Calea spirituala a dezvoltarii
Noțiunea de dezvoltare personală pe linia trăirii spirituale nu este câtuși de puțin străină Bibliei. Citind relatările despre Isus, exemplul nostru suprem, descoperim încă din copilăria Sa pasaje care vorbesc despre creștere și dezvoltare. (Luca 2: 40, 52)
Într-o terminologie foarte asemănătoare, Vechiul Testament descrie dezvoltarea continuă din viața lui Samuel, un om devotat, încă de mic, lui Dumnezeu: ”Tânărul Samuel creștea mereu și era plăcut Domnului și oamenilor”. (1 Samuel 2: 26)
Iată, așadar, că avem argumente serioase să fim preocupați de creșterea și dezvoltarea noastră pe plan spiritual, cel puțin la fel de mult precum ne preocupă creșterea și dezvoltarea în alte domenii ale vieții: educațional, profesional, social!
Necesitatea unei asemenea preocupări este foarte clar ilustrată și în cel mai nou punct de credință adoptat de Biserica Adventistă, și anume ”Creșterea în Hristos”. În scurt, suntem conștientizați că, grație eliberării de sub puterea păcatului pe care ne-o oferă Isus, ”suntem chemați să creștem în asemănarea cu caracterul Său, prin comuniunea zilnică în rugăciune, hrănirea prin Cuvântul Său, meditații asupra acestuia și asupra providenței divine, cântând laudele Sale, adunându-ne pentru închinare și participând la misiunea Bisericii”.
Pavel, marele om al lui Dumnezeu, spune: ”Dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni5: 17). Înnoirea aceasta presupune creștere, dezvoltare, idee evidențiată și în Romani 12: 2: ”Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voatre …”.
Că în experiența creștină nu există relaxări premature ci doar disponibilitatea continuă de a crește stă mărturie și experiența de viață a apostolului descrisă în Filipeni 3: 13, 14. ”Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă [este vorba de premiul menționat mai jos]; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Hristos Isus”.
Viața fără scop construiește eșecul
Trăirea creștină autentică presupune un scop care te motivează mereu să continui demersul în care ești angajat. Lipsa unui scop în viață conduce în mod sigur la eșec. Dacă acest lucru este adevărat din punct de vedere profesional sau social, e limpede că la nivel spiritual lucrurile nu pot lua o altă turnură! Nu poți deveni un bun profesionist, în orice domeniu de activitate, dacă nu te motivează un scop fierbinte în direcția respectivă, scop care te mobilizează spre muncă, eforturi, renunțări, disciplinare având ca efect creșterea. Alternativa este una clar conturată: dezvoltarea și succesul, pe de-o parte, plafonarea și eșecul, de cealaltă parte!
În postură de creștin, ori crești, te dezvolți, te împlinești, prin harul care îți este oferit, ori, renunțând la perspectiva demersului hotărât de adânci mai mult și tot mai mult experiența ta cu Dumnezeu, accepți plafonarea și, implicit, nereușita!
Din păcate, trebuie să recunoaștem că de mult prea multe ori trăirea spirituală a creștinilor contemporani – a mea și a ta, la urma urmei! – seamănă izbitor de bine cu viața lipsită de scopuri a societății în care trăim. Ne pierdem idealurile, nu mai mai avem energie pentru mai mult și mai bine, ne mulțumim cu puțin! Rezultă, de zici, un creștinism apatic, plictisit, lipsit de realizări, un eșec de care îți este mai degrabăjenăși nici pe departe o experiență vibrantă pe care îți dorești să o împărtășești și altora! Poate găsim și aici o explicație a declinului activităților misionare ale Bisericii: ne mulțumim să colportăm, timid, teorii biblice, cu atât mai mult cu cât puterea lui Dumnezeu ne este necunoscută în propria experiență. Realitatea înfricoșatoare este că în momentul în care ne oprim din creșterea și dezvoltarea spirituală la care ne cheamă Hristos – și aceasta se întâmplă doar voluntar, în urma deciziilor noastre! – începem instantaneu să ne stingem!
Experiențe spirituale superficiale
M-am reîntâlnit zilele acestea cu mesajul parabolei celor zece fecioare (Matei 25: 1-13) parcurgând cartea lui Mark Finley, Doamne, însuflețește-Ți poporul! (Editura Viață și Sănătate, 2010). Comentând situația fecioarelor neînțelepte, autorul vorbește despre ”experiențe superficiale cu Dumnezeu”. ”Culmea nechibzuinței este să neglijezi dezvoltarea spirituală personală și să crezi că ești bine” este un gând care m-a cutremurat. Aș vrea să-l fac cumva auzit în fiecare adunare de creștini. Aș vrea ca fiecare tânăr creștin să se privească în oglinda acestui adevăr cutremurător. Te regăsești, oare, în descrierea care urmează? ”Fecioarele nechibzuite se mulțumesc cu o experiență învechită, superficială și, deși mărturisesc adevărul, acest adevăr nu le-a schimbat viața. Ele acționează tot pe baza firii vechi. Vechea fire le predomină gândurile și faptele. Ele cunosc teoria adevărului darn u s-au lăsat schimbate în mod radicl de el. Ele cunosc într-o anumită măsură doctrinele bisericii darn u au o experiență sufletească cu Dumnezeu. Ele au o experiență exterioară dar nu și pe cea interioară. Ele au forma dar le lipsește fondul. Au teoria dar le lipsește practica. Fecioarele nechibzuite erau informate dar nu transformate. Ele aveau cunoștințe despre Biblie darn u erau schimbate de Biblie”.
Remarcă, te rog, faptul că diferențierea între cei biruitori în experiența spirituală și cei care, deși atât de aproape, pierd, cutremurător, totul, apare pe fondul dezvoltării personale sau a lipsei acesteia!
Testul credinței se susține individual
În încheiere, aleg să îl citez, din nou, pe Mark Finley: ”Nimeni nu poate fi spiritual în locul nostru. Nimeni nu se poate ruga în locul nostru. Nimeni nu poate studia Cuvântul lui Dumnezeu în locul nostru. Nimeni nu poate avea o relație strânsă cu Dumnezeu în locul nostru”.
Se povestește că unul dintre împărații Chinei antice era un mare meloman. Pasiunea sa pentru muzică l-a determinat să investească sume mari pentru organizarea unei orchestre deosebite. Cei mai buni muzicieni din imperiu au fost adunați. Au primit sume mari de bani și un statut social înalt. Împăratul aculta încântat concertele orchestrei imperiale după care își arăta iar și iar generozitatea față de muzicieni. Căutând avantajele pe care le presupunea calitatea de membruîn orchestra aceasta, un ins, grație gradului de rudenie cu dirijorul, și-a procurat un flaut și a început să participle la concerte. Ținea flatul la gură, și, fără să scoată vreun sunet, mima implicarea în concert. Se bucura, de fiecare dată, alături de adevărații muzicieni, de privilegiile oferite de împărat. Toate acestea până într-o zi când împăratul a avut o idee ”năstrușnică”: i-a invitat, pe rând, pe toți instrumentiștii să cânte individual înaintea sa! Neputând suporta ideea disgrației și a pierderii privilegiilor, impostorul s-a sinucis, ilustrând încă o dată adevărul din înțelepciunea populară care ne asigură că ”minciuna are picioare scurte”.
Scriptura ne avertizează că noi ”toți trebuie să ne înfățișam înaintea scaunului de judecată al lui Hristos” (2 Crinteni 5: 10), unde toate lucrurile vor fi date la iveală! Dacă, astăzi, între noi, credem că putem ”mima” creștinismul, ei bine, să fim siguri că pe Dumnezeu nu Îl putem înșela. Creștinismul nostru ori este viu – unde e Domnul acolo e viață, e creștere, e dezvoltare – ori, apatic, nu este altceva decât un mare fals.
Să nu uităm că singura cale pentru a fi gata pentru a doua venire a lui Hristos – acest lucru îmi pare sinonim cu a fi adventist de ziua a șaptea! – este să te pregătești neîncetat, iar aceasta presupune creștere, transformare, dezvoltare personală continuă!
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...