Calea spirituala a dezvoltarii
Noțiunea de dezvoltare personală pe linia trăirii spirituale nu este câtuși de puțin străină Bibliei. Citind relatările despre Isus, exemplul nostru suprem, descoperim încă din copilăria Sa pasaje care vorbesc despre creștere și dezvoltare. (Luca 2: 40, 52)
Într-o terminologie foarte asemănătoare, Vechiul Testament descrie dezvoltarea continuă din viața lui Samuel, un om devotat, încă de mic, lui Dumnezeu: ”Tânărul Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor”. (1 Samuel 2: 26) › citește în continuare
Drum bun!
Am încărcat şi ultimul bagaj, apoi am pornit cu încredere că vom ajunge cu bine la destinaţie, drept confirmare de mai târziu a celui mai superb curcubeu prin arcul căruia parcă pluteam pe autostrada spre Veneţia, urmăriţi apoi imediat de oglinda lui. Cu puţin timp înainte de a porni la drum, primisem făgăduinţa din Psalmul 121,8: ”Domnul te va păzi la plecare şi la venire, de acum şi pînă în veac.”. Ne aşteptau cca. 3000 de kilometrii de vreme frumoasă, ploaie din abundenţă, o dimineaţă de vis pe meleagurile înverzite ale Sloveniei şi una nostalgică în ţara natală… › citește în continuare
Minute ciuntite în secunde grăbite…
Ascult cum frunzele uscate trosnesc sub încălţările mele. Merg. Nu mă opresc, căci nu am cum. O mulţime de oameni mă depăşesc, alţii merg în urma mea la fel de grăbiţi. Sunt în oraş. E mare forfotă. E o zi specială? Se pregăteşte ceva deosebit? Unde ne grăbim? Nu avem timp nici măcar de o privire la cerşetorul mult prea insistent! Încerc să găsesc puţină linişte şi intru într-o clădire înaltă ca o catedrală, lungă ca un vas de croazieră şi strălucitoare ca un tezaur…Vestita clădire care are de toate. „În sfârşit am scăpat de gălăgia de afară, de vâltoarea oamenilor grăbiţi”, spun în sinea mea. Dar când ridic privirea, din toate direcţiile roiau oameni căutând să mai adauge câte ceva la coşurile lor deja pline. Aceeaşi privelişte, detalii diferite! Suntem grăbiţi azi la fel cum vom fi şi mâine, până când oare? › citește în continuare
Managementul timpului
“Irosirea timpului înseamnă irosirea minţii.” (E.g. White)
“Iubeşti viaţa? Atunci nu risipi ca un nesăbuit timpul, căci din timp este făcută viaţa.” (Benjamin Franklin)
Succesul nostru în dobândirea cunoaşterii şi în formarea unei culturi intelectuale depinde de organizarea înţeleaptă a timpului. Printr-o muncă perseverentă, un scop bine determinat şi o administrare atentă a timpului, oricine este capabil să dobândească o cunoaştere şi o disciplină intelectuală care pot să-i ofere reuşita în viaţă. › citește în continuare
Rău de înălțime
Este oare cineva care să nu aibă rau de înalțime? Cu siguranță parașutiștii, aviatorii, amatorii de bungee jumping și cei pasionați de deltaplan iubesc înălțimile. Este cea mai tare senzație să te lași purtat de curenții calzi către înalțimile nevăzute, deasupra a tot ce există, peste tot ce este mai înalt decât tine, peste cel mai grandios versant, peste cel mai înalt zgârie-nori, dincolo de plapuma de nori și dincolo de stratul de noxe care inhibă visele spațiale. Asemenea berzelor și asemenea vulturilor. Cu toate aceste senzații aflate în topul trăirilor umane, printre noi încă mai există oameni care au rău de înalțime. Este bine sau rău? › citește în continuare
Zâmbeşti (în 27 de feluri)
Zâmbeşti cu mulţumire când toate îţi merg bine,
Zâmbeşti cu încântare norocul când revine,
Zâmbeşti cu modestie spre lauda adusă,
Zâmbeşti simţind plăcere de gluma bine spusă. › citește în continuare
