Bine, dacă voi vreţi, selective, nu colective. Si acum imaginaţi-vă pe insula Galapagos: vedeţi cintezele ghinioniste renegate de vitrega şi părtinitoarea mamă-natură înzestrată cu un macabru simţ al umorului scuzându-se că  nu i-a mai ajuns cerneala pentru a prescrie şi în codul genetic al ultimelor cuiburi de cinteze dimensiuni suficient de mari ale ciocului pentru ca şi acestea din urmă să supravieţuiască, sărmanele, hrănindu-se din singurul soi de seminţe cruţate de seceta devastatoare, la fel de selectivă şi ea? › citește în continuare

“Fiecare dintre noi trebuie să placă semenului său, spre bine acestuia, pentru zidirea lui…” Romani 15:2

Prea multe persoane trăiesc ani de zile distrugându-se unul pe altul in cadrul familiei. Si nu o fac insultându-se unul pe altul grosolan, ci de cele mai multe ori o fac prin modalități mult mai subtile. Folosind mici glume cu 50% adevăr, punându-se unul pe altul in situații penibile sau amintind de momente stânjenitoare. Vorbesc unul despre celălalt folosind un ton cu subinteles sau ignoram părerea celuilalt ca și cum ar fi un … ignorant (ca sa nu folosim alti termeni mai greu de digerat). › citește în continuare

    Iubirea platonică este una ideatică (se consumă la nivelul ideilor), concept elaborat de Platon, dar împrumutat și de M. Cărtărescu, M. Eminescu și alții. În construcțiile lor literare, o fată se îndrăgostește de un luceafăr, ori o chiuvetă de o stea galbenă care la rândul ei iubește o strecurătoare, sau gaura din perete îndrăgostită de o superbă dacie crem pe care nu o văzuse decât o singură dată, ori alte combinații la fel de șocante. În două cuvinte, o iubire imposibilă. › citește în continuare

Există un mod mai special de comunicare nonverbală şi anume comunicarea lui Dumnezeu cu oamenii şi a oamenilor cu Dumnezeu. Consider că şi acestui fel de comuniune i se poate acorda un spaţiu aici, deşi are un regim aparte faţă de alte tipuri de comunicare.

Toată această comuniune are legătură cu tăcerea. Mulţi oamenii religioşi îşi consacră momente de tăcere pentru contemplare la Creator, la faptele lor, meditaţie asupra celor întâmplate, regăsire personală şi rugăciune. › citește în continuare

„Domnul a dat şi Domnul a luat – binecuvântat fie Numele Domnului!”

Iov 1:21b

Cartea Iov este una dintre cărţile din Vechiul Testament, în care tema centrală este suferinţa. Nu găsim în Biblie nicio carte care să descrie atât de detaliat durerea.

Numai numele „Iov” ne trimite cu gândul la durere, suferinţă, boală, necaz. Ce-i drept, când am început să citesc cartea, ştiam în mare parte despre ce este vorba. Însă când am început lectura, am rămas uimită.

Iov – cel mai neprihănit om, cu o avere uriaşă: cămile, oi, boi, măgăriţe, mulţi slujitori şi o familie numeroasă- 7 fii şi 3 fete, devine cel mai „blestemat” om de pe faţa pământului. De ce? › citește în continuare

Există ani care ne plac și ne-am dori să nu se termine și ani care nu ne plac și pe care îi dorim încheiați cât mai repede. Să ai un an care să îți placă îndeajuns de mult încât să îl aștepți pe următorul cu lucruri și mai minunate.
Când eram mică, era musai să dorm în ziua de 31 ca să rezist în noaptea de Anul Nou cât mai mult. Să ai un an cu suficiente rezerve de speranță,încredere,putere cât să reziști în toate nopțile care s-ar putea să vină. › citește în continuare