Ascunsă
Unul dintre lucrurile pe care ştiu cel mai bine fluturii să le facă, dincolo de să găsească floarea potrivită din al cărei polen să se hrănească sau să ştie exact peştera răcoroasă în care trebuie să ajungă este să se ascundă. Fluturii ştiu să se facă una cu o creangă ruptă, o frunză uscată, un lichen, o frunză verde verde şi totuşi să rămână fluturi. Fluturele frunză indian este remarcabil prin albastrul aripilor sale, observabil în momentele lui de zbor.
Există şi fluturi ai frunzelor verzi. Nu doar fluturi albăstrii care îşi închid culoarea pentru a nu mari întristarea frunzei căzute. Fluturele Brimstone, galben ca petalele unei lalele devine verde în momentul în care îşi închide aripile şi se aşază în repaus pe o frunză.
Uneori se întâmplă să mă ascund şi să devin parte a lucrurilor pe care le fac. Dar acest lucru nu mă face mai puţin eu cu toate culorile şi bulinele mele.
Apostolul Pavel spune la un moment dat că viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Poate fi asemenea fluturelui care se aşează pe suprafaţa cu care se identifică atât de bine. Dar cel mai mult îmi place că ascunderea…nu înseamnă că nu mai sunt. Ci sunt acolo unde bulinele, culorile şi jocurile mele pot fi păstrate în cele mai bune condiţii.
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.










