Tăcerea
Se spune de multe ori că şi tăcerea e un răspuns, nimic mai adevărat. A ştii să taci este o calitate a omului preţuită din cele mai vechi timpuri. Deşi a comunica nonverbal nu înseamnă doar tăcere, consider că şi tăcerea are un loc aici, singură sau însoţind alte gesturi.
Cu toţii am auzit de celebrele expresii: Tăcerea e ca mierea, sau „O, de aţi fi tăcut, ce înţelepciune aţi fi arătat! (Iov 13:5)”, (Dacă tăceai filosof rămâneai!) sau cum spune înţeleptul Solomon „Chiar şi un prost ar trece de înţelept dacă ar tăcea, şi de priceput dacă şi-ar ţinea gura.” (Proverbe 17:28) sau “Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea” – M. Gandhi. Există, aşa cum am observat şi mai sus, o legătură între înţelepciune şi tăcere, constatată din vechime, pe care o subliniază şi Biblia: Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-şi ţine buzele, este un om chibzuit (Proverbe 10:19). Cine îşi înfrânează vorbele, cunoaşte ştiinţa şi cine are duhul potolit este un om priceput (Proverbe 17:27). Cine îşi păzeşte gura şi limba, îşi scuteşte sufletul de multe necazuri (Proverbe 21:23). Deci, tăcerea îşi are vremea ei, asta au constatat atât oameni simpli, cât şi înţelepţi. Un proverb arab spune: Nu deschide gura decât dacă eşti sigur că vei spune ceva mai frumos decât tăcerea. Se pare că se leagă totuşi de o anumită intuiţie de a ştii când să taci.
Tăcerea este legată de vorbire, iar ca interacţiunea să fie reuşită trebuie să ţinem cont că pentru a asculta, trebuie mai întâi să tăcem, să ne stăpânim impulsul de a răspunde, care este principalul obstacol în calea comunicării. Dar tăcerea este departe de a constitui numai un accident conversaţional supărător, există tăceri elocvente care spun incomparabil mai mult decât cuvintele şi a căror valoare comunicativă nu poate fi omisă. Tot în cadrul conversaţiei pauzele mai îndelungate pot însemna ezitare, căutare de răspuns, descumpănire, mirare. Chiar şi în comunicarea scrisă sunt evidenţiate ortografic, tipografic pauzele, spaţiile de tăcere, pentru a ajuta la structurarea şi înţelegerea mesajului
Deci, tăcerea are semnificaţii diverse, aşa cum sunetele şi gesturile transmit informaţii, şi tăcerea comunică aprobare, dezaprobare, păstrarea unei taine, admiraţie sau momente de reculegere. Tăcerea poate să transmită chiar şi când nu vrem. Freud spunea că: „Cel care are ochi de văzut şi urechi de auzit constată că muritorii nu pot ascunde nici un secret. Cel ale cărui buze tac, pălăvrăgeşte cu vârful degetelor, se trădează prin toţi porii”.
Tăcerea mai este folosită ca o armă sau ca mijloc de manipulare. Bărbaţii şi femeile folosesc diferit tratamentul tăcerii. Bărbatul tace când poate ascunde înăuntru sentimente de mânie sau teamă. În cazul femeii, tăcerea, poate fi şi un mijloc de răzbunare pentru o nedreptate care i s-a făcut.
Există acel fel de tăcere care produce nelinişte, cum ar fi de exemplu, liniştea dinaintea furtunii, care parcă prevesteşte ceva rău, o tăcere înfricoşătoare, mai teribilă decât un zgomot puternic. Mai sunt şi următoarele situaţii, cum ar fi tăcerea elevului care pentru profesor înseamnă că nu e pregătit şi nu ştie răspunsul, sau pentru îndrăgostiţi, tăcerea este o complicitate fericită care îi scuteşte de a-şi mai comunica verbal simţămintele. Un manager apelează la tăcere ca mijloc de comunicare nonverbală, deoarece: dezaprobă anumite opinii şi nu vrea să discute în contradictoriu; consideră că există anumite fapte, situaţii, asupra cărora este mai bine să cadă tăcerea; doreşte să nu divulge un secret de serviciu, o taină; doreşte să nu facă rău cuiva; apreciază că timpul poate rezolva o situaţie delicată; crede ca dacă vorbeşte îşi face duşmani. Deci tăcerea poate fi refuz, negaţie sau consimţământ, aprobare. Toate decodificându-se în funcţie de tipul sau cadrul interacţiunii.
Tăcerea are legătură şi cu regimul cultural, iar diferenţele culturale şi interpretările diferite produc forme noi ale unor comportamente sociale în contexte identice. Într-o lume a celor vorbăreţi, unul mai tăcut imediat e catalogat ori trist, ursuz ori înfumurat, alegându-se cu respingere şi antipatie. În America sunt bine văzute femeile care fac pauze scurte în vorbire, denotând cooperare, sociabilitate. Cele care fac pauze lungi fiind clasificate drept frustrate, timide. Amerindienii pun mare preţ pe tăcere şi, mai ales la prima întâlnire cu un străin, nu numai că nu se grăbesc să iniţieze dialogul, dar, dacă interlocutorul pare prea dornic să i se adreseze, îl bănuiesc de intenţii necurate şi, ca urmare, se cufundă deliberat într-un mutism total. În Africa bolnavul este vegheat într-o tăcere deplină, pe când americanii şi europenii vorbesc cu însufleţire, povestesc lucruri vesele ca să ridice moralul bolnavului.
Iată câte modalităţi de a folosi şi interpreta tăcerea şi de a înţelege semnificaţiile ei diverse. Se pare că în loc să devină o cale mai lejeră de interacţionare, comunicarea nonverbală, la fiecare element nou adăugat, parcă mai mult îngreunează lucrurile, dacă nu are aceleaşi conotaţii peste tot, dar asta nu o lipseşte de farmec.
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...