O mână întinsă spre soare
Mi-am dorit să scriu un articol „interesant”, aparent neinteligibil pentru a-l face să pară şi mai aparte şi mai greu de surprins în înţelesurile-i adânci, dar tocmai am primit un mesaj care m-a îndemnat să-mi reformulez ideea şi să mă îndrept spre un subiect pentru mulţi epuizat, mult prea filozofat şi probabil mult prea comercializat pentru a-i mai putea pătrunde adevăratul şi propriul înţeles – PRIETENIA.
E un gând care m-a măcinat mult în ultimul timp: de ce şi când avem nevoie de prieteni? Sunt clipe când ne simţim la o răscruce de drumuri, când sfatul părintelui sau al iubitului se transformă în nişte cuvinte înşiruite – şi nu spun de prisos, ci doar şifonate de infinita lor repetare şi atunci simţim nevoia unei licăriri din exterior care să ne îndrume spre noi înşine. › citește în continuare
Mărturii cu privire la comportamentul sexual
O carte poate constitui un punct de orientare.
Mai ales când eşti prins în mijlocul unei dileme, al unei încercări sau al unei ispite. O carte presărată cu exemple concrete te poate face să vezi lucrurile într-o altfel de lumină. O astfel de carte este Mărturii cu privire la comportamentul sexual, adulter şi divorţ, scrisă de Ellen G. White.
Orice construcţie are la bază un proiect. Schiţa căminului, ca locul cel mai fericit de pe pământ, spaţiul în care cei doi descoperă modul în care se pot încrede mai mult în ajutorul şi prezenţa lui Dumnezeu, este plasată în deschiderea cărţii. Şi nu trebuie omis un lucru: căsătoria implică responsabilitate, şi nu o emoţie de moment. › citește în continuare
