Dacă poporul meu se va ruga
Îţi poţi imagina doi oameni purtând o discuţie la telefon, iar unul din ei având receptorul în furcă? Sau doi prieteni care vorbesc pe messenger, dintre care doar unul are calculatorul conectat la internet? Îţi poţi imagina un creştin pentru care rugăciunea e opţională?
Randy Maxwell a observat că enoriaşii zilelor noastre nu mai sunt siguri pe ceea ce cred, iar impresiile le sunt influenţate uşor. Sentimentele şi părerile despre ceea ce odată reprezenta o certitudine sunt din ce în ce mai variate şi oamenii devin tot mai sceptici. În bisericile noastre avem sărbători, programe, procesiuni cu aspect regesc şi imnuri înălţătoare, dar atunci când oamenii pleacă acasă sunt dezorientaţi – a fost frumos, dar unde a fost Regele?
În încercarea de a-i schimba pe alţii, se ajunge de multe ori la trista concluzie că religia de astăzi nu mai reuşeşte să producă vreo transformare nici măcar în mijlocul adepţilor ei. Mai există vreo şansă? Vor muri oare speranţele unei redeşteptări în biserică pe podelele camerelor de zi ale creştinilor care nu-şi fac timp pentru a îngenunchea acolo, ca să-I ceară lui Dumnezeu lucrul de care fiecare dintre noi are cea mai mare nevoie? Vor muri aşteptările generaţiilor mai tinere de membri pe parchetul încăperilor în care se întrunesc comitetele bisericilor ale căror membri descurajaţi ridică din umeri de cele mai multe ori a neputinţă, uitând uneori că îngenuncherea ar putea fi o soluţie? Vom continua să rămânem aşa cum suntem? Îl vom mai lăsa pe Dumnezeu să aştepte la celălalt capăt al firului? Sau vom face ceea ce ne cere El?
Dacă poporul Meu peste care este chemat numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea şi se va abate de la căile lui rele, îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul şi voi tămădui ţara (2 Cronici 7:14).
În cartea sa, Randy Maxwell subliniază importanţa rugăciunii, descrie efectele uimitoare ale acesteia şi îndeamnă la luarea unei atitudini. Dacă cineva nu mai are aer, atunci trebuie să respire. Dacă găseşti adevărate cele descrise mai sus, atunci e timpul să te rogi.
Aşadar, imaginează-ţi cei mai buni prieteni stând de vorbă la telefon nelimitat, iar ambele receptoare sunt departe de furcă.
Citește mai departe - articole relaționate
alexandra stroescu, carte, popor, randy maxwell, rugaciune
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
Cauzele acestui marasm religios al zilelor noastre nu sunt deloc greu de identificat. Ele isi au sursa tocmai in tendinta modernitatii de a pune sub semnul intrebarii fundamentele sacrului. Odata ce ma indoiesc, odata ce protestez, odata ce am convingerea ca fortele proprii, ratiunea proprie, relatia mea cu o divinitate ce presupun ca e de acord cu mine, ma pot conduce la aflarea adevarului, nu mai e decat un pas pana la a considera ca insusi sacrul se afla la dispozitia mea. Daca am “feelingul” prezentei divine in mine, nu e nicio problema. Daca insa nu il am, atunci nu pot decat sa accept aceasta stare a mea de damnare traind cu speranta ca poate ea va lua la un moment dat sfarsit iar Dumnezeu va fi din nou “al meu”. Totul devine o chestiune de sentiment. Dumnezeu se transforma intr-un Dumnezeu al senzatiilor subiective, de la simpla bucurie si impacare cu sine pana la sarile de exaltare. Omul cauta astfel senzatia maxima cultivand-o prin rugaciunea neintrerupta, spectacolul religios, cantecul “in forta” la care participa intreaga comunitate sau predica fulminanta. Pentru tacere nu mai exista loc. Nici pentru sufletul care se umileste neindraznind sa-si mai ridice ochii in sus. Poate aceasta inseamna adevarata rugaciune. Sa te rogi ca si cum Dumnezeu te-ar fi lepadat de la sine.