Îţi poţi imagina doi oameni purtând o discuţie la telefon, iar unul din ei având receptorul în furcă? Sau doi prieteni care vorbesc pe messenger, dintre care doar unul are calculatorul conectat la internet? Îţi poţi imagina un creştin pentru care rugăciunea e opţională?

Randy Maxwell a observat că enoriaşii zilelor noastre nu mai sunt siguri pe ceea ce cred, iar impresiile le sunt influenţate uşor. Sentimentele şi părerile despre ceea ce odată reprezenta o certitudine sunt din ce în ce mai variate şi oamenii devin tot mai sceptici. În bisericile noastre avem sărbători, programe, procesiuni cu aspect regesc şi imnuri înălţătoare, dar atunci când oamenii pleacă acasă sunt dezorientaţi – a fost frumos, dar unde a fost Regele?

În încercarea de a-i schimba pe alţii, se ajunge de multe ori la trista concluzie că religia de astăzi nu mai reuşeşte să producă vreo transformare nici măcar în mijlocul adepţilor ei. Mai există vreo şansă? Vor muri oare speranţele unei redeşteptări în biserică pe podelele camerelor de zi ale creştinilor care nu-şi fac timp pentru a îngenunchea acolo, ca să-I ceară lui Dumnezeu lucrul de care fiecare dintre noi are cea mai mare nevoie? › citește în continuare

Imaginează-ţi următoarea situaţie. Cum ar fi dacă cineva apropiat ţi-ar spune doar că părul este aranjat într-un mod mai interesant, în loc să-ţi spună că îţi stă chiar rău? Sau cum ar fi ca în momentul în care ai probleme, să se afirme că treci printr-o perioadă mai grea? Sau să nu o mai poţi numi mamă pe cea care te-a născut?

Corectitudinea politică (PC – political correctness) este o ideologie contemporană de orientare neo-marxistă, apărută în anii 1980 în SUA. De-a lungul timpului s-a răspândit tot mai mult, accentuându-se ideea unei exprimări cât mai corecte, fără a aduce ofensă unei categorii de oameni sau unui statut social etc. Astfel: animal de casă a devenit animal de companie, ţiganii au devenit membri ai comunităţii de rromi, soţul (soţia) a devenit partener, iar în unele ţări s-a interzis folosirea cuvântului tată sau mamă de către copil, în ideea că un copil aparţinând unui cuplu de homosexuali sau fiind orfan, ar putea fi jignit de aceste vorbe. Unele lucruri ţin şi de atitudine. De pildă, nu mai eşti obligat să oferi întâietate femeilor în autobuz, la intrarea în magazin etc. În felul acesta ai încălca principiul corectitudinii politice de a nu le considera egale bărbaţilor. › citește în continuare

Întrebare: când cunoşti cu adevărat un om?! Când îi observi înclinaţiile sau când îi remarci principiile? Atunci când ştii cum ar (re)acţiona din fire sau când descoperi cum consideră că e corect/bine/frumos să (re)acţioneze? Dacă îl cunoşti ţinând cont de înclinaţiile lui, greşeşti oare ignorând principiile pe care omul doreşte să le respecte, chiar şi atunci când ele se opun înclinaţiilor pe care le are? Dacă îl cunoşti după principiile pe care le are, nu te înşeli ignorându-i înclinaţiile distructive, care, atât timp cât există în el, vor încerca să-i submineze principiile?

Dilema

De fapt, aceasta este o falsă dilemă. Nu poţi spune că înţelegi pe deplin un om decât în momentul în care cunoşti motivaţia care stă la baza acţiunilor lui. Însă cum în zona motivaţională „străinii” (adică oricine în afară de Dumnezeu şi omul respectiv) au acces limitat, dacă nu chiar interzis, cea mai sigură cale de a cunoaşte pe cineva rămâne a-i observa obiceiurile. De ce? › citește în continuare

A venit vacanţa cu trenul din Franţa… răsună de undeva un ecou, ca un refren al vacanţei. Un tren de Paris cu multe surprize, mult soare – nu prea mult totuşi pentru că nu e plăcut să îţi petreci jumătate de vară gândindu-te pe ce parte să dormi ca să nu te mai usture pielea –, mulţi prieteni şi multe cărţi. Ce poate fi mai plăcut decât să stai într-o zi călduroasă de vară undeva pe un şezlong într-o grădină – poate chiar în 2G – bucurându-te de o carte bună? O carte care, dincolo de cuvinte, să îţi imprime un nou stil de viaţă, o nouă lecţie pe care să o aplici din toamnă sau poate chiar de mâine… Un tren cu amintiri care se tot adună. Ai grijă de memoria ta, ca să le poţi strânge bine pe toate. Şi, ca un exerciţiu de memorie, ia o coală de hârtie şi scrie-i o scrisoare unui prieten. De când nu ai mai făcut asta? O scrisoare despre fascinantul trecut al unei zile de vară, scrisă nu în dulcele stil al corectitudinii politic(oase), dintr-o respiraţie, ci pe îndelete, depănând toate lucrurile în comun pe care le aveţi, ajungând chiar până la… cel mai mare numitor comun. › citește în continuare