Uneori mă simt ca o gară din care pleacă și vin o mulțime de trenuri, mai vechi sau mai noi. Există trenuri care revin din când în când și altele care trec în goană. Unele stau suficient de mult cât să mă facă să cred că vor rămâne pentru ca într-o dimineață să mă trezesc cu miros de cărbune în nori. Poate că s-au reparat și au plecat mai departe.  › citește în continuare

Există ani care ne plac și ne-am dori să nu se termine și ani care nu ne plac și pe care îi dorim încheiați cât mai repede. Să ai un an care să îți placă îndeajuns de mult încât să îl aștepți pe următorul cu lucruri și mai minunate.
Când eram mică, era musai să dorm în ziua de 31 ca să rezist în noaptea de Anul Nou cât mai mult. Să ai un an cu suficiente rezerve de speranță,încredere,putere cât să reziști în toate nopțile care s-ar putea să vină. › citește în continuare

 Îmi plac lucrurile care te iau prin surprindere şi care îţi ies în cale când te aştepţi mai puţin. Îmi plac surprizele, poate la fel de mult ca lalelele şi trandafirii portocalii şi îmi place când descopăr coincidenţe şi felul în care se aşează lucrurile. Încă mai îmi place să le spun vacanţe şi nu concedii zilelor libere.Şi îmi plac vacanţele în care descopăr toate aceste lucruri şi îmi iau timp să leg lucrurile şi să adun lecţiile. Şi ar fi câteva lecţii care s-au adunat în săptămâna asta:
› citește în continuare

“Omul pe care îl aștept îmi va aduce bucurii simple. Îmi va spune că am vocea ca o pâine, ca lucrul care i-ar plăcea cel mai mult ar fi să cumpere cu mine ceva în rate (un frigider sau chiar un lucru mai mic, un aspirator dacă se poate), sau mi-ar spune că ii place să meargă cu tramvaiul și să mănânce covrigi; sau, cu faţa toată o întrebare, strâmbându-și picioarele în fel şi chip: “Ştii cu ce semăn acum? Cu o literă…”
 În sfârşit, acest om mi-ar spune că dacă m-ar pierde s-ar îmbolnăvi de o boală care nu are nume. Iar eu m-aş gândi că ştiu de ce trăiesc, pentru că altfel ce s-ar face fără mine?
Omul pe care-l aştept există undeva.” (Gabriel Liiceanu)