Se spune că timpul fuge şi nu se mai întoarce. Se pare că şi noi fugim, câteodată mai repede ca el. Nu mai avem timp de nimic. Avem zile grele, lungi, pline cu mărunţişuri inutile şi uităm adesea să ne bucurăm de lucrurile mici care odinioară ne trezeau interes.

Ne plângem zilnic de liderii politici, de prieteni care nu mai ştiu să asculte, prietenii dezbinate, părinţi cicălitori care nu ne înţeleg, ne plângem pur şi simplu de milă; că nu avem ce am vrea, că nu iese cum vrem noi, de prea puţine ori mai stăm să cugetăm la ceea ce vom rosti pe gură. O spunem. Fără să ne gândim dacă ceea ce vom spune va afecta într-un fel sau altul starea celuilalt. Nu contează ce am spus. Nu avem timp! Trebuie să spunem ce ne apasă. Cu toate aceste “poveri” pe care le purtăm zilnic, ce să ne mai gândim la bucurie, pace, bunătate, facerea de bine, aproapele din faţa noastră şi cu atât mai puţin la… Dumnezeu!

Da, Dumnezeu. Îţi vine greu să citeşti, dar aşa e. Câţi se mai gândesc la Tatăl din Ceruri când în jur e atâta agitaţie şi în inima noastră la fel?

Câţi mai pun genunchiul la rugăciune în fiecare dimineaţă sau seară? Se pare că au rămas doar nişte amintiri ale unora care au fost cândva copii ai credinţei.

Câţi mai cer binecuvântarea pâinii? Pâinea, care ne este dată zilnic, a ajuns să devină un lucru obişnuit. E meritul nostru, ne spunem, e munca noastră! Da, dar munca ta cine te-a ajutat să o câştigi? Am uitat.

Am uitat să mai fim copii. Vrem să creştem repede, să fim şi noi maturi odată, independenţi, pe picioarele noastre. Dar, odată ajunşi acolo, nu ştim ce să mai facem. Şi începem să ne plângem.

Am uitat să ne mai dorim “să vie Împărăţia”! Am ajuns să ne mulţumim cu mediocritatea. Chiar dacă nu recunoaştem, iubim pământul acesta! Dar, când va fi să plecăm – căci fii sigur că o vom face într-o zi – cu ce vom merge sus? Cu perechea de blugi pe care am cumpărat-o cu atât de mult sacrificiu? Cu jobul la care nu am putut să renunţăm pentru că era prea atractiv salariul? Cu miile de perechi de pantofi, sandale, papuci, ciorapi?

Te asigur că nu. Dumnezeu nu va sta să judece după ce ai de pe pământul acesta. El se va uita în inimă. Şi dacă toate acestea au fost mai presus de El, de Creatorul tău, mă tem că alegerea pe care ai făcut-o nu te va duce în Rai.

Dacă vrem să ajungem acolo, trebuie să redevenim copii în iubire. Să credem, să ascultăm, să iubim, să acceptăm tot ceea ce Dumnezeu ne spune că trebuie să facem. Doar cei care sunt ca nişte copilaşi vor merge sus.

Să ne oprim. Să ne amintim de clipele în care Dumnezeu ne-a salvat şi să ne întoarcem la dragostea dintâi. Să reluăm activităţile poate minore pe care le făceam, dar care ne aduceau atât de multă pace. Pune-te din nou pe genunchi, acolo vei găsi mângâierea pe care o cauţi. Cântă din nou cântările care îţi înălţau sufletul spre Dumnezeu. Leagă prieteniile care s-au rupt între timp. Dă un telefon celor pe care graba şi rutina te-au făcut să îi uiţi.

În mod special, dă un telefon Sus. La celălalt fir, Dumnezeu abia aşteaptă să îţi audă vocea şi să reluaţi legătura. Fă-o astăzi. Mâine…nu-i al tău.

Este o mare plăcere să vezi cum cel de lângă tine înflorește sub influența binefăcătoare a relației dintre voi! Și este la fel de bine când te descoperi pe tine făcând același lucru.

Încurajarea celui de lângă tine este o mare binecuvântare! Atât pentru el/ea cât și pentru tine! Aceasta se poate produce în multe feluri și multe circumstanțe. Poate fi verbal sau orice altă metodă. Poate veni într-un moment de biruință sau într-o vale a descurajării. Într-o discuție liniștită la gura sobei sau spusă în public.

Sunt mulți cei care caută intimitatea în cadrul cuplului, dar cei mai mulți par atât de surprinși să descopere cât de importantă este încurajarea. Din păcate, multe familii sunt lipsite de sentimentul intimității pentru că sunt două persoane relativ independente, cu o viață de sine stătătoare. Ambii au cariere sau doar unul este orientat spre carieră, iar celălalt este orientat spre cămin. Nu contează circumstanțele, descoperirea puterii încurajării îi poate ajuta să se apropie unul de celălalt. În felul acesta cariera mea devine cariera noastră. Împărtășind eforturile mele de acasă prin încurajare și ajutor, devin eforturile noastre. Este vorba de familia noastră…!

În înțelepciunea lui Dumnezeu, El a știut că avem nevoie unul de altul – indiferent cât motivați sau dedicați suntem. Cei înțelepți vor face întotdeauna din familia lor prima sursă de binecuvântare. Dar mulți sunt cei care au relații distruse și familii destrămate. Încurajarea reciprocă este una din metodele eficiente de a găsi împlinirea și intimitatea în cadrul relației de familie.

În ce fel poți încuraja partenerul/partenera de viață astăzi?

Doamne, ajută-ne astăzi să ne bucurăm de intimitatea produsă de încurajare!

  Stăteam de vorbă cu un prieten și am ajuns să discutăm despre viața de rutină, despre credință, despre păcat. La un momentdat am afirmat: cu toții suntem ca niște infractori înaintea lui Dumnezeu, la acelaș nivel de deplorabilitate umană,  la care el ripostează în stilul clasic: dar eu n-am dat în cap la nimeni…

Foarte adevărat… dar asta, în cea mai generoasă apreciere, nu face decât să te clasifice la nivelul ZERO ABSOLUT. Nimic rău, dar nici vreun bine extracotidian(L.Cristescu). Dar faptul că defilăm pe urmele trasate de consecințele mortale ale neascultării, nu face mai puțin decât să ne înscrie în catalogul acelorași consecințe. Ce poți face pentru a te salva? Întrucât depinde de tine, în cel mai fericit caz… ZERO ABSOLUT. Și chiar dacă ai încerca, nu ai fi primul care ar căuta elixirul eternității printre ruinele care estimează că suma a tot ce te înconjoară, în curând va atinge valoarea ZERO ABSOLUT. Situația este aceasta și cale de evadare nu există. Nu te poți salva singur, iar șansele de a depăși pragul celor 80-100 și ceva de ani, ne indică aceeaș nonvaloare. Acelaș ZERO ABSOLUT este definiția sensului a miliarde de moluște încuiate în cușca rotundă, tapetată cu perspectiva unui soare ce stă să apună. Atâta vreme cât frunzele se vor usca și vor continua să cadă, și noi vom continua să cădem, să ne ridicăm și să ne învârtim în cerc, animând prin această rotație a materiei amețite, o căutare fără de noimă, în definitiv desenând pe prima pagină a firmamentului aceeaș cifră lipsită de conținut.

Dar cazul nostru nu este fără speranță. Ce putem face atunci pentru a ne salva? Categoric, ZERO ABSOLUT. ZERO ABSOLUT pentru a te salva! Decupează-l din jurul meritelor închipuite apoi predă-l lui Isus! Și spune-i cu lacrimi și recunoștință: Este tot ce am. Este tot ce am construit până acum și este tot ce aș putea realiza vreodată. Este conținutul sufletului meu și este… Iar El îți va răspunde: Harul Meu îți este deajuns. Ai preț în ochii Mei!

Urmează pașii care au urcat dealul Golgotei iar sufletul îți va fi umplut cu viaţă şi speranță în perspectiva unui Soare care nu știe să apună!

A încuraja – una din marile binecuvântări dintr-o relație. Înseamnă să sprijini pe celălalt să continue și să meargă până la capăt în atingerea unei ținte. Înseamnă să ajuți pe celălalt să arate dragoste și să facă lucrurile potrivite. Este ca atunci când suni pentru că  știi că celălalt are o zi grea și să spui “te iubesc și mă rog pentru tine”. Incurajezi atunci când spui: “Știu că poți! Am încredere în tine!”

Încurajareane ne ajută să nu obosim în a face lucruri bune. Ne ajută să mergem mai departe chiar și atunci când e greu și întâmpinăm obstacole. Încurajarea ne determină să continuăm să facem ceea ce știm că este bine să facem. Înseamnă să inspiri curaj și hotărâre în a găsi soluțiile potrivite.

A încuraja înseamnă să te declari susținătorul partenerului de viață. Cu sinceritate și aprecieri juste, poți spune celuilalt cât de mult crezi în el/ea. Neasumându-ți sarcina celuilalt, ii arăți că ai încredere că o poate duce la bun sfârșit. Vorbind cu încredere despre capacitățile celuilalt, îi arăți că știi că o poate face.

Încurajarea nu are de a face doar cu vremurile grele. Nu este ceva ce oferi doar ca ultim imbold. Încurajarea este o atitudine continuă față de celălalt. Adică, spui cuvinte de speranță cu privire la relația voastră, cuvinte de genul: “sunt atât de bucuros că ești a mea/al meu… Sunt atât de fericit că am reușit să rezolvăm diferențele dintre noi. Acest lucru îmi dă putere pentru mai departe.” Înseamnă să exprimi cuvinte de apreciere față de celălalt: “sunt atât de recunoscător pentru entuziasmul tău… înțelepciunea ta… harnicia ta… etc”

Încurajarea este cu adevărat una din cele mai mari binecuvântări ale vieții de cuplu.

În ce domenii crezi că are nevoie cel/cea de lângă tine să fie încurajat/ă? Ce cuvinte de încurajare poți să oferi azi?

Doamne, ajută-ne să vedem nevoia partenerului de viață și să încurajăm fără rezerve!