Ce este omul ca să te gândeşti la el? Şi fiul omului ca să-l bagi în seamă? - Psalmi 8,4

Vremea era frumoasă şi marea liniştită în după-amiaza târzie din 4 iunie 1966, când o luntre lungă de vreo şapte metri a pornit în larg de la Cape Cod. Cei doi ocupanţi, John Ridgeway şi Chay Blyth au pornit, vâslind, cu barca lor spre Anglia.

Unele dintre pericolele pe care se aşteptau să le întâlnească erau balenele, rechinii şi vasele de transport. Era necesar ca unul dintre ei să fie treaz tot timpul. În timp ce unul dormea, celălalt vâslea. Nu peste mult timp, muşchii îi dureau şi mâinile aveau băşici. Peste ei s-au abătut două uragane, în timpul cărora se părea că marea era un uriaş munte care se rostogoleşte. Singuri pe vasta întindere a Oceanului Atlantic, cu un cer imens deasupra lor, cei doi oameni aveau timp să ref lecte la solia de pe placa prinsă în cuie pe peretele bărcii lor: „O, Dumnezeule, marea Ta este atât de mare, iar barca mea este atât de mică.” Chay a scris în jurnalul lui de bord: „Acum mă rog foarte mult.”

La început, John a refuzat să se roage. Pe el nu-l interesa Dumnezeu când lucrurile mergeau bine, iar acum, când se luptau pentru viaţa lor, el era prea mândru să se roage. În cele din urmă, John a admis că, fără ajutor, ei nu vor ajunge în Anglia, pentru că furtunile le-au întârziat înaintarea şi i-au abătut de pe direcţie. Alimentele erau pe terminte. Faţă de toate acestea, a început şi el să se roage.

Un trauler britanic s-a oprit şi le-a oferit provizii. „Este aproape ca şi când o mână divină a pregătit condiţiile spre a ne pune la încercare şi apoi spre a ne conduce spre casă”, a scris John.

Unii dintre noi sunt ca şi John şi Chay. Noi socotim că putem îndeplini lucrurile prin noi înşine. Tu poţi fi tânăr şi puternic şi nu simţi nevoia de Dumnezeu. Dacă acesta este cazul, este bine ca tu să fii adus în situaţii cărora să nu le mai poţi face faţă. Uneori, este necesar ca noi să înţelegem cât de mici şi fără însemnătate suntem în realitate.

Cât de mic este omul în marele Univers al lui Dumnezeu! Nu este uimitor că Dumnezeu Se îngrijeşte de noi? El Se bucură când noi înţelegem că avem nevoie de El. Domnul doreşte ca noi să venim la El cu problemele noastre, f e mari, f e mici. Dumnezeu va auzi strigătele noastre sincere după ajutor, tot aşa cum a făcut El şi celor doi, Chay şi John. Mirarea este că mergem la El atât de puţin şi că ne luptăm singuri atât de mult.

Citește mai departe - articole relaționate

• Ultima clipă a lui Custer
• În mâinile Lui
• Maşina de scris defectă
• Stăruinţă
• Nu renunţa la vas!

abandon, dorinta de reusita, incercare grea, incercarile vietii, lupta

Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.