Despre întrebări la modul cel mai serios
Socrate,unul dintre gânditorii greci care a pus bazele filosofiei, fără a transmite ceva scris, avea o metodă interesantă de a scoate la iveală anumite aspecte ale vieţii. În loc să se înconjoare şi să se închisteze într-un mediu de intelectuali, adeseori îi plăcea să îşi petreacă timpul între sclavi, în pieţe, stând de vorbă cu oamenii şi ascultând despre viaţa lor, punând întrebări care-i punea în încurcătură atât pe sclavi cât şi pe nobilii greci. Întrebările lui nu erau menite să stârnească vrajbă ci erau formulate astfel încât să stimuleze raţiunea individului, făcându-l curios în privinţa diferitelor aspecte ale vieţii. › citește în continuare
DRAGOSTEA,ce sentiment minunat.
Citesc pr
in diferite părţi despre DRAGOSTE: un sentiment minunat ce nu poate fi descris de nimeni,cred eu. E frumos să iubeşti, însă nu poţi face pe cineva SĂ TE IUBEASCĂ, dacă acesta nu doreşte. › citește în continuare
Editorial numărul 7
A venit vacanţa cu trenul din Franţa… răsună de undeva un ecou, ca un refren al vacanţei. Un tren de Paris cu multe surprize, mult soare – nu prea mult totuşi pentru că nu e plăcut să îţi petreci jumătate de vară gândindu-te pe ce parte să dormi ca să nu te mai usture pielea –, mulţi prieteni şi multe cărţi. Ce poate fi mai plăcut decât să stai într-o zi călduroasă de vară undeva pe un şezlong într-o grădină – poate chiar în 2G – bucurându-te de o carte bună? O carte care, dincolo de cuvinte, să îţi imprime un nou stil de viaţă, o nouă lecţie pe care să o aplici din toamnă sau poate chiar de mâine… Un tren cu amintiri care se tot adună. Ai grijă de memoria ta, ca să le poţi strânge bine pe toate. Şi, ca un exerciţiu de memorie, ia o coală de hârtie şi scrie-i o scrisoare unui prieten. De când nu ai mai făcut asta? O scrisoare despre fascinantul trecut al unei zile de vară, scrisă nu în dulcele stil al corectitudinii politic(oase), dintr-o respiraţie, ci pe îndelete, depănând toate lucrurile în comun pe care le aveţi, ajungând chiar până la… cel mai mare numitor comun. › citește în continuare
Editorial numărul 13
Anul acesta, Anul Nou a picat într-o seară de 15 noiembrie. Nu ştiu sigur dacă a fost de vină faptul că lucram la un editorial pentru un număr special de sărbători sau poate înscrierile în tabăra mea preferată care au început chiar atunci. Sau… doar gustul de pricomigdale. Ştiu doar că, revizuind diferite materiale, m-am trezit gândindu-mă la ce a fost, la ce ar fi putut fi sau ce va fi: la listele cu cărţi de citit, locuri de vizitat, prietenii de consolidat, superficialităţi de înlăturat şi trăsături de schimbat. La visuri şi promisiuni mai mult sau mai puţin mari, la dacă şi cât am mai crescut. Dincolo de bilanţuri, nu întotdeauna optimiste (altfel cum aş fi putut spune că întotdeauna e loc şi de mai bine?!), se ridică însă o întrebare.
Ce ar fi dacă Anul Nou nu ar fi doar o dată pe an, într-o zi de 1 Ianuarie, ci ar fi şi pe 2 ianuarie, pe 25 februarie, pe 19 august şi chiar pe 15 noiembrie? Cum ar fi dacă am trăi fiecare zi cu bucuria dimineţii de 1 ianuarie, când parcă cerul e mereu senin, oamenii mereu zâmbitori şi toate lucrurile mai mult decât posibile? Sau poate cu hotărârea de neclintit de a face toate lucrurile scrise pe o nouă listă cu o seară înainte! Poate în felul acesta am reuşi să avem mereu acel timp special pus deoparte pentru Dumnezeu şi pentru oamenii dragi, să terminăm toate cărţile, să mergem în toate colţurile, să oferim toate darurile şi îmbrăţişările, să rostim toate cuvintele. Acestea fiind spuse, pun punct aici. Şi mă duc să privesc focul de artificii. La mulţi ani… de 1, 2 şi toate zilele care vor urma!