaţiei sale sociale va fi unul negativ.
Dr. Laura Constantinescu, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”
Urmările evitării afectează toate aspectele vieţii: 40% dintre pacienţi nu se căsătoresc niciodată, nu au prieteni sau au foarte puţini, pot abandona studiile în ciuda unor rezultate încurajatoare, refuză avansările profesionale etc.
Psiholog Pompiliu Postu, psihoterapieonline.home.ro
Peste 13% din oameni se tem să fie în centrul atenţiei.
Conform site-ului phobia-fear-release.com, citat de ziarul Cotidianul, sociofobia ocupă poziţia a doua în topul spaimelor americanilor.
Înţelegând sociofobul
Un sociofob gândeşte în felul următor: „Sunt ridicol. De aceea oamenii nu mă agrează, aşa că mă vor respinge. Dacă mă vor respinge, voi suferi”. De obicei, aceste persoane se judecă mult prea aspru. La o privire obiectivă, din exterior, va fi evident că defectele pe care sociofobul le numeşte nu sunt, în realitate, atât de catastrofale cum le vede cel în cauză. Hipersensibilitatea sociofobului la feedbackul din partea celorlalţi îi va provoca o întreagă ofensivă asupra lui însuşi la cel mai mic indiciu că ceilalţi nu l-ar aprecia. Pentru a nu fi respins de ceilalţi, sociofobul va încerca să se comporte fără greşeală, astfel încât nimeni să nu îi poată reproşa nimic.
Georgeta Licsandru – netmedic.ro
Pentru a înţelege cum acţionează mecanismul nevrozei sociale, imaginaţi-vă o situaţie. Aţi câştigat un milion de dolari şi doriţi cu ardoare să-i primiţi cât mai repede. Dar înainte de a intra în posesia banilor, trebuie să completaţi un chestionar. Există însă o singură condiţie: trebuie să faceţi acest lucru fără cea mai mică greşeală, pentru că acest chestionar există doar într-un singur exemplar, şi la cea mai mică corectură, nu veţi mai vedea banii. Vă imaginaţi cu câtă emoţie completaţi acest document? În acest fel puteţi să aflaţi care sunt sentimentele unei persoane care suferă de sociofobie. Este o persoană care crede că în relaţia cu ceilalţi oameni nu are dreptul la nicio greşeală, însă are foarte multe şanse de a rata un lucru. Sociofobii completează cecul pentru un milion de dolari în fiecare zi.
Factori care cresc riscul declanşării sociofobiei
Deşi de cele mai multe ori suntem tentaţi să dăm verdicte clare, să stabilim exact relaţia cauză-efect, atunci când vorbim despre tulburări ale minţii, este mai sigur să vorbim nu atât despre cauze, cât despre factori de risc. În cazul sociofobiei, principalii factori sunt cei genetici, biologici, psihologici şi educaţionali, dar şi stresul. Psihologii au ajuns la concluzia că sociofobia are o rată de transmitere ereditară de 30%.
În plus, eficacitatea unor medicamente care intervin în reglarea secreţiei de serotonină arată o legătură directă între metabolizarea acestui hormon şi apariţia acestei tulburări. Sociofobia este asociată cu o cantitate scăzută de serotonină în organism.
Wikipedia
Serotonina, un neurotransmiţător prezent în variate organe, incluzând sistemul nervos central, are un rol important în apariţia depresiei şi a anxietaţii. Cercetătorii susţin că persoanele cu sindromul obsesiv-compulsiv au un dezechilibru de serotonină. Nivelul serotoninei din sângele obsesiv-compulsivilor şi al îndrăgostiţilor este cu 40% mai scăzut decât cel al subiecţilor normali.
Bananele conţin triptofan, substanţă care favorizează secreţia de serotonină.
La sinteza acestui hormon participă vitaminele B6 şi C, acidul folic şi zincul, pe care le putem găsi în citrice, ardei gras, spanac, salată verde, fasole şi linte.
În ceea ce priveşte factorii psihologici şi educaţionali, se ştie că un rol crucial în dezvoltarea copiilor îl au părinţii. Prin puterea exemplului, părinţi sociofobi vor transmite tulburarea şi copiilor lor. Acelaşi mecanism funcţionează în cazul părinţilor care supraevaluează opinia celor din jur sau fixează standarde prea înalte pentru copiii care, văzându-se incapabili de a le atinge, se vor culpabiliza şi îşi vor distruge respectul de sine.
Un astfel de copil va creşte crezând că relaţiile sociale sunt un pericol pentru demnitatea lui, iar singurul mod de a evita un atac la respectul de sine este să facă lucrurile perfect. Găsindu-se în imposibilitatea de a realiza acest lucru, va considera că îi lipsesc calităţile necesare pentru a avea un comportament perfect. Pentru că anticipează şi trăieşte cu anxietate contactul social, îl va evita atât cât îi va fi posibil.
Stresul amplifică atitudini care, în situaţii obişnuite, nu s-ar manifesta atât de violent. Sociofobul stresat va exacerba orice indiciu exterior care va atenta la stima lui de sine, şi aşa precară.
Ce se poate face?
Tratarea sociofobiei are deschise mai multe câmpuri de luptă. Mixul de soluţii cuprinde psihoterapia şi administrarea unui tratament medicamentos, care să regleze metabolizarea serotoninei în organism. Dacă în cazul tratamentului chimic există oarece controverse privind efectele adverse ale unor medicamente precum Seroxat (unul dintre cele mai prolifice tratamente împotriva anxietăţii), când vine vorba de psihoterapie, psihologii recomandă punerea în echilibru a părţii comportamentale cu cea cognitivă (a ideilor).
La nivel comportamental, terapeutul îşi va ajuta pacientul să identifice punctele în care eşuează. Apoi îl va confrunta, la nivelul imaginaţiei, cu situaţii care ar declanşa fobia. Analizând împreună cu terapeutul reacţiile posibile, pacientul va fi mai capabil să îşi înfrunte temerea atunci când aceasta apare. Această tehnică poartă denumirea de desensibilizare.
Se recomandă, de asemenea, cursuri de îmbunătăţire a abilităţilor sociale. Acestea singure şi-au dovedit eficacitatea cu până la şase luni de la oprirea terapiei.
Ce le-a scăpat psihologilor
Psihologia seculară are un mare dezavantaj – acela că, încercând să reconstituie mecanismele minţii umane ca piesele unui puzzle, ignoră piesa principală. În ciuda succeselor remarcabile în domeniul cunoaşterii modului în care funcţionează mintea omului, atunci când Cel Care cunoaşte cele mai fine mecanisme ale minţii este exclus din contextul problemei, puzzle-ul va rămâne incomplet.
Dumnezeu doreşte ca oamenii să aibă vieţi împlinite, fără frustrări şi fără temeri. Fără îngrijorări inutile, erodând încet-încet dispoziţia lor de a se încrede în providenţa Sa. Aşa cum oricărei nefericiri a omului Dumnezeu îi opune oportunitatea fericirii şi posibilitatea de a o ajunge, la fel şi pentru fobia socială El are o soluţie.
Biblia este plină de încurajări directe pe care Dumnezeu le adresează oamenilor care se tem de ce vor spune sau vor face alţi oameni. „Nu te teme de ei, căci Eu sunt cu tine ca să te scap – zice Domnul.” (Ieremia 1:8) „Nu te teme de nimic, căci Eu te izbăvesc, te chem pe nume: eşti al Meu.” (Isaia 43:1) „Nu vă mai gândiţi la ce a fost mai înainte şi nu vă mai uitaţi la cele vechi! Iată, voi face ceva nou şi e gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustie şi râuri în locuri secetoase.” (Isaia 43:18,19)
Dumnezeu vrea să facă pentru om ceea ce acestuia îi este imposibil să facă singur. Ellen G. White tratează şi ea problema fricii în cartea „Minte, caracter, personalitate”, unde îi dedică un capitol întreg. Ea atrage atenţia asupra faptului că „Dacă ne lăsăm călăuziţi de îndoielile şi temerile noastre sau dacă încercăm să rezolvăm toate dificultăţile pe care nu reuşim să le înţelegem cu claritate, fără a avea credinţă în suflet, problemele noastre nu vor face decât să devină mai mari şi mai accentuate. Dar, dacă venim la Dumnezeu cu simţămintele noastre de neajutorare şi dependenţă, aşa cum suntem de fapt, şi dacă, în umilinţă şi cu încredere, Îi facem cunoscute nevoile noastre Aceluia a cărui cunoaştere este infinită, care veghează asupra întregii creaţii şi guvernează totul prin voinţa şi cuvântul Său, El va asculta strigătul nostru şi, în puterea Sa, va face ca lumina să strălucească în inimile noastre.
Prin rugăciune sinceră, noi intrăm în legătură cu Cel infinit. Poate că, în clipa în care privirea Răscumpărătorului nostru se îndreaptă spre noi plină de compasiune şi dragoste, nu observăm nicio dovadă vizibilă, dar aceasta se întâmplă întocmai. Poate că nu simţim atingerea Lui evidentă, dar braţul Său ocrotitor este întins asupra noastră cu iubire şi înţelegere duioasă.”
În faţa tuturor stă exemplul suprem, al Domnului Isus, despre care profetul Isaia a prorocit: „Domnul Dumnezeu M-a ajutat; de aceea nu M-am ruşinat, de aceea Mi-am făcut faţa ca o cremene, ştiind că nu voi fi dat de ruşine”. (Isaia 50:7)
Citește mai departe - articole relaționate
alina kartman, Dumnezeu, psihologie, sociofobie, timiditate
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
Am citit articolul cu mult interes pentru ca,recent,am descoperit…cu multa durere…ca am un copil(major) sociofob si doresc sa il ajut.Deocamdata ma documentez si va multumesc pentru lamuriri.
am problema asta,cum as putea sa va cer ajutorul? multumesc
Imi e groaza sa ma gandesc , ca am un baiat major pe care nu l-am ajutat mai devreme , ptrca nu am stiut ,sau poate nu am vrut sa recunosc ca are aceasta problema psihica . E destept ,stie 2 limbi straine ,dar nu e in stare sa accepte sa socializeze , iar acest refuz merge pana acolo ca refuza si sa munceasca . Situatia e ff complicata ! Ma poate indrepta cineva spre un ajutor ? Psiholog ? Tratament ? -as prefera naturist !