Șarpele din livadă
Fusesem cu Irinel la plajă în Costinești iar acum ne îndreptam pe jos spre casă. Nu erau decât vreo 5 km până la Tuzla iar pentru doi băieți în formă, nu însemna mare lucru. Se zice că drumul cel mai scurt este acela pe care îl cunoști cel mai bine. Mica noastră dificultate era doar că drumul pe care îl cunoșteam foarte bine era unul continental, trebuia să parcurgem câțiva km până la drumul național apoi o veșnicie înainte.. ce știam însă la fel de bine era că, urmând drumul paralel cu malul mării, vom ajunge acasă.
Era chiar plăcut traseul, însoțiți de briza și albastrul mării, doar că la un momentdat, pentru a ajunge acasă trebuia să-l schimbăm, parcurgând o porțiune de drum printr-o livadă. Doar nu făceam altceva decât să urmăm drumul spre casă. Ajunși însă în livadă, ne era greu să refuzăm piersicile pe care crengile ni le întindeau cu atâta generozitate și simpatie. Ne-au reținut foarte puțin, ce-i drept, dar apoi ne-am continuat drumul cu aceeaș tragere de stomac, doar amețindu-ne puțin foamea.
Următoarea fază a acelei zile urma să fie pentru noi una amuzantă. Nu ne era decât foame. Dacă ar fi fost alții mai slabi de inimă în locul nostru, faza zilei ar fi putut fi una tragică: De nu mai rețin unde, ne apar în față doi soldați cu mitralierele îndreptate spre noi: „CULCAȚI !!!” Inconștiența poate, făcu să ne uităm unul la altul și să zâmbim… Soldații însă nu zâmbeau ci se apropiau tot mai mult. Când nu ne mai despărțeau decât vreo câțiva pași, Irinel strigă de-odată, arătând cu degetul la picioarele mele: „UN ȘARPE !!!” Atunci am sărit amândoi speriați zbierând, de parcă l-am fi întâlnit în Africa. În acel moment ne-au ajuns și soldații, întrebând și ei curioși „unde-i șarpele?”
Apariția sărmanei reptile parcă ștersese memoria inamicului iar acum păream că facem parte din aceeaș armată; Foarte vag îmi amintesc ce s-a întâmplat mai departe, parcă am schimbat câteva cuvinte cu santinelele, apoi ne-am continuat drumul. Oricum, nimic semnificativ.
Nu știu cum de îmi reveni aseară în minte această întâmplare petrecută undeva prin 2000, poate banală, poate amuzantă, dar am descoperit o aplicație interesantă: Acele arme îndreptate spre noi ne-ar fi putut ucide cu ușurință. Iar noi eram superconștienți de lucrul acesta – în definitiv ne-au făcut să zâmbim. Cu greu ne-ar putea convinge cineva că târâtoarea aceea, mai speriată decât noi, ne-ar fi putut vătăma în vreun fel. Dar a reușit să ne sperie cumplit. Am învățat o lecție existențială: Mai de temut decât orice pericol iminent, mai imprevizibil decât îți poți imagina… te poți aștepta la orice din partea șarpelui. S-a antrenat pe când era mai șiret decât toate fiarele de pe câmp. A înghițit chiar a treia parte din artileria cerului, și o întreagă bază terestră! Deci, se explică reacția noastră de atunci
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...