Patria de sus
Cineva m-a întrebat zilele trecute cum mi-aş descrie patria, ţara mea. Atunci m-a trăznit pe moment întrebarea: o cunosc îndeajuns de bine ca să o pot descrie? Sau mai bine zis sunt mulţumită de cea în care am crescut, cea în care încă mă dezvolt şi cea în care îmi doresc să rămân?
A trecut ceva timp şi încă nu am răspuns la această întrebare. Doar am încercat să purific situaţia în care se află, silueta pe care o conturează cu peisajele sale naturale sau poate artificiale şi chiar am încercat să înţeleg de ce o numesc patria mea. Ce îmi place mai mult la ea şi ce îmi displace? Ca într-o amintire, ca într-o poză veche şi ponosită de vreme, am văzut locul de baştină şi am încercat să-l prezint şi ţie.
Încearcă să priveşti cum undeva în dreapta se întinde marea leneşă, cu braţele deschise în plaje aurii an de an mai primitoare. Iar dacă priveşti în aceeaşi direcţie tot mai sus ai să zăreşti mândre dealuri înverzite pline de pomi mari sau poate mai mici presărate cu vite şi ciobani, iar din loc în loc câteva cabane pline de aer tradiţional.
Mai încearcă odată şi te uită-n stânga, în fruntea ţării, cum oraşele medievale ornează ţara ca un tort de nuntă. Priveşte cu plăcere cum patria se-mbracă cu munţi falnici ce au vârfuri alb pictate şi cu poale verzi împodobite. Iar la picior de munte oraşe înghesuite, se aud din vale-n vale cu mai vuie a glas de om şi pe lună şi pe soare.
Altădat vedeam aceste lucruri mai frumoase până într-o zi când am făcut greşeala să privesc în jos, în jurul meu. Unde naturalul a dispărut, în locul lui fiind rege artificialul cu impuritatea în toate detaliile. De aici din vale, mă simţeam strain, unde întunericul era mai sus de glezne şi zgomotul mai aproape de timpane. De atunci am încercat să caut altă patrie. Am încercat să îmi astup urechile ca să n-aud, să închid ochii ca să nu mai văd, ci doar să dibuiesc tot spre lumină.
Credeam că acolo-n dreapta voi ajunge într-o zi să mai lenevesc pe ţărmurile mării sau undeva în stânga printre munţii-nalţi, să povestesc aievea. Cum mai credeam că doar aici se rezumă lumea, în tainicele necuprinsuri, în minunatele izvoare sau neuitatele călătorii. Până într-o zi…
Sub greutatea anilor cuvintele încă au valoare, sub bătălia secolelor a rezista ce-a mai preţioasă carte. Ca o sursă de speranţă din toate timpurile, Biblia a reuşit să îmi contureze o imagine a unei patrii care ne aşteaptă. Un loc în care nesiguranţa zile de mâine nu va mai exista şi scurta clipă nu se va mai termina. Undeva împreună cu Stăpânitorul său, ne aşteaptă patria de sus!
Citește mai departe - articole la întâmplare
Dacă vrei să transmiți un mesaj, o critică constructivă sau vrei să adaugi o idee, un sfat, te rugăm să lași un comentariu completând formularul de mai jos. Se acceptă doar comentariile ale căror autori își asumă responsabilitatea pentru ceea ce scriu (nume & e-mail real) evitând jignirile, cuvintele murdare și certurile.
Loading ...
seara buna ! sunt un fost ateu, botezat in 1992. am alergat la o biblie gratuita si ce am dorit am obtinut. scoala ateista isi spune si acum cuvantul in mod paradoxal. sunt o persoana atat de incomoda, incat am ramas necasatorit. imi doresc o casuta mica unde sa pot sa ma odihnesc, si sa vad ce mai este de facut pe micul ogor incredintat de Domnul Isus. se pare ca imi lipseste darul rugaciunii, si totusi vad cum dorintele mi se indeplinesc mai mult decat imi permite imaginatia. cred ca mi se intampla pentru ca testele vietii mele stau in alegeri. am ales botezul, dupa aceea am ales sa ma dau la o parte. sper ca acum sa fac exact ce trebuie.