Înţelepciunea ne opreşte să judecăm după simple aparenţe, să credem tot ce auzim, să facem tot ce putem, să spunem tot ce ştim şi să cheltuim tot ce avem. ( Axel Oxenstierna )

Citeam azi acest gând și plăcându-mi, am zis să-l împart cu tine … și n-aș vrea doar să-l citești, să rostești ca pentru sine “Adevăr grăiește”, ci aș vrea să-ți iei timp să meditezi puțin la tine și la viața ta.

De câte ori n-ai judecat după aparențe, catalogând oamenii în fel și chip?!

Sau de câte ori, n-ai crezut tot ce-ai auzit, fără a te mai deranja să mergi direct la sursă și să verifici de-i așa sau nu ?! Și poate, crezând tot ce-ai auzit, ai pierdut un prieten, ai ratat o șansă a vieții, ai rămas cu o impresie greșită despre o situație ?!…

Sau de câte ori n-ai făcut tot ce ai putut , dar fără rezultat ?! De câte ori n-ai încercat imposibilul tău, și l-ai transformat în posibil, dar te-ai izbit neputincios de imposibilul celuilalt ?! … Și ai constat cu regret în suflet, că tot ce-ai făcut, a fost în zadar ?!…

Sau de câte ori n-ai spus tot ce-ai știut, dar n-a fost suficient ca să obții ce îți dorea inima?! De câte ori n-ai vărsat și ultima fărâmă de adevăr sau sentiment, însă cu toate acestea, situația ta nu s-a schimbat, ba din contră, ai rămas cu un suflet sterp?!…

Sau de câte ori n-ai cheltuit și ultimii bani pentru a-ți satisface poftele inimii, îndurând apoi foamea, lipsa, frământarea apăsătoare a zilei de mâine?! …

De fiecare dată când ai făcut așa…e clar, ți-a lipsit înțelepciunea !!!

Nu vrei să devii înțelept ?!

Cere-i Celui de Sus azi să împartă cu tine din înțelepciunea Lui… Merită !!!

( Sursa : aici )

Imensitate, veşnicie, tu, haos care toate-aduni

În jurul tău e nebunie, şi tu ne faci pe toţi nebuni.

În faţa ta sunt doar un laş, imensitate, veşnicie

Iubesc o fată din oraş, învaţă-mă filosofie.

Imensitate, veşnicie, Pe când eu tremur în delir,

Cu ce supremă ironie  Mi-arăţi în fund un cimitir…

G. Bacovia ~ „Imensitate, veşnicie”

Unii oameni cred că odată ce închid ochii nu îi vor mai deschide niciodată. Dar oamenii sunt răi din fire. Imaginează-ţi actul artistic al vieţii interpretat de oamenii răi: apar în cadru doar pentru a trişa, doar pentru a devora cu egocentrism puţinele clipe împrumutate din eternitate, apoi dispar crezând că se pot ascunde pentru totdeauna după cortina nefiinţei. Haideţi să reflectăm un moment asupra următoarelor două aspecte:

1.Lumea înconjurătoare.   Deschizi ochii şi faci cunoştinţă cu tot ceea ce te înconjoară: îţi cunoşti semenii: Poate că îi găseşti prietenoşi, drăguţi, poate aroganţi sau absurzi – raporturi se leagă oricum. Faci apoi cunoştinţă cu şcoala – poate că o găseşti interesantă, fascinantă, poate plictisitoare, inutilă, un mijloc de penitenţă, un privilegiu – ceva se prinde oricum şi de tine. Urmezi concentrat strada existenţei cu pavaj scadent şi te regăseşti faţă în faţă cu alegerea profilului favorit, stabilind astfel domeniul contribuţiei tale pe platforma cu edificii de toate dimensiunile. Poate că te grăbeşti să alegi, poate eziţi sau poate că nimic nu te interesează. Energie vei consuma oricum, mai mult sau mai putin profitabil.

Întâlneşti apoi fiinţa care îţi decorează inima şi imaginaţia şi îţi devine partener de existenţă. La început poate că o găseşti isteaţă, atrăgătoare, intelectuală, promiţătoare. Sau poate constaţi apoi că te-ai înşelat. Un consens se modelează oricum.

O conjunctură imprevizibilă te determină apoi ca la unele „bagaje” să renunţi, pe altele să le păstrezi: renunţi la serviciu, îţi păstrezi partenerul. Sau invers. Cu existenţa rămâi oricum în bune relaţii. Sau poate că nu. Dar un raport s-a înrădăcinat oricum. O fişă biografică s-a întocmit oricum, independent de natura alegerilor tale, indiferent de preferinţe sau detalii, se poate afirma
că ai existat. Iar existenţa chiar dacă nu te-a plăcut, alegerile ţi le-a respectat cu toată diplomaţia existentă. Dar cineva consemnează un raport.

2. Cineva consemnează un raport. Atunci când treci pragul existenţei, Cineva te aşteaptă. Imediat în conştienţa ta se configurează programul de interpretare a cadrului terestru: mama, tatăl, semenii, obiectele, lumea înconjurătoare, Dumnezeu. Se nasc întrebări existenţiale. Se oferă răspunsuri mai mult sau mai puţin satisfăcătoare. Dumnezeu rămâne şi, în limita caracteristicilor superlative despre care ai auzit de la alţii că El le-ar deţine, îndrăzneşti să I te adresezi. În cuvinte puţine, în expresii sărace, incert şi stângaci poate că Îl interoghezi, poate că Îi multumeşti, poate că îi ceri. Poate că îţi răspunde, poate nu. Poate că Îl ignori, poate că Îl înţelegi, poate că Îl sfidezi, poate că Îl asculţi. Un raport se înfiripează oricum. Poate nu tocmai cel dorit.

Viaţa este o scenă a cărui ansamblu decorativ creează perplexitate: Apari pe interval, zâmbeşti poate cu emoţii, poate cu satisfacţie, unele chipuri din sală îţi răspund cu efectul de oglindă, alte expresii reci torc apatie până în pânzele cele mai albe ale sufletului tău. Unii aşteaptă să te pronunţi, alţii aşteaptă să închei… într-un final te pregăteşti de încheiere. Privind publicul în ochi,
reciţi şi ultimele versuri. Unele priviri sclipesc, altele te îngheaţă. Unii au ieşit plictisiţi încă din primele rânduri ale operei tale şi ale cadrului, alţii te aplaudă cu animă. Dispersezi apoi un ultim zâmbet peste lanul de priviri. Îţi iei rămas bun apoi concluzionezi închizând ochii.

Cineva care te-a cunoscut se apropie de o piatră. Citeşte câteva rânduri, poate impresionante, poate exagerate, dar te-au caracterizat. Acum nimic nu te mai încântă şi nimic nu îţi mai displace, dar nimeni nu poate nega, ai existat şi, fără să te consulte, un text pe o piatră este gravat oricum.

Însă Cineva care întocmeşte un altfel de raport te consulă chiar în acest moment. Se opreşte din scris şi ţi se
adresează chiar acum: Poftim pixul! Ai ocazia de a-l întocmi cu mâna ta. Ai oportunitatea de a scrie actul care ţi-ar plăcea ca oamenii să-l citească apoi. Ai dreptul chiar să depăşeşti spaţiul alocat existenţei terestre şi să descrii cum ţi-ar plăcea să-ţi continui existenţa. Ultimele rânduri sunt facultative! Succes!

9 mai 2012 – Cu regret vă anunțăm că redactorul șef al revistei Respiro, Lavinia Gedő, a încetat aseară din viață. A fost lovită pe trecerea de pietoni și nu a supraviețuit. Înainte de această tragedie, am fost împreună la RVS într-o emisiune în direct, iar Lavinia arătase din nou cât de valoroasă este și cu câtă pasiune lucrează pentru Respiro. Transmitem condoleanțe profunde familiei, iar Lavinia va rămâne unul dintre fondatorii de bază ai revistei Respiro!

Am creat această pagină pentru cei care doresc să lase într-un comentariu un gând frumos despre Lavinia sau să transmită un gând familiei.

Ultimul proiect la care s-a dedicat din plin a fost volumul 2 al cărții Portrete în alb-negru. În curând vom posta și emisiunea de la RVS la care a participat în seara de 8 mai, înainte să se întâmple accidentul.

Update 11 mai: Am adăugat ultima ediția a emisiunii Tinerețea e o artă, la care a fost prezentă Lavinia. Mulțumim echipei RVS pentru material.
Tin_144_Portrete_in_alb-negru_08_05_2012.mp3

„Bună! Ce mai faci?”

„…Bunăă!…..Bine. Tu?”

De multe ori în graba noastră răspundem cu un rapid „Bună!” la salut şi poate întrebăm înapoi „tu ce mai faci?”, urmând ca răspunsul să îl primim undeva în zbor, pentru că fugim spre lucrurile care ne aşteaptă mai mult atenţia. › citește în continuare

Mulți dintre noi își pun această întrebare mai ales atunci când se simt singuri, când trec prin anumite încercări, când sunt dezamăgiti sau când sunt în situații limită. › citește în continuare

   Accesul la lumea virtuală este unul foarte simplu pentru orice persoană care dorește să afle lucruri noi, să se documenteze, să se informeze, să interacționeze și să comunice cu alți oameni, atât în scris, cat și verbal sau vizual. Acest lucru are atât părți pozitive cât si părți negative. Când vorbesc de lumea virtuală mă refer  la internet, la rețelele sociale și la ceea ce creează ele. Se spune că internetul creeaza dependenta! De ce? › citește în continuare