Minute ciuntite în secunde grăbite…
Ascult cum frunzele uscate trosnesc sub încălţările mele. Merg. Nu mă opresc, căci nu am cum. O mulţime de oameni mă depăşesc, alţii merg în urma mea la fel de grăbiţi. Sunt în oraş. E mare forfotă. E o zi specială? Se pregăteşte ceva deosebit? Unde ne grăbim? Nu avem timp nici măcar de o privire la cerşetorul mult prea insistent! Încerc să găsesc puţină linişte şi intru într-o clădire înaltă ca o catedrală, lungă ca un vas de croazieră şi strălucitoare ca un tezaur…Vestita clădire care are de toate. „În sfârşit am scăpat de gălăgia de afară, de vâltoarea oamenilor grăbiţi”, spun în sinea mea. Dar când ridic privirea, din toate direcţiile roiau oameni căutând să mai adauge câte ceva la coşurile lor deja pline. Aceeaşi privelişte, detalii diferite! Suntem grăbiţi azi la fel cum vom fi şi mâine, până când oare?
Nu ştiu ce părere ai tu despre toată chestia asta de a nu avea timp, dar pe mine chiar m-a luat prin surprindere. Atunci când eşti tânăr, ai tot timpul din lume, ceea ce din păcate, orele trec mult prea greu şi eşti în permanenţă plictisit. Toţi ceilalţi din jurul tău sunt niste idioţi, ceea ce face ca orele unei zile să treacă şi mai greu. Respiri cu greu aerul încărcat de mulţime, si de cele mai multe ori încerci să te pituleşti de responsabilităţi prea mari. Uneori încerci să-i imiţi pe cei mari într-un mod caraghios împreună cu prietenii tăi. Spre deosebire de tine, aproape toţi adulţii pe care îi cunoşti se plâng de faptul că nu au destul timp pentru a tremina ceva. Că nu au destul timp pentru tine sau pentru cei de vârsta ta. Iar la sfârşitul fiecărei zile începi să te întrebi când oare va începe viaţa şi pentru tine? Suntem la un pas de a ajunge în situaţia adulţilor şi la doi de colorata copilărie. Ne găsim exact la răscrucea dintre adolescenţă şi maturitate. Acum când gândim mai mult decat facem, când zâmbim mai mult decât să ne plângem. Suntem prinşi în timpul ăsta leneş care aşteaptă mereu să fie împins de la spate. Căutăm ceea ce nu ne place când vedem, şi totuşi căutăm…
Fie că suntem pe stradă, la scoală sau acasă, toate au aceeaşi culoare. Nu suntem stresaţi pentru ziua de mâine, se streseaza părinţii destul. Căutăm să ne ocupăm timpul cu fel şi fel de lucruri noi. Cele vechi ne plictisesc. Cărţi noi. Filme noi. Oraşe noi. Prieteni noi. Nu suntem ca adulţii tot timpul puşi pe grabă, în schimb suntem într-o neîntreruptă căutare. Vrem să aflăm cât mai multe în cât mai puţin timp. De ce? Ne plictisim destul de repede! De aceea atunci când ne place ceva, ne place cu adevărat. Facem o pasiune pentru acel lucru petrecându-ne ore-n şir fără să ne pese. Indiferent că ar fi muzica, că ar fi şcoala(de la un timp din ce în ce mai rar), sau orice altceva, noi, cei ce ne aflăm pe partea cealaltă a baricadei adulţilor, sacrificăm din timpul nostru pentru ceea iubim. Din păcate cei mai cu experienţă de viaţă decât noi au uitat cum să mai facă lucrul acesta sau sunt prea ocupaţi şi prea grăbiţi zilnic spre ceva. Sunt prea stresaţi pentru situaţia zilei de mâine, mult prea ocupaţi cu întâlnirile de socializare „obligatorii” ciudate. Departe de sfera noastră, taţi cu fruntea încreţită par senini, mame cu gânduri întortocheate şi înnodate ne vorbesc în glasuri blânde două-trei secunde. Mai sunt şi alţii ca unchiul şi mătuşa, vecina de pe colţ, prietena mamei de-o viaţă ce mă încurajază când mă vede de parcă n-aş ştii ca ea e cea care are nevoie. Dar din păcate nu mai au timp pentru o pauză de un respiro sau de o gură de inspiro. Adulţilor, unde aţi pierdut aceste sentimente? Mai ciuntiţi măcar odată din minutele voastre preţioase şi mai lăsaţi secundele grăbite la o parte!
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...