Condiţii de participare:
- Toţi cei care vin în tabere trebuie să aibă AVIZ EPIDEMIOLOGIC de la medicul de familie
- Toţi participanţiisă aibă cererea de participare semnată de părinţi.
- să se angajeze că vor respecta regulamentul taberei
- cei ce doresc să participe la oricare din tabere trebuie să se înscrie din timp
- obligatoriu: la fiecare grup de maxim 7 copii (licurici / exploratori) un instructor sau un adult, respectiv la un grup de maxim 10 adolescenţi un instructor sau un adult care să răspundă de grupă.

Înscriere:
- se va face până la data de 18 iunie / cu cel puţin două săptămâni înainte de începerea taberei;
- menţionaţi şi numărul copiilor(tinerilor) care pot fi învestiţi, precum şi mijlocul de transport cu care sosiţi.

Sponsorizări:
- Instructori de licurici şi exploratori: minim 7 copii – reducere 50% din preţul taberei
- Instructori de adolescenţi: minim 10 tineri – reducere 50% din preţul taberei

Taberele de exploratori – corturi
Preţul: 120 lei (masa) + închiriere cort 5 lei/săptămână/persoană
Harta locaţiei: – participanţii înscrişi vor primi informaţii detaliate
Deschidere: luni, ora 15,00
Închidere: duminică, ora 12,00
Prima masă: luni seara
Ultima masă: duminică la prânz
Înscrieri: Gusti Angheluţă – 0741-219477

Taberele de licurici şi copii
Locul: Centrul de tineret – Sătic, Piatra Craiului
Preţul: 180 lei = 60 cazare + 120 masă
Deschidere: în fiecare luni a începuturilor de tabără, ora 18,00
Închidere: în fiecare sâmbătă, ora 21,00
Prima masă: marţi dimineaţa
Ultima masă: duminică dimineaţa
Înscrieri: Gusti Angheluţă – 0741-219477

Taberele de adolescenţi şi de tineret
Locul: Centrul de tineret – Sătic, Piatra Craiului
Preţul: 200 lei = 60 cazare + 140 masă
Deschidere: în fiecare luni a începuturilor de tabără, ora 18,00
Închidere: în fiecare sâmbătă, ora 21,00
Prima masă: marţi dimineaţa
Ultima masă: duminică dimineaţa
Înscrieri: 0742-106299 (George Şchiopu), 0769-001762 (Ionică Turcu) sau tineret@azsconfolt.ro

Conferinţa Transilvania de Sud

Conferința Banat

Conferința Muntenia

Acceleratul pleacă. Drumul din Bucureşti pană în Săcel îl suport uşor… 11 ore trec repede, dacă mergi noaptea. La patru dimineaţa poposesc în haltă. Întunericul beznă nu-mi permite să văd nimic din peisajul mult lăudat. Până în Moisei, locul în care încerc să ajung, aleg să iau un microbuz.

Cobor la Izvorul lui Dragoş, undeva în inima Moiseiului şi mă îndrept spre locul în care ştiu că mă aşteaptă prietenii mei. Ei sunt acolo de două zile şi deja mi-au povestit de frumuseţea zonei, de cât de plăcute sunt dimineţile şi cât de bună este apa de la izvorul din apropierea taberei… Zâmbesc… mie ceaţa nu-mi dă voie să văd nimic.

Ajung în tabără în jur de ora şapte dimineaţa… soarele este din ce în ce mai vizibil, iar ceaţa se ridică! Minunat… vârfurile încep să se întrezărească… deal după deal, creastă după creastă se ivesc din ceaţa densă construind parcă o atmosferă de basm. Observ că sunt la limita rezervaţiei… deja zâmbesc gândindu-mă la traseele pe care urmează să le fac. La o primă vedere, munţii Rodnei îmi par uşor de abordat.

Primul traseu: o scurtă excursie la Cascada Cailor. Plecăm din Moisei spre Borşa. La cascadă, apa adunată dintr-un circ glaciar se scurge peste un abrupt calcaros, în mai multe trepte, cu căderi succesive de 40 de metri, apoi de 20 de metri şi din nou de 40 de metri, rezultând o minunată cascadă. Locul este accesibil din mai multe direcţii: dinspre Borşa-Complex cu telescaunul sau pe jos, ori dinspre zonele mai înalte ale munţilor Rodnei. De la capătul superior al telescaunului se poate ajunge la Cascada Cailor în circa 15 minute.

Al doilea traseu important: cucerirea vârfului Pietrosu. O mare încumetare pentru mulţi dintre cei prezenţi în tabără! Traseul dus-întors durează aproximativ 10 ore. Pornim din Moisei conduşi de un ghid. Nu pleca singur pe acest traseu, pentru că şansele de a te rătăci sunt foarte mari, dacă nu cunoşti zona. Până la primul popas urcăm prin zmeuriş, izvoare, şi de parcă toate acestea nu ar fi fost de ajuns, poteca este din ce în ce mai abruptă. Un drum forestier de o oră i-a determinat pe mulţi să renunţe şi să se întoarcă în tabără. Parcă pentru a le face în ciudă, lucrurile încep de acum să se simplifice. Urcuşul este mai drept, însă nu se mai găseşte apă. Am fost instruiţi dinainte în privinţa acestui aspect, astfel că suntem pregătiţi. Până la etajul alpin al munţilor Rodnei, drumul este simplu şi „gustos”, s-ar putea spune. Afinele sunt la tot pasul, oferindu-ţi o gustare delicioasă. Au un puternic efect energizant, de aceea nu strică să iei câteva cu tine.

Ultima parte a traseului a făcut diferenţa la nivelul pregătirii fizice a temerarilor. Dacă în munţii Bucegi găseam lanţuri ajutătoare pe porţiunile periculoase, pe drumul spre Pietrosu acestea lipsesc cu desăvârşire. Traseele din această zonă nu sunt marcate. De aceea ai nevoie de un localnic pentru a ajunge la punctul terminus. După aproximativ şase ore de urcat, ajung în vârf. Greu, dar minunat traseu! Coborârea a fost uşoară. Am ales să coborâm prin Borşa, pentru a vizita pe drum şi lacul Iezer. În patru ore am ajuns în oraş, unde un microbuz ne aştepta pentru a ne duce în Moisei.

După o zi de odihnă, m-am simţit din nou în putere pentru a continua explorarea ţării Maramureşului. În fiecare dimineaţă, trecea prin sat autobuzul spre Sighetul Marmaţiei. Dacă ajungi aici, nu ocoli Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Un muzeu excepţional, care reuşeşte să îţi transmită suspansul şi durerea timpurilor în care clădirea de acum era închisoarea în care erau ţinuţi departe de ochii lumi cei care nu susţineau principiile şi valorile comuniste. Numai pentru el şi tot merită să mergi în Sighet! După câteva ore de vizită, ne-am îndreptat spre Săpânţa, localitatea în care se află celebrul cimitir vesel. Imagini viu colorate, mesaje haioase, dar şi un gust puţin amar. Săpânţa rămâne un loc care merită văzut.

După aproape o săptămână de stat în Maramureş, m-am întors acasă cu o nouă atitudine vizavi de modul în care ar trebui trăită viaţa. Departe de agitaţia din Bucureşti, am reuşit să mă bucur de un răsărit de soare, de o picătură de ploaie, de o floare sau de cântecul păsărilor. Oraşele din Maramureş nu sunt spectaculoase prin arhitectură modernă sau prin clădiri impunătoare, dar ceea ce m-a impresionat a fost conservarea tradiţiilor, a porturilor, a caselor împodobite cu ornamente din lemn. Poate cel mai impresionant aspect arhitectural este poarta. Fiecare are ceva din specificul familiei care o deţine.

În Maramureş, oamenii se salută spunând: „Lăudăm pe Isus!”, iar cel salutat răspunde: „În veci, AMIN!”. Aici am redescoperit credinţa, frumuseţea şi bunătatea, de aceea te invit şi pe tine să îl străbaţi pas cu pas, în speranţa că le vei regăsi şi tu.

Zilele care au urmat au făcut însă ca impresia mea despre Paris, mai puţin bună, să se schimbe în mare măsură. Să fie din cauza monumentelor care reprezintă oraşul în întreaga lume prin grandoarea lor?!

Am mâncat în Cartierul Latin şi am vizitat, cum face tot omul ajuns aici, catedralele Notre Dame, Sacre Coeur etc. Din păcate, am ajuns în Paris exact în perioada Paştelui catolic – aglomeraţie peste tot. Aşa că nu am putut vedea multe dintre obiectivele de pe listă decât de afară.

Celebrul muzeu şi palat Louvre a fost unul dintre cele mai impresionante puncte de atracţie. Odată ajuns înăuntru, începi să înţelegi de ce toată lumea se înghesuie la casele de bilete şi aşteaptă cu orele să intre. Mi-ar fi trebuit mult mai multe ore pentru a putea sta şi aprecia fiecare exponat, însă sub presiunea timpului am reuşit să văd totul într-o alergătură de vreo trei ore.

Ce m-a mai impresionat? Stilul arhitectural. Totul se îmbină perfect cu grija pentru detalii. Musée d’Orsay, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Domul Invalizilor, Champs-Élysées, La Défense toate formează un ansamblu de monumente deosebit.

Pe de altă parte, Parisul este unul dintre puţinele oraşe din lume unde nu trebuie să mergi într-un anumit loc pentru a-ţi face cumpărăturile, deoarece întâlneşti oportunităţi la orice pas. Vitrinele magazinelor sunt marcate de energie, creativitate şi expresivitate. Puţine sunt locurile în care să mai găseşti aşa ceva.

Ce nu mi-a plăcut de fapt? Lipsa curăţeniei străzilor, dar şi a parizienilor. Totuşi, să nu generalizăm. M-a deranjat modul în care angajaţii muzeelor şi restaurantelor îi tratează pe turiştii români. De asemenea, naţionalismul accentuat, din cauza căruia francezii se arătau deranjaţi de întrebările adresate în engleză.

În mare parte, Parisul este un oraş pe care l-aş vizita din nou. Dar de data aceasta mi-aş lua mult mai mult timp. Patru, cinci zile nu sunt suficiente pentru a-ţi face o impresie corectă. Aş vizita Parisul vara, când cerul ar fi poate mai senin şi ploile nu ar fi atât de frecvente ca în tot restul anului. De asemenea, mi-aş cumpăra un abonament pentru muzee. Astfel, aş evita cozile interminabile de la casele de bilete, ca să nu mai spun că aş rămâne şi cu ceva euros în plus în buzunar.

Dacă deja plănuieşti o călătorie la muzee, ai grijă să prinzi şi ultima duminică a lunii. Atunci intrarea la muzee este gratuită.

Ce să nu ratezi când ajungi în Paris? Ţi-aş putea recomanda Cartierul Latin, librăriile extraordinare, Louvre-ul, o plimbare cu vaporul pe Sena, turnul Montparnasse (între noi fie vorba, panorama de aici este mult mai frumoasă decât cea de la ultimul etaj al turnului Eiffel). Ştiu că multe lucruri depind de gusturi… însă sunt convinsă că vă vor plăcea recomandările de mai sus.

Ceea ce pot spune sigur este că Parisul nu impresionează la prima vedere. Am mers în capitala Franţei cu o imagine construită pe baza informaţiilor din mass-media, a relatărilor prietenilor, şi am fost dezamăgită. Dacă îţi iei însă timp pentru a-l vizita, vei observa că Parisul este într-adevăr frumos. Frumuseţea lui o dau oamenii, florile care împodobesc străzile, unitatea arhitecturală. Din păcate, nu acestea mi-au izbit mie privirea prima oară.

Ia-ţi timp atunci când mergi în Paris pentru a te putea bucura cu adevărat de acest oraş!

Aţi fi surprinşi dacă v-aş spune că… lucrurile nu au stat niciodată altfel. Iniţial, titulatura de Micul Paris nu avea nimic laudativ în ea. Nu era decât o titulatură ironică a unui oraş care se străduia să fie parizian pe ici-colo. Imaginea lui era însă, de cele mai multe ori, cea a unei localităţi de provincie mai degrabă decât a unui oraş mare. Şi totuşi, în memoria bucureştenilor, Micul Paris a sfârşit prin a deveni un supranume elogios.

Deşi timpul şi mai ales indiferenţa locuitorilor şi-au pus amprenta asupra acestui oraş, iar schimbările survenite în ultimii 50 de ani i-au schimbat mult înfăţişarea, ar fi totuşi o pierdere să treceţi prin Bucureşti fără să vedeţi măcar o parte din cele prezentate mai jos.

Palatul Parlamentului (Casa Poporului)

Este cea mai grandioasă construcţie administrativă din Europa, având sute de birouri, zeci de saloane de recepţie optime desfăşurării unor manifestări ştiinţifice, culturale, social-politice, zeci de săli de conferinţe. Clădirea este pe locul doi în lume după clădirea Pentagonului din Washington şi pe locul trei în lume, după criteriul volumului, înaintea sa aflându-se baza spaţială de la Cape Canaveral din SUA şi piramida Quetzalcoatl din Mexic. Situat în zona Pieţei Unirii, Palatul Parlamentului poate fi vizitat zilnic, între orele 10:00 şi 16:00.

Arcul de triumf

Se numără printre monumentele care consfinţesc participarea României la Primul Război Mondial de partea Aliaţilor, la finalul căruia toate teritoriile locuite de români s-au găsit pentru prima dată reunite la un loc.

Parcul Cişmigiu

A fost creat în anul 1843 de un arhitect austriac. Începând din anul 1851, se aduc în zonă zeci de mii de care de pământ şi se realizează noi plantaţii cu plante aduse de la Viena. Grădina impresionează şi astăzi prin aranjamentele florale. Aici se găsesc câteva exemplare de arbori ocrotiţi de lege. Cişmigiul nu este niciodată pustiu, vara fiind căutat pentru răcoare, vegetaţie şi lacul său înţesat cu bărci, care iarna devine un patinoar natural.

Ateneul Român

Se remarcă prin elemente de decoraţie tipice arhitecturii franceze de sfârşit de secol XIX. Deşi pare amuzant, construcţia a fost realizată în urma colectei publice realizată sub mottoul „Daţi un leu pentru Ateneu!”. Astăzi, Ateneul Român reprezintă locul în care pot fi ascultate concerte extraordinare de muzică clasică, sub semnul unor mari dirijori, orchestre sau solişti.

Centrul istoric

Scoate la iveală hanuri importante ale Bucureştilor de altădată, dar şi vestigii stradale din secolele XVIII şi XIX. Muzeul Curtea Veche, situat în zona istorică a oraşului, reprezintă o amenajare originală a vestigiilor reşedinţelor domneşti din secolele XVI-XIX. Ar trebui remarcate fundaţiile cetăţii din secolul XIV, zidurile din piatră ale cetăţii Bucureştilor, ctitorită de Vlad Tepeş (1448, 1456-1462 şi 1476). Se disting vestigiile palatului ridicat la mijlocul secolului XVI şi este sugerată imaginea maximei înfloriri a construcţiei în faza Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Strada Lipscani este locul care altădată dădea pulsul oraşului. Astăzi, aflată oarecum în paragină reuşeşte încă să scoată la iveală ceva din modul în care s-au întâlnit pe pământ românesc lumea occidentală şi Orientul. Deşi este un amestec de lux şi sărăcie, mizerie şi exuberanţă această zona merită vizitată.

Muzeul Naţional de Artă al României

Cuprinde Galeria de Artă Veche Românească (peste 900 de piese expuse), Galeria de Artă Românească Modernă (reconstituie prin cele 700 de picturi şi sculpturi traseul artei româneşti de la începutul secolului XIX până la epoca marilor clasici ai artei româneşti). Una dintre sălile galeriei este dedicată în exclusivitate sculptorului Constantin Brâncuşi şi reuneşte opere de tinereţe şi de maturitate ca: Supliciu, Cap de copil, Somnul, Prometeu, Rugăciunea, Danaida, Cuminţenia pământului. Muzeul se află în zona Calea Victoriei şi poate fi vizitat miercuri – duminică în intervalul orar 1100-1900 (mai-septembrie) şi 1000-1800 (octombrie-aprilie), fiind închis în zilele: luni, marţi, 1 ianuarie, Duminica Paştelui, 25 decembrie. Accesul este gratuit în prima miercuri din lună.

Locaţiilor prezentate mai sus li se mai pot adăuga Opera Română, Cercul Militar, Biserica Stavropoleos, Hanul lui Manuc, Muzeul Satului şi multe alte clădiri şi monumente importante în imaginea de ansamblu a Bucureştiului.

Dincolo de case, Bucureştiul mai înseamnă şi altceva. Un anumit spirit comunitar şi un fel de a fi. Bucureşteanul adevărat e tot mai greu de găsit în centrul oraşului. Stai de vorbă cu el prin casele bătrâneşti de la marginea Capitalei. Sau mai nimereşti câte un bătrân care îţi explică din singurătatea unui apartament, la vilă, cum e să-ţi trăieşti drama de a nu avea cu ce să-ţi plăteşti întreţinerea ca proprietar sau tragedia de a trebui să te muţi în altă parte ca chiriaş. Micul Paris nu mai există nici pentru cei care îşi închipuiau odinioară că trăiesc într-un oraş asemănător cu Parisul, nici pentru cei care cred şi acum că Bucureştiul ar putea fi buricul Europei. Şi unora şi altora nu le-a mai rămas decât Bucureştiul cel de toate zilele (Cristian Teodorescu în Revista Cultura).