Alegeri şi consecinţe
Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi…. (Iosua 24,15)
Într-o dimineaţă, la inaugurarea unui magazin, vânzătoarea îi spuse
primului venit: „Domnule, aveţi zece minute la dispoziţie pentru a
lua orice din magazinul nostru, gratis!”. Surprins şi fericit, clientul porni
printre rafturi. Se uită la raionul de electrice. Nu i-ar fi stricat un aragaz
nou! Dar renunţă repede la idee. „Dacă pot să iau ceva gratis, atunci să
caut altceva. Poate un costum?”. Dar erau prea multe mărimi acolo. › citește în continuare
Amnesty International
Legea Domnului este desăvârşită şi înviorează sufletul. (Psalmul
19,7)
În anul 1961, Peter Berenson a înfiinţat în Londra Amnesty International
ca o parte a unei mişcări ce dorea să asigure drepturile omului
şi să le extindă în toată lumea. › citește în continuare
Iertare
Dar dacă umblăm în lumină după cum El însuşi este în lumină
avem părtăşie unii cu alţii şi sângele lui Isus Hristos, Fiul Lui, ne curăţeşte
de orice păcat. (1 Ioan 1,7)
Aproape în fiecare vacanţă, Allen mergea la bunica lui. Aceasta îl
iubea atât de mult, încât îi făcea toate mofturile. El era răsfăţatul
bunicii sale. › citește în continuare
Ieşi din peşteră!
Şi după cutremurul de pămînt, a venit un foc. Domnul nu era în
focul acela. Şi după foc, a venit un susur blând şi subţire. (1 Împăraţi
19,8)
Gata, destul. Să mă lase toţi în pace, să nu mai văd pe nimeni. Nu,
nu vreau nici mâncare, nici vorbă bună, nimic. Sunt certată cu
toată lumea”. › citește în continuare
În capcană
Cel rău pândeşte pe cel neprihănit, şi caută să-l omoare. (Psalmul 37,32)
Cred că toţi oamenii ştiu la ce foloseşte plasa păianjenului, adică la
prins insecte. Dar foarte puţini ştiu că acesta nu este singurul fel
de capcană pe care păianjenul îl construieşte.
Există o specie de păianjeni ce trăieşte în California şi care nu foloseşte
pânza de păianjen pentru a vâna. Păianjenilor din această specie
li se spune popular „păianjenii cu uşă-capcană”. Ei vânează în general
noaptea, pe răcoare şi linişte, când insectele au plecat după hrană. › citește în continuare
Principiul corespondenţei
Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. (Matei 7,12)
Într-o zi, un cerşetor stătea pe marginea străzii aşteptând un ban
sau ceva de mâncare de la trecători. Dintr-o dată, auzi zarvă mare:
“Vine împăratul!”, strigau copiii în cor. „Oau”, îşi zise cerşetorul, „astăzi
voi primi un dar mare.” În vremea aceea, era obiceiul ca, atunci
când trecea împăratul pe stradă, trecătorii să-i ofere un dar simplu. Iar
împăratul oferea şi el ceva dătătorului, după măsura darului primit. › citește în continuare