Căci se vor scula Hristoşi mincinoi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până aco ş o încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi. – Matei 24,24

Deghizarea lui Satana în Hristos va fi capodopera înşelăciunii lui. Diavolul va apărea în diferite părţi ale pământului ca o fiinţă maiestuoasă, de o strălucire uimitoare, asemănându-se cu descrierea Domnului, redată în Apocalipsa. Atât de mare va fi slava lui şi atât de minunate lucrările lui, încât oamenii vor fi convinşi că el este Isus. Mulţi se vor duce la el să fie binecuvântaţi şi îl vor crede când va spune că el a schimbat acum Sabatul în duminică. Mulţi oameni vor fi gata să asculte de porunca lui ca toţi să se închine în acea zi.

Milioane de oameni vor fi amăgiţi, dar tu nu trebuie să fii înşelat. Tu poţi şti că fiinţa aceasta este Satana. Cum e posibil lucrul acesta? O întâmplare din timpul Revoluţiei Franceze ne va ajuta să înţelegem.

S-a întâmplat la 21 iunie 1791. Poporul din Paris s-a întors contra regelui Ludovic al XVI-lea şi a reginei Maria Antoinette, pentru că ei trăiau în lux, în timp ce poporul de rând murea de foame. Poporul a fost atât de mâniat, încât a trebuit să fie pusă o gardă înarmată în jurul palatului ca să-i păzească pe rege şi pe regină. Înţelegând seriozitatea situaţiei lor, perechea regală a încercat să scape.

În zorii zilei de 21 iunie 1791, regele a ordonat să fie adusă o trăsură la uşa din spate a palatului. Deghizaţi în oameni de rând, el, regina şi copiii lor au pornit spre frontiera de răsărit a Franţei. Pe drum, trăsura a oprit pentru o scurtă perioadă de odihnă şi un ţăran l-a recunoscut pe rege după chipul lui care se afla pe bancnotele atunci în circulaţie. El a anunţat poliţia şi perechea regală a fost în curând întoarsă la Paris, sub pază. › citește în continuare

Nu contează de câte ori cazi, ci de câte ori te ridici.

Cum voi putea încheia acest an cu un surâs de mulţumire când, privind în urmă, constat că am lăsat atâtea lucruri neîncepute, neterminate sau realizate prost? În momentul în care aş fi putut să fac ceva, m-au ţinut de mână indiferenţa, ignoranţa, amânarea şi, de ce să nu recunosc, lenea. Îmi era uşor să zic „nu e aşa de important, se poate amâna”, „voi lăsa pe altă dată”, „şi mâine e o zi” etc. Alteori nu eram suficient de motivată: „De ce să fac un lucru bun când e atât de simplu şi de confortabil să nu fac nimic?” Dar când a sosit momentul să bifez realizările din 2009, am constatat că nu prea am ce. Mintea nu e mai luminată, sufletul nu e mai senin, lucrurile nu sunt mai bune în viaţă. Nu am progresat cu nimic, nu am evoluat pe niciun plan…

Şi cum voi putea să mă bucur de noul an când am lăsat în urmă unul atât de sărac? Mi s-a oferit minte să pot gândi, putere să pot realiza, suflet să pot simţi, discernământ să pot analiza. Mi s-a oferit totul, dar n-am oferit nimic! Voinţa am încătuşat-o, munca am amânat-o, promisiunile au fost uitate… › citește în continuare

„Învaţă-ne să ne numărăm bine zilele, ca să căpătăm o inimă înţeleaptă.” Ps.90:12

Mă consider o persoană cu un talent nemaipomenit de a pierde timpul. Să vă spun acum şi de ce!

Când încep să citesc CV-ul unei personalităţi marcante, indiferent de domeniu, prima întrebare pe care mi-o pun este: „Când a avut timp să realizeze toate acestea?” Chiar aşa: când? Da, contează inteligenţa, contează talentul, contează voinţa şi ambiţia, precum şi imensa răbdare de a duce lucrurile la bun sfârşit şi de a nu renunţa atunci când există puţine premise de reuşită. Şi totuşi, când ai timp să desfăşori atâtea activităţi, să faci atâtea lucruri pentru ca în final să poţi umple pagini întregi de net cu rezultatele tale? Unde este secretul? Munca ar fi primul răspuns… sacrificiul al doilea… Şi totuşi…

Îmi amintesc că pe vremea studenţiei, la un curs de psihologie socială, am auzit o colegă întrebând: „Când are timp profesorul ăsta să scrie atâtea cărţi? Nu are viaţă personală?” Acelaşi lucru m-am întrebat şi eu atunci. Dar nu am găsit un răspuns! › citește în continuare