Mulţumesc – II
Mă gândesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele spre învăţăturile
Tale. (Psalmul 119,59)
Bună dimineaţa! Te-ai trezit. Aceasta e primul lucru minunat care ţi
s-a întâmplat astăzi. Aşa că poţi începe această zi cu bucurie.
Să vedem cum arată programul zilei tale. Dacă eşti băiat şi nu e
vacanţă, mergi la şcoală. Apoi, în drum spre casă, faci cumpărăturile
pe care mama te-a rugat să le faci. Ajuns acasă, te odihneşti puţin şi
începi lecţiile. Mai târziu, duci gunoiul. După aceea, câinele vine la
tine şi trebuie să-l plimbi. În parc, te joci şi tu un pic de fotbal. Când
te întorci, mama te roagă să scoţi nucile de pe ultimul raft de sus din
cămară pentru că vrea să le spargă. Eşti cel mai înalt din casă, aşa
că o ajuţi, bineînţeles. Apoi mergi să faci un duş. Cum intri în baie,
becul se arde şi trebuie să-l schimbi. Aduci scara sau poate un scaun,
te urci pe el şi schimbi becul. Faci un duş, apoi te pui în pat, citeşti şi
adormi.
Şi acum, indiferent că eşti băiat sau fată – gândeşte-te cum ar
arăta programul tău dacă nu ai avea picioare.
Ni se pare atât de normal că avem picioare, încât nu ne gândim
niciodată cum ar fi fără ele. Dar dacă ne luăm câteva minute să vedem
cum ar arăta programul nostru dacă nu am avea picioare sau
dacă nu le-am putea mişca, ne dăm seama că a le avea este o mare
binecuvântare.
Ce facem cu această binecuvântare? Unde ne poartă picioarele?
Şi dacă alegem să mergem în locuri potrivite, ne bucurăm că putem
face asta mergând pe jos?
Haideţi să mergem astăzi pe jos şi să cântăm! E un joc pe care-l joc
de multe ori. (Normal, cânt numai în gând, nu cu voce tare!) Porneşti şi,
în funcţie de cât de tare te grăbeşti, paşii tăi vor impune un ritm. Acum
caută un cântec care să se potrivească cu ritmul paşilor. Dacă nu mai
poţi să ţii pasul, trebuie să schimbi cântecul. Asta e tot. Dacă nu ai încercat
niciodată acest joc, ziua de azi e cea mai potrivită. Încearcă!
Să fim conştienţi de faptul că picioarele sunt un dar din partea lui
Dumnezeu! Să le folosim pentru a atinge scopuri nobile, potrivite cu
cele gândite de Dumnezeu pentru noi. [Estera]
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.










